ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8570/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta G.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 10.997/10.339 din 4 martie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din actul normativ menționat. În motivarea acțiunii, a arătat că la data de 1 august 1944 s-a refugiat împreună cu familia sa, din localitatea Vâlcov, din fostul județ Ismail, în orașul Brăila, unde s-au și stabilit. A susținut că a făcut dovada persecuției etnice, astfel că în mod greșit, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, i s-a respins cererea, prin care a solicitat stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1687 din 9 septembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1944 - martie 1945, începând cu data de 12 iulie 2004. Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs, în termen, susținând, în esență, că, în dosarul depus la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, reclamanta nu a prezentat dovezi concludente care s-o îndreptățească la acordarea drepturilor prevăzute de această lege. Recursul este nefondat. Din declarațiile autentificate ale martorelor S.F.

și D.R., rezultă că „reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat la începutul lunii august 1944, din localitatea Vâlcov, U.R.S.S., în orașul Brăila, datorită înaintării frontului și a ocupării Basarabiei, de trupele rusești, familiile martorelor fiind vecine cu cea a reclamantei. Prin hotărârile nr. 411/2002 și nr. 446/2002, emise de Casa Județeană de Pensii Brăila, numitelor S.F. și D.R., care erau în aceeași situație cu reclamanta, li s-a recunoscut calitatea de strămutate din motive etnice, în perioada 1 iulie 1944 - 16 martie 1945. Rezultă că reclamanta a făcut dovada datei refugiului, situație, de altfel, confirmată și de reprezentantul recurentei-pârâte, potrivit celor reținute în practicaua hotărârii de față.

În consecință, față de cele ce preced, se constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1687 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2004.