ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8749/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta I.T. a contestat

hotărârea nr. 6929/6083 din 8 august 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, susținând nelegalitatea acesteia.

În motivarea acțiunii, a arătat că a

fost refugiată din data de 3 aprilie 1944, la Alba Iulia, iar nu din 25 septembrie 1944, cum greșit a reținut comisia de specialitate,

această din urmă dată fiind de fapt data la care tatăl său a primit un loc de

muncă.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1815 din 4 noiembrie 2003, a

admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâta, să

emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada solicitată de aceasta.

Instanța a reținut că reclamanta a

făcut dovada că situația sa se încadrează în art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 3 aprilie 1944, menționată în cererea de chemare în

judecată.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta, susținând, în esență, că în raport cu actele prezentate de

reclamantă, hotărârea contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor

legale.

Recursul este nefondat.

Din declarația autentificată cu nr. 2493

din 1 octombrie 2003, martora V.M. a declarat că reclamanta s-a refugiat din

Basarabia, în orașul Alba Iulia, la începutul lunii aprilie 1944, la tatăl său,

V.G.

Din declarația notarială dată de

martora I.R., rezultă, de asemenea, că reclamanta s-a refugiat împreună cu

familia din Basarabia, comuna Țiganca, județul Cabul, în România, orașul Alba

Iulia, apoi la Brăila, respectiv, București și nu s-a mai întors niciodată în

localitatea de origine.

La 25 septembrie 1944, reținută în

hotărârea contestată, ca fiind data de început a refugiului, a fost de fapt

emis Ordinul nr. 10632, prin care Prefectul județului Brăila, l-a numit pe

tatăl reclamantei, C.V., în funcția de notar titular în comuna Târlele-Filui.

Prin urmare, reclamanta a făcut

dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, începând cu 3 martie 1944, astfel că hotărârea curții

de apel este legală și temeinică.

În consecință, față de cele de mai

sus, se constată că recursul este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1815 din

4 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2004.