ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1175 din 23 septembrie 2004, pronunțată de tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 3151/2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la 2 iunie 2004 la nr. 3151/2004 la Tribunalul București, secția I penală, condamnatul R.M. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 193 din 27 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea 143/2000.

În motivarea cererii sale întemeiată pe prevederile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., condamnatul a precizat că familia sa se află într-o situație gravă și că pe perioada întreruperii executării ar putea realiza venituri cu care să contribuie la ajutorarea familiei. În dovedirea cererii s-a efectuat anchetă socială din care a rezultat că în garsoniera proprietatea bunicii condamnatului mai locuiește fratele acestuia, ele în clasa a X-a, bunica care are o pensie modestă, este respectată de vecini, dar care nu-l pot caracteriza pe condamnat, nefiind cunoscut de locatari. Față de concluziile anchetei sociale, instanța de fond a apreciat condițiile modeste în care trăiește familia petentului, această situație neconstituind o împrejurare care să determine consecințe grave, în scopul executării în continuare a pedepsei la care a fost condamnat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că față de situația gravă în care se află familia sa, se impunea întreruperea executării pedepsei, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei. Prin decizia penală nr. 761 din 20 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3505/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul R.M. împotriva sentinței penale nr. 1175 din 23 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 3151/2004, fiind obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu avocat din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de prevederile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întrucât condițiile modeste în care locuiește familia condamnatului nu constituie o împrejurare gravă care să aibă consecință întreruperea executării pedepsei de către condamnat. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs condamnatul R.M., fără a arăta în scris motivele. Apărătorul condamnatului în concluziile orale, în dezbateri a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei, apreciind că cererea era admisibilă, condamnatul având o situație dificilă, existând șansa unei moșteniri.

Examinând recursul declarat de condamnatul R.M. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat instanța de apel, însușindu-și argumentele primei instanțe a considerat ca neîntemeiată cererea formulată de condamnatul R.M., nefiind îndeplinite dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficiență prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., cu privire la aprecierea probelor, stabilindu-se situația familială a condamnatului din concluziile anchetei sociale efectuată în cauză, rezultând condițiile modeste ale familiei acestuia, respectiv apartamentul părinților condamnatului fiind vândut în luna decembrie 2001, părinții săi locuind la mai multe adrese, inclusiv în garsoniera bunicii condamnatului, această din urmă locuință fiind bine mobilată, curat întreținută, bunica este pensionară cu o pensie de 2.668.000 lei, locuind împreună cu nepotul său R.F. în vârstă de 17 ani, iar cel de-al doilea nepot, condamnatul R.M. a locuit în garsonieră doar în perioada decembrie 2001 până în luna februarie 2002, când a fost arestat.

Astfel, critica recurentului condamnat nu poate fi avută în vedere, deoarece instanța de apel a considerat corect că situația familială a condamnatului deși este modestă nu se circumscrie împrejurărilor speciale, care ar avea consecințe grave pentru condamnat și care ar împiedica executarea pedepsei. Mai mult, durata maximă pentru care se poate dispune întreruperea executării pedepsei de 3 luni prevăzută de lege nu ar putea să conducă la ameliorarea situației familiale a condamnatului. În raport cu cele arătate, Înalta Curte consideră că în cauză există o deplină concordanță între percepția reală a materialului probator administrat de către instanțe și soluțiile pronunțate, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., referitor la eroarea gravă de fapt. Așadar, în cauză instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 761 din 20 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 761 din 20 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2005.