ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1175

din 23 septembrie 2004, pronunțată de tribunalul București, secția I penală, în

dosarul nr. 3151/2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de

condamnat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la 2 iunie

2004 la nr. 3151/2004 la Tribunalul București, secția I penală, condamnatul

R.M. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 193 din 27 februarie 2003, pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, pentru comiterea infracțiunii prevăzută

de art. 2 din Legea 143/2000.

În motivarea cererii sale

întemeiată pe prevederile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.,

condamnatul a precizat că familia sa se află într-o situație gravă și că pe

perioada întreruperii executării ar putea realiza venituri cu care să

contribuie la ajutorarea familiei.

În dovedirea cererii s-a

efectuat anchetă socială din care a rezultat că în garsoniera proprietatea

bunicii condamnatului mai locuiește fratele acestuia, ele în clasa a X-a,

bunica care are o pensie modestă, este respectată de vecini, dar care nu-l pot

caracteriza pe condamnat, nefiind cunoscut de locatari.

Față de concluziile anchetei

sociale, instanța de fond a apreciat condițiile modeste în care trăiește

familia petentului, această situație neconstituind o împrejurare care să

determine consecințe grave, în scopul executării în continuare a pedepsei la

care a fost condamnat.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând că față de situația gravă în care se află familia sa, se impunea

întreruperea executării pedepsei, solicitând admiterea apelului, desființarea

sentinței și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 761

din 20 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată

în dosarul nr. 3505/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

condamnatul R.M. împotriva sentinței penale nr. 1175 din 23 septembrie 2004,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 3151/2004,

fiind obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care 200.000 lei onorariu avocat din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că în

cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de prevederile art. 455, raportat la

art. 453 lit. c) C. proc. pen., întrucât condițiile modeste în care locuiește

familia condamnatului nu constituie o împrejurare gravă care să aibă consecință

întreruperea executării pedepsei de către condamnat.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs condamnatul R.M., fără a arăta în scris

motivele.

Apărătorul condamnatului în

concluziile orale, în dezbateri a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului și întreruperea

executării pedepsei, apreciind că cererea era admisibilă, condamnatul având o

situație dificilă, existând șansa unei moșteniri.

Examinând recursul declarat

de condamnatul R.M. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și motivat instanța de apel, însușindu-și argumentele primei

instanțe a considerat ca neîntemeiată cererea formulată de condamnatul R.M.,

nefiind îndeplinite dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C.

proc. pen.

Înalta Curte apreciază că în

cauză s-a dat eficiență prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu

privire la aprecierea probelor, stabilindu-se situația familială a

condamnatului din concluziile anchetei sociale efectuată în cauză, rezultând

condițiile modeste ale familiei acestuia, respectiv apartamentul părinților

condamnatului fiind vândut în luna decembrie 2001, părinții săi locuind la mai

multe adrese, inclusiv în garsoniera bunicii condamnatului, această din urmă

locuință fiind bine mobilată, curat întreținută, bunica este pensionară cu o

pensie de 2.668.000 lei, locuind împreună cu nepotul său R.F. în vârstă de 17

ani, iar cel de-al doilea nepot, condamnatul R.M. a locuit în garsonieră doar

în perioada decembrie 2001 până în luna februarie 2002, când a fost arestat.

Astfel, critica recurentului

condamnat nu poate fi avută în vedere, deoarece instanța de apel a considerat

corect că situația familială a condamnatului deși este modestă nu se

circumscrie împrejurărilor speciale, care ar avea consecințe grave pentru

condamnat și care ar împiedica executarea pedepsei.

Mai mult, durata maximă

pentru care se poate dispune întreruperea executării pedepsei de 3 luni

prevăzută de lege nu ar putea să conducă la ameliorarea situației familiale a

condamnatului.

În raport cu cele arătate,

Înalta Curte consideră că în cauză există o deplină concordanță între percepția

reală a materialului probator administrat de către instanțe și soluțiile

pronunțate, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt.

Așadar, în cauză instanța de

apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele,

neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca

din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.M. împotriva deciziei

penale nr. 761 din 20 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I

penală.

În conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul condamnat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 761 din 20

octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2005.