ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6582/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6582/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La

data de 11 iulie 2001 reclamantele A.M., A.N. și M.E. au chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al comunei

Vîrvoru de Jos, județul Dolj solicitând obligarea acestora să-i restituie în

natură imobilul situat în comuna Vîrvoru de Jos compus din teren în suprafață

de 1400 mp și o casă de locuit.

A fost indicat ca temei juridic al

cererii dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin

sentința nr. 482 din 26 noiembrie 2002 a admis în parte contestația precizată

și a dispus acordarea de despăgubiri bănești reclamantelor în sumă de

311.453.701 lei pentru imobilul din comuna Vîrvoru de Jos compus din 1400 mp

teren, casă cu trei camere, grajd, magazie. Din despăgubirile acordate, se va

scădea suma de 10.154 lei primită de autorul reclamantelor în anul 1965, sumă

ce va fi reactualizată la data plății.

Totodată a fost respinsă cererea

reclamantelor pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a avut în vedere că la data de 20 iunie

2002 reclamantele și-au precizat contestația în sensul că solicită în principal

restituirea în natură a imobilului în litigiu iar în subsidiar acordarea de

despăgubiri bănești în sumă de 300.000.000 lei întrucât suma de 50.000.000 lei

oferită de primărie este derizorie.

Pe parcursul procesului, la data de 14

octombrie 2002 a decedat reclamanta A.M., contestația acesteia fiind continuată

de reclamantele A.N. și M.E. în calitate de moștenitoare ale acesteia.

În cauză s-a efectuat o expertiză de ing.

O.G.

Din probele administrate, tribunalul a

reținut că autorul reclamantelor A.C. a figurat în registrul agricol în

perioada 1959-1963 cu o casă de locuit, grajd și magazie în comuna Vîrvoru de

Jos, județul Dolj.

Prin Decretul nr. 394 din 13 iulie 1964 a

fost expropriat și trecut în proprietatea statului imobilul compus din 592 mp

teren împreună cu o construcție de 78,4 mp aparținând lui A.C. în scopul

amenajării unui dispensar medical în comuna Vîrvoru de Jos.

Din raportul de expertiză efectuat

în cauză, rezultă că în continuarea imobilului expropriat, în care funcționează

dispensarul medical, s-a construit o adăugire compusă din șapte camere.

În aceste condiții, instanța de fond

a stabilit că imobilul în litigiu a fost transformat așa încât a devenit un

imobil nou față de cel preluat, iar reclamantele sunt îndreptățite să primească

măsuri reparatorii în echivalent conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Totodată s-a reținut că imobilul în

litigiu a fost preluat în lipsa unui titlu valabil în înțelesul art. 2 alin. (1)

lit. e) din Legea nr. 10/2001 deoarece decretul de expropriere nu a fost

publicat în Monitorul Oficial.

Prin dispoziția nr. 14 din 5 iulie

2001 emisă de Primarul comunei Vîrvoru de Jos s-a oferit reclamantelor

despăgubiri bănești în sumă de 15.000.000 lei pentru terenul intravilan și

35.000.000 lei pentru casa de locuit, sume pe care reclamantele le-au

considerat derizorii și au formulat contestația de față.

Instanța a considerat că oferta de

despăgubiri nu corespunde valorii reale a imobilului preluat abuziv, aceasta

fiind estimativă și neavând la bază un raport de expertiză în condițiile art. 36

alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Din lucrarea de expertiză efectuată

în cauză, rezultă că valoarea totală a imobilului compus din 1400 mp teren,

casă de locuit compusă din 3 camere, garaj și magazie (ultimile două fiind în

prezent demolate) este de 311.453.701 lei.

Referitor la teren, s-a reținut că

din adeverința nr.282/1991 reiese că A.C. a figurat în registrul agricol cu

0,14 ha. curte, astfel că diferența dintre acești 1400 mp și cei 952 mp teren

expropriați, a fost preluată de stat în lipsa oricărui titlu.

În concluzie, tribunalul a stabilit

că reclamantele nu sunt îndreptățite la restituirea în natură a imobilului ce a

aparținut autorului lor față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că va fi

menținută oferta de despăgubiri făcută de deținătorul imobilului prin

dispoziția nr. 14/2001, dar va fi modificat cuantumul acestora de la 50.000.000

lei la 311.453.701 lei, sumă din care va fi scăzută despăgubirea de 10.154 lei

primită de A.C. în anul 1965, sumă ce va fi reactualizată la data plății.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamantele A.N. și M.E. precum și D.G.F.P. Dolj.

Reclamantele, în apelul promovat au

criticat hotărârea instanței de fond în sensul că trebuia să se dispună

reactualizarea ambelor sume la data plății și au precizat că sunt îndreptățite

la restituirea în natură a imobilului deoarece dispensarul medical poate

funcționa în încăperile construite ulterior și nu în întreaga clădire.

Pârâta D.G.F.P. Dolj a susținut că

sentința tribunalului este nelegală întrucât scopul exproprierii a fost atins,

statul a devenit proprietarul imobilului, iar vechiul proprietar a primit

despăgubiri, astfel încât acțiunea este prematură.

Prin decizia nr. 92 din 25 aprilie

2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, au fost admise

apelurile declarate de reclamantele A.N. și M.E. și pârâta D.G.F.P. Dolj și a

fost anulată sentința nr. 482 din 26 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul

Dolj.

Cauza a fost reținută pentru

rejudecare în vederea efectuării unei cercetări locale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a avut în vedere că potrivit Legii nr. 10/2001, în principal, imobilele

urmează să fie restituite în natură și numai dacă această măsură nu este

posibilă se oferă despăgubiri. Că, din raportul de expertiză rezultă că cele

două construcții pot fi delimitate fizic prin izolarea ușii de la camera 3, iar

construcția nouă nu este echivalentă cu un imobil nou față de cel preluat.

S-a efectuat cercetarea locală la

data de 18 iunie 2003, constatările fiind consemnate în procesul-verbal aflat

la fila 28 dosar apel.

Rejudecând procesul, Curtea de Apel

Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 166 din 27 iunie 2003, a admis

acțiunea reclamantelor A.N. și M.E. și a obligat pârâta Primăria Vîrvoru de Jos

să restituie acestora în natură imobilul compus din camerele identificate sub

nr. 1,2,3,4 și 5 din schița la raportul de expertiză O.G. (partea veche a

imobilului) și terenul aferent în suprafață de 842,67 mp situat în comuna

Vîrvoru de Jos, restul imobilului edificat de Primăria Vîrvoru, urmând să

rămână în proprietatea acesteia.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri

s-au avut în vedere constatările cercetării locale prin care s-a reținut că imobilul

preluat de la autorul reclamantelor există în natură, însă nu întreaga clădire

este necesară funcționării în bune condiții a dispensarului în care prestează

activitate doar un medic de familie în timp ce cabinetul stomatologic nu

funcționează.

Că, activitatea medicală ce se

desfășoară în prezent poate avea loc doar în spațiul construit de Consiliul

Local Vîrvoru de Jos în anii 1972-1974, făcând posibilă restituirea în natură a

imobilului preluat.

Totodată, s-a mai constatat că

adăugirea edificată de Consiliul Local Vîrvoru de Jos are intrare separată și

nu afectează curtea și imobilul vechi preluat de la autorul reclamantelor.

Referitor la terenul aferent

construcției noi poate fi constituit un drept de superficie în favoarea

Consiliului Local Vîrvoru de Jos pentru folosința în continuare a dispensarului

uman, iar reclamantelor să le fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a mai precizat că deși întregul

imobil a fost înscris în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public, nu

există o hotărâre de guvern în acest sens.

Față de considerentele expuse și

reținând că principiul prevalent al Legii nr. 10/2001 este restituirea în

natură a imobilelor preluate abuziv, instanța de apel a admis acțiunea

reclamantelor și a dispus restituirea în natură a imobilului vechi și a

terenului aferent în suprafață de 842,67 mp situat în comuna Vîrvoru de Jos,

restul imobilului edificat de Primăria Vîrvoru de Jos urmând să rămână în

proprietatea acesteia.

Împotriva acestei decizii, în

termenul prevăzut de lege, au declarat recurs atât reclamantele cât și pârâții

D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al

comunei Vîrvoru de Jos.

- Recurentele-reclamante A.S.N. și M.E.

consideră nelegală decizia instanței de apel și invocă motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că hotărârea cuprinde

motive contradictorii și instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi

administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, deși expertul a constatat că

magazia și garajul imobilului au fost demolate, iar materialele rezultate au

fost folosite pentru noua construcție, instanța nu s-a pronunțat și nu a

stabilit despăgubirile cuvenite cu toate că expertul le-a evaluat.

În aceeași situație se află și

diferența de teren aferentă construcțiilor noi (diferența dintre 1400 mp și

842,67 mp) cu privire la care instanța a stabilit un drept de superficie, deși

nu a fost investită cu o asemenea cerere și nu s-a preocupat de dreptul de

proprietate al recurentelor.

Totodată, recurentele menționează că

instanța a încălcat principiile ce guvernează Legea nr. 10/2001 și nu a

stabilit despăgubirile cuvenite pentru terenul rămas pârâtei și pentru

materialele folosite din demolarea construcțiilor vechi pentru acoperirea

integrală a prejudiciului suferit prin exproprierea imobilului.

- În recursul declarat de D.G.F.P. Dolj

pentru Ministerul Finanțelor Publice se invocă motivul de casare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că admițând în

parte acțiunea reclamantelor s-a produs o îmbogățire fără just temei a acestora

câtă vreme instanța nu a dispus restituirea despăgubirilor în sumă de 10.154

lei, primite de autorul reclamantelor, actualizate la data plății.

- Recurentul-pârât Consiliul Local

al comunei Vîrvoru de Jos consideră nelegală decizia pronunțată de instanța de

apel în raport de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Astfel, se menționează că prin

admiterea acțiunii și restituirea în natură a unei părți din imobilul în

litigiu, instanța a încălcat H.G. nr. 965/2002, anexa 100, pozițiile 7 și 8 din

care rezultă că imobilul face parte din domeniul public al comunei Vîrvoru de

Jos.

De asemenea, au fost încălcate dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul expropriat a fost folosit

pentru dispensarul medical al comunei, unde se desfășoară o activitate de

interes public pentru cele 8 sate arondate acestuia și este exceptat de la

restituirea în natură. Faptul că în prezent cabinetul stomatologic nu

funcționează, nu înseamnă că în cel mai scurt timp nu va fi redeschis, mai ales

că este dotat cu aparatură specifică.

Prin preluarea curții (cei 842,67 mp

teren) de către reclamante, dispensarul va fi lipsit de singurul grup sanitar

cu care este dotat.

Totodată, recurentul precizează că

primăria nu are calitate procesuală conform Legii nr. 215/2001, această

calitate având-o primarul și consiliul local ca organ al administrației publice

locale.

Recursurile declarate sunt fondate

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este de necontestat că imobilul

situat în comuna Vîrvoru de Jos, compus din teren în suprafață de 1400 mp, casă

de locuit, garaj și magazie a aparținut lui A.C., autorul recurentelor-reclamante,

de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 394 din 13 iulie 1964 în scopul

amenajării unui dispensar medical în comună.

Scopul exproprierii a fost atins și

în continuarea clădirii vechi, primăria a construit mai multe camere pentru

buna funcționare a dispensarului.

Prin H.G. nr. 965/2002, imobilul în

litigiu a fost atestat ca făcând parte din domeniul public al comunei Vîrvoru

de Jos, județul Dolj.

Autorul reclamantelor A.C. a primit

la momentul exproprierii despăgubiri în sumă de 10.154 lei.

La notificarea adresată de

recurentele-reclamante conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

prin dispoziția nr. 14 din 5 iulie 2001 emisă de Primarul comunei Vîrvoru de

Jos s-a propus acordarea unor despăgubiri în sumă de 15.000.000 lei pentru

terenul intravilan și 35.000.000 lei pentru construcții.

Considerând derizorii despăgubirile,

recurentele-reclamante prin contestația de față au solicitat în principal

restituirea în natură a imobilului și în subsidiar (precizările din 20 iunie

2002) despăgubiri în sumă de 300.000.000 lei.

În fața instanței de fond s-a

efectuat o expertiză de ing. O.G. care a răspuns și la obiecțiuni.

Din această lucrare rezultă că în

imobilul în litigiu atât construcția veche cât și cele șapte încăperi

construite în prelungire de către primărie funcționează un dispensar medical

uman. Evaluând terenul de 1400 mp, construcția veche, magazia și garajul

(demolate în prezent) expertul a stabilit suma de 311.453.701 lei.

Nelegal, instanța de apel a stabilit

că imobilul în litigiu (deși poate fi separată construcția nouă față de cea

veche) respectiv partea de construcții vechi și terenul aferent se impune a fi

restituit recurentelor –reclamante întrucât întreg imobilul este folosit ca

dispensar medical uman, obiectiv ce se încadrează în dispozițiile art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 și este exceptat de la restituirea în natură.

Sub acest aspect este fondat

recursul declarat de Consiliul Local Vîrvoru de Jos.

Întrucât restituirea în natură nu

poate avea loc în cauză, recurentele-reclamante au vocație de a primi măsuri

reparatorii, astfel că în mod corect s-a stabilit această modalitate prin

dispoziția nr. 14/2001 emisă de primar.

Despăgubirile reale pentru

acoperirea prejudiciului produs prin expropriere sunt cele stabilite de

expertul O.G. și în care s-au inclus și construcțiile demolate.

Ca atare, despăgubirile ce se cuvin

recurentelor sunt în sumă de 311.453.701 lei așa cum și-au precizat capătul

subsidiar din acțiune și sub acest aspect și recursul acestora apare ca

nefondat.

Din aceste despăgubiri urmează a se

scade valoarea reactualizată, la data plății, a sumei de 10.154 lei primită de

autorul reclamantelor la momentul exproprierii așa cum prevăd dispozițiile art.

11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Din această perspectivă se privește

ca fondat și recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul

Finanțelor Publice.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că în cauză, în calitate de pârât a fost chemat în judecată

Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos, astfel că motivul de casare

referitor la lipsa calității procesuale a Primăriei comunei Vîrvoru de Jos este

neavenit întrucât această entitate administrativă nu a fost parte în proces.

Față de cele ce preced și

considerând fondate numai criticile întemeiate în cele trei recursuri pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Curtea, în baza art. 312 C. proc.

civ va admite recursurile, va casa decizia nr. 166 din 27 iunie 2003 precum și

decizia nr. 92 din 25 aprilie 2003 pronunțate de Curtea de Apel Craiova și în

fond va respinge ca neîntemeiate apelurile declarate de reclamante și pârâta

D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței civile nr. 482 din 26 noiembrie 2002

pronunțată de Tribunalul Dolj pe care o va păstra ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele A.S.N.

și M.E., precum și recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, D.G.F.P. Dolj, și Consiliul local al comunei Vîrvoru de Jos

împotriva deciziei civile nr. 166 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia nr. 166 din 27 iunie 2003,

precum și decizia nr. 92 din 25 aprilie 2003, pronunțate de Curtea de Apel

Craiova și în fond respinge, ca neîntemeiate apelurile declarate de reclamante

și pârâta D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței civile nr. 482 din 26 noiembrie

2002 a Tribunalului Dolj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2004.