ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2068/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 9 din 6

ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5201/2003, Tribunalul București,

secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a

executării pedepsei formulată de condamnatul A.G.

Instanța a reținut că nu sunt

îndeplinite cerințele art. 455, raportate la art. 453 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., întrucât ancheta socială efectuată în cauză nu a evidențiat nici o

împrejurare specială de natură a produce grave consecințe pentru familia

condamnatului și care să justifice întreruperea executării pedepsei.

Astfel, condamnatul are un copil

minor (nerecunoscut de condamnat) despre care acesta nu cunoaște numele, data

nașterii și nici unde locuiește în prezent. Mama condamnatului locuiește

singură într-un imobil proprietate de stat, compus din 2 camere, dintre care

una este folosibilă, cealaltă fiind deteriorată. Condamnatul are un frate care

are 8 copii și care locuiește la diferite adrese, neavând o locuință sigură.

Instanța a motivat că petentul a

fost total dezinteresat de situația copilului minor, iar problemele materiale

ale mamei sale nu ar putea fi remediate prin întreruperea executării pedepsei

pe o perioadă maximă de 3 luni. De asemenea, s-a reținut că aceste situații nu

reprezintă împrejurări speciale care să-l pună pe condamnat în imposibilitate

de a continua executarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 66 din 2

februarie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs condamnatul. Recursul a vizat netemeinicia celor două hotărâri,

în raport cu actele noi depuse în recurs:

- adresa nr. 11.143 din 25 august

1997 a Primăriei sectorului 5 București, către Penitenciarul București,

cuprinzând o anchetă socială referitoare la minorul P.A. în vârstă de 8 ani,

rezultat din concubinajul condamnatului cu P.E., cu privire la care se

menționează că locuiește cu mama sa și cu bunicii materni într-un apartament

compus din 4 camere, proprietatea bunicilor, neexistând probleme de ordin

sanitar ori de ordin material;

- adresa nr. 25.895 din 2 octombrie

2003 a Primăriei sectorului 1 București către condamnatul aflat în

Penitenciarul Rahova referitoare la situația fostei sale concubine A.A. și a

copilului rezultat din această conviețuire, copil care locuiește cu bunica

maternă, mama fiind plecată în străinătate;

- adresa nr. 23.937 din 29 ianuarie

2004 a sucursalei București, E.M.S., prin care mama condamnatului este

încunoștințată asupra datoriilor pe care le are către această societate

(17.218.590 lei plus penalizări);

- adeverința eliberată la 4 martie

2004 de medicul de familie dr. S.A. privind afecțiunile mamei condamnatului

I.E.

Examinând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici

unul din aceste cazuri nu operează în speță, hotărârile criticate fiind legale

și întemeindu-se pe dovezile administrate în cauză (ancheta socială).

Actele noi depuse în recurs nu

justifică, de asemenea, întreruperea executării pedepsei aplicate

condamnatului, întrucât cei doi copii minori rezultați din concubinajul cu cele

două tinere (P.E. și A.A.) sunt îngrijiți de mamă și respectiv de bunicii

materni, iar situația materială a mamei condamnatului care are datorii

importante la societatea E. și care este bolnavă nu reprezintă „împrejurări

speciale” din cauza cărora continuarea executării pedepsei ar avea consecințe

grave pentru condamnat sau pentru familia sa, condiții cerute de dispozițiile

art. 455, raportate la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Starea materială precară, precum și

afecțiunile mamei condamnatului nu ar putea fi ameliorate prin întreruperea

executării pedepsei, acestea fiind, de altfel, preexistente arestării

petentului.

Ca urmare, va fi respins, ca

nefondat, recursul declarat de condamnat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 700.000 lei, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 66 din 2 februarie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat să

plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 aprilie 2004.