ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6582/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6582/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La
data de 11 iulie 2001 reclamantele A.M., A.N. și M.E. au chemat în judecată
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al comunei
Vîrvoru de Jos, județul Dolj solicitând obligarea acestora să-i restituie în
natură imobilul situat în comuna Vîrvoru de Jos compus din teren în suprafață
de 1400 mp și o casă de locuit.
A fost indicat ca temei juridic al
cererii dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Dolj, secția civilă, prin
sentința nr. 482 din 26 noiembrie 2002 a admis în parte contestația precizată
și a dispus acordarea de despăgubiri bănești reclamantelor în sumă de
311.453.701 lei pentru imobilul din comuna Vîrvoru de Jos compus din 1400 mp
teren, casă cu trei camere, grajd, magazie. Din despăgubirile acordate, se va
scădea suma de 10.154 lei primită de autorul reclamantelor în anul 1965, sumă
ce va fi reactualizată la data plății.
Totodată a fost respinsă cererea
reclamantelor pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a avut în vedere că la data de 20 iunie
2002 reclamantele și-au precizat contestația în sensul că solicită în principal
restituirea în natură a imobilului în litigiu iar în subsidiar acordarea de
despăgubiri bănești în sumă de 300.000.000 lei întrucât suma de 50.000.000 lei
oferită de primărie este derizorie.
Pe parcursul procesului, la data de 14
octombrie 2002 a decedat reclamanta A.M., contestația acesteia fiind continuată
de reclamantele A.N. și M.E. în calitate de moștenitoare ale acesteia.
În cauză s-a efectuat o expertiză de ing.
O.G.
Din probele administrate, tribunalul a
reținut că autorul reclamantelor A.C. a figurat în registrul agricol în
perioada 1959-1963 cu o casă de locuit, grajd și magazie în comuna Vîrvoru de
Jos, județul Dolj.
Prin Decretul nr. 394 din 13 iulie 1964 a
fost expropriat și trecut în proprietatea statului imobilul compus din 592 mp
teren împreună cu o construcție de 78,4 mp aparținând lui A.C. în scopul
amenajării unui dispensar medical în comuna Vîrvoru de Jos.
Din raportul de expertiză efectuat
în cauză, rezultă că în continuarea imobilului expropriat, în care funcționează
dispensarul medical, s-a construit o adăugire compusă din șapte camere.
În aceste condiții, instanța de fond
a stabilit că imobilul în litigiu a fost transformat așa încât a devenit un
imobil nou față de cel preluat, iar reclamantele sunt îndreptățite să primească
măsuri reparatorii în echivalent conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Totodată s-a reținut că imobilul în
litigiu a fost preluat în lipsa unui titlu valabil în înțelesul art. 2 alin. (1)
lit. e) din Legea nr. 10/2001 deoarece decretul de expropriere nu a fost
publicat în Monitorul Oficial.
Prin dispoziția nr. 14 din 5 iulie
2001 emisă de Primarul comunei Vîrvoru de Jos s-a oferit reclamantelor
despăgubiri bănești în sumă de 15.000.000 lei pentru terenul intravilan și
35.000.000 lei pentru casa de locuit, sume pe care reclamantele le-au
considerat derizorii și au formulat contestația de față.
Instanța a considerat că oferta de
despăgubiri nu corespunde valorii reale a imobilului preluat abuziv, aceasta
fiind estimativă și neavând la bază un raport de expertiză în condițiile art. 36
alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Din lucrarea de expertiză efectuată
în cauză, rezultă că valoarea totală a imobilului compus din 1400 mp teren,
casă de locuit compusă din 3 camere, garaj și magazie (ultimile două fiind în
prezent demolate) este de 311.453.701 lei.
Referitor la teren, s-a reținut că
din adeverința nr.282/1991 reiese că A.C. a figurat în registrul agricol cu
0,14 ha. curte, astfel că diferența dintre acești 1400 mp și cei 952 mp teren
expropriați, a fost preluată de stat în lipsa oricărui titlu.
În concluzie, tribunalul a stabilit
că reclamantele nu sunt îndreptățite la restituirea în natură a imobilului ce a
aparținut autorului lor față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că va fi
menținută oferta de despăgubiri făcută de deținătorul imobilului prin
dispoziția nr. 14/2001, dar va fi modificat cuantumul acestora de la 50.000.000
lei la 311.453.701 lei, sumă din care va fi scăzută despăgubirea de 10.154 lei
primită de A.C. în anul 1965, sumă ce va fi reactualizată la data plății.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat apel reclamantele A.N. și M.E. precum și D.G.F.P. Dolj.
Reclamantele, în apelul promovat au
criticat hotărârea instanței de fond în sensul că trebuia să se dispună
reactualizarea ambelor sume la data plății și au precizat că sunt îndreptățite
la restituirea în natură a imobilului deoarece dispensarul medical poate
funcționa în încăperile construite ulterior și nu în întreaga clădire.
Pârâta D.G.F.P. Dolj a susținut că
sentința tribunalului este nelegală întrucât scopul exproprierii a fost atins,
statul a devenit proprietarul imobilului, iar vechiul proprietar a primit
despăgubiri, astfel încât acțiunea este prematură.
Prin decizia nr. 92 din 25 aprilie
2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, au fost admise
apelurile declarate de reclamantele A.N. și M.E. și pârâta D.G.F.P. Dolj și a
fost anulată sentința nr. 482 din 26 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul
Dolj.
Cauza a fost reținută pentru
rejudecare în vederea efectuării unei cercetări locale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
apel a avut în vedere că potrivit Legii nr. 10/2001, în principal, imobilele
urmează să fie restituite în natură și numai dacă această măsură nu este
posibilă se oferă despăgubiri. Că, din raportul de expertiză rezultă că cele
două construcții pot fi delimitate fizic prin izolarea ușii de la camera 3, iar
construcția nouă nu este echivalentă cu un imobil nou față de cel preluat.
S-a efectuat cercetarea locală la
data de 18 iunie 2003, constatările fiind consemnate în procesul-verbal aflat
la fila 28 dosar apel.
Rejudecând procesul, Curtea de Apel
Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 166 din 27 iunie 2003, a admis
acțiunea reclamantelor A.N. și M.E. și a obligat pârâta Primăria Vîrvoru de Jos
să restituie acestora în natură imobilul compus din camerele identificate sub
nr. 1,2,3,4 și 5 din schița la raportul de expertiză O.G. (partea veche a
imobilului) și terenul aferent în suprafață de 842,67 mp situat în comuna
Vîrvoru de Jos, restul imobilului edificat de Primăria Vîrvoru, urmând să
rămână în proprietatea acesteia.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri
s-au avut în vedere constatările cercetării locale prin care s-a reținut că imobilul
preluat de la autorul reclamantelor există în natură, însă nu întreaga clădire
este necesară funcționării în bune condiții a dispensarului în care prestează
activitate doar un medic de familie în timp ce cabinetul stomatologic nu
funcționează.
Că, activitatea medicală ce se
desfășoară în prezent poate avea loc doar în spațiul construit de Consiliul
Local Vîrvoru de Jos în anii 1972-1974, făcând posibilă restituirea în natură a
imobilului preluat.
Totodată, s-a mai constatat că
adăugirea edificată de Consiliul Local Vîrvoru de Jos are intrare separată și
nu afectează curtea și imobilul vechi preluat de la autorul reclamantelor.
Referitor la terenul aferent
construcției noi poate fi constituit un drept de superficie în favoarea
Consiliului Local Vîrvoru de Jos pentru folosința în continuare a dispensarului
uman, iar reclamantelor să le fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a mai precizat că deși întregul
imobil a fost înscris în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public, nu
există o hotărâre de guvern în acest sens.
Față de considerentele expuse și
reținând că principiul prevalent al Legii nr. 10/2001 este restituirea în
natură a imobilelor preluate abuziv, instanța de apel a admis acțiunea
reclamantelor și a dispus restituirea în natură a imobilului vechi și a
terenului aferent în suprafață de 842,67 mp situat în comuna Vîrvoru de Jos,
restul imobilului edificat de Primăria Vîrvoru de Jos urmând să rămână în
proprietatea acesteia.
Împotriva acestei decizii, în
termenul prevăzut de lege, au declarat recurs atât reclamantele cât și pârâții
D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al
comunei Vîrvoru de Jos.
- Recurentele-reclamante A.S.N. și M.E.
consideră nelegală decizia instanței de apel și invocă motivele de casare
prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Se susține că hotărârea cuprinde
motive contradictorii și instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi
administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, deși expertul a constatat că
magazia și garajul imobilului au fost demolate, iar materialele rezultate au
fost folosite pentru noua construcție, instanța nu s-a pronunțat și nu a
stabilit despăgubirile cuvenite cu toate că expertul le-a evaluat.
În aceeași situație se află și
diferența de teren aferentă construcțiilor noi (diferența dintre 1400 mp și
842,67 mp) cu privire la care instanța a stabilit un drept de superficie, deși
nu a fost investită cu o asemenea cerere și nu s-a preocupat de dreptul de
proprietate al recurentelor.
Totodată, recurentele menționează că
instanța a încălcat principiile ce guvernează Legea nr. 10/2001 și nu a
stabilit despăgubirile cuvenite pentru terenul rămas pârâtei și pentru
materialele folosite din demolarea construcțiilor vechi pentru acoperirea
integrală a prejudiciului suferit prin exproprierea imobilului.
- În recursul declarat de D.G.F.P. Dolj
pentru Ministerul Finanțelor Publice se invocă motivul de casare prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține în esență că admițând în
parte acțiunea reclamantelor s-a produs o îmbogățire fără just temei a acestora
câtă vreme instanța nu a dispus restituirea despăgubirilor în sumă de 10.154
lei, primite de autorul reclamantelor, actualizate la data plății.
- Recurentul-pârât Consiliul Local
al comunei Vîrvoru de Jos consideră nelegală decizia pronunțată de instanța de
apel în raport de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.
civ.
Astfel, se menționează că prin
admiterea acțiunii și restituirea în natură a unei părți din imobilul în
litigiu, instanța a încălcat H.G. nr. 965/2002, anexa 100, pozițiile 7 și 8 din
care rezultă că imobilul face parte din domeniul public al comunei Vîrvoru de
Jos.
De asemenea, au fost încălcate dispozițiile
art. 16 din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul expropriat a fost folosit
pentru dispensarul medical al comunei, unde se desfășoară o activitate de
interes public pentru cele 8 sate arondate acestuia și este exceptat de la
restituirea în natură. Faptul că în prezent cabinetul stomatologic nu
funcționează, nu înseamnă că în cel mai scurt timp nu va fi redeschis, mai ales
că este dotat cu aparatură specifică.
Prin preluarea curții (cei 842,67 mp
teren) de către reclamante, dispensarul va fi lipsit de singurul grup sanitar
cu care este dotat.
Totodată, recurentul precizează că
primăria nu are calitate procesuală conform Legii nr. 215/2001, această
calitate având-o primarul și consiliul local ca organ al administrației publice
locale.
Recursurile declarate sunt fondate
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este de necontestat că imobilul
situat în comuna Vîrvoru de Jos, compus din teren în suprafață de 1400 mp, casă
de locuit, garaj și magazie a aparținut lui A.C., autorul recurentelor-reclamante,
de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 394 din 13 iulie 1964 în scopul
amenajării unui dispensar medical în comună.
Scopul exproprierii a fost atins și
în continuarea clădirii vechi, primăria a construit mai multe camere pentru
buna funcționare a dispensarului.
Prin H.G. nr. 965/2002, imobilul în
litigiu a fost atestat ca făcând parte din domeniul public al comunei Vîrvoru
de Jos, județul Dolj.
Autorul reclamantelor A.C. a primit
la momentul exproprierii despăgubiri în sumă de 10.154 lei.
La notificarea adresată de
recurentele-reclamante conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,
prin dispoziția nr. 14 din 5 iulie 2001 emisă de Primarul comunei Vîrvoru de
Jos s-a propus acordarea unor despăgubiri în sumă de 15.000.000 lei pentru
terenul intravilan și 35.000.000 lei pentru construcții.
Considerând derizorii despăgubirile,
recurentele-reclamante prin contestația de față au solicitat în principal
restituirea în natură a imobilului și în subsidiar (precizările din 20 iunie
2002) despăgubiri în sumă de 300.000.000 lei.
În fața instanței de fond s-a
efectuat o expertiză de ing. O.G. care a răspuns și la obiecțiuni.
Din această lucrare rezultă că în
imobilul în litigiu atât construcția veche cât și cele șapte încăperi
construite în prelungire de către primărie funcționează un dispensar medical
uman. Evaluând terenul de 1400 mp, construcția veche, magazia și garajul
(demolate în prezent) expertul a stabilit suma de 311.453.701 lei.
Nelegal, instanța de apel a stabilit
că imobilul în litigiu (deși poate fi separată construcția nouă față de cea
veche) respectiv partea de construcții vechi și terenul aferent se impune a fi
restituit recurentelor –reclamante întrucât întreg imobilul este folosit ca
dispensar medical uman, obiectiv ce se încadrează în dispozițiile art. 16 alin.
(1) din Legea nr. 10/2001 și este exceptat de la restituirea în natură.
Sub acest aspect este fondat
recursul declarat de Consiliul Local Vîrvoru de Jos.
Întrucât restituirea în natură nu
poate avea loc în cauză, recurentele-reclamante au vocație de a primi măsuri
reparatorii, astfel că în mod corect s-a stabilit această modalitate prin
dispoziția nr. 14/2001 emisă de primar.
Despăgubirile reale pentru
acoperirea prejudiciului produs prin expropriere sunt cele stabilite de
expertul O.G. și în care s-au inclus și construcțiile demolate.
Ca atare, despăgubirile ce se cuvin
recurentelor sunt în sumă de 311.453.701 lei așa cum și-au precizat capătul
subsidiar din acțiune și sub acest aspect și recursul acestora apare ca
nefondat.
Din aceste despăgubiri urmează a se
scade valoarea reactualizată, la data plății, a sumei de 10.154 lei primită de
autorul reclamantelor la momentul exproprierii așa cum prevăd dispozițiile art.
11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Din această perspectivă se privește
ca fondat și recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul
Finanțelor Publice.
Din analiza actelor și lucrărilor
dosarului rezultă că în cauză, în calitate de pârât a fost chemat în judecată
Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos, astfel că motivul de casare
referitor la lipsa calității procesuale a Primăriei comunei Vîrvoru de Jos este
neavenit întrucât această entitate administrativă nu a fost parte în proces.
Față de cele ce preced și
considerând fondate numai criticile întemeiate în cele trei recursuri pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Curtea, în baza art. 312 C. proc.
civ va admite recursurile, va casa decizia nr. 166 din 27 iunie 2003 precum și
decizia nr. 92 din 25 aprilie 2003 pronunțate de Curtea de Apel Craiova și în
fond va respinge ca neîntemeiate apelurile declarate de reclamante și pârâta
D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței civile nr. 482 din 26 noiembrie 2002
pronunțată de Tribunalul Dolj pe care o va păstra ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele A.S.N.
și M.E., precum și recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice, D.G.F.P. Dolj, și Consiliul local al comunei Vîrvoru de Jos
împotriva deciziei civile nr. 166 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova.
Casează decizia nr. 166 din 27 iunie 2003,
precum și decizia nr. 92 din 25 aprilie 2003, pronunțate de Curtea de Apel
Craiova și în fond respinge, ca neîntemeiate apelurile declarate de reclamante
și pârâta D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței civile nr. 482 din 26 noiembrie
2002 a Tribunalului Dolj, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2004.