ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4348/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4348/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 987 din 21 aprilie 2004, Judecătoria Brașov a dispus, în baza art. 42 C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulate de condamnatul C.E. în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu rămas în sarcina acestuia (inclusiv onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200.000 lei). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: La data de 5 aprilie 2004 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. 1236/2004 contestația la executare formulată de condamnatul C.E.
contra executării sentinței penale nr. 1687/2001 a Judecătoriei Brașov. În motivarea cererii, condamnatul a arătat că i-au fost emise două mandate de executare a pedepsei închisorii în baza aceleiași sentințe penale nr. 704/2001 a Judecătoriei Brașov. Instanța a mai reținut că, în speță, este vorba despre un incident ivit în cursul executării sentinței penale nr. 1687/20901 a Judecătoriei Brașov, iar mandatul nr. 1177/2001 a fost anulat. Prin sentința penală nr. 1677 din 31 mai 2004, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței soluționării contestației la executare formulată de petentul C.E., în favoarea Judecătoriei Brașov.
S-a constatat conflictul negativ de competentă. S-a dispus înaintarea dosarului instanței superioare comune, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în vederea soluționării conflictului de competență. Înalta Curte, asupra conflictului negativ de față; Potrivit art. 461 lit. c) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii pe care se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Pe de altă parte, conform art. 461 alin. (2) C. proc. pen., în cazul prevăzut de lit. c) a aceluiași articol, contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Verificând actele și lucrările dosarului se reține că petentul C.E.
a formulat contestația contra executării sentinței penale nr. 1687/2001 a Judecătoriei Brașov, susținând existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, în sensul că, în baza sentinței penale nr. 704/2001 a Judecătoriei Brașov au fost emise două mandate de executare a pedepsei închisorii cu nr. 1177/2001, dar având un conținut diferit și date diferite de emitere, respectiv 26 aprilie 2001 și 28 mai 2002. Cum în cauză a fost invocat cazul în care se poate face contestație contra executării hotărârii penale, prevăzut de art. 461 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., instanța competentă să soluționeze cererea condamnatului C.E. este cea care a pronunțat hotărârea, respectiv Judecătoria Brașov.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul C.E., în favoarea Judecătoriei Brașov, instanță căreia îi va trimite dosarul pentru judecare. Onorariul de avocat în sumă de 200.000 lei pentru apărarea din oficiu a condamnatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul C.E., în favoarea Judecătoriei Brașov. Trimite dosarul pentru judecare la Judecătoria Brașov. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a condamnatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.