ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2532/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.L. a chemat în

judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței, ca în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 10630/10159 din 23

februarie 2004, emisă de pârâtă și pe cale de consecință, să-i recunoască

calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, împreună cu familia, a fost evacuată, din motive etnice,

din Basarabia, stabilindu-se în București și abandonându-și bunurile

gospodărești în localitatea Otaci, județul Soroca.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 1423 din 7 iunie 2004, a admis

acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 10630/10159 din 23

februarie 2004, emisă de pârâtă și obligând-o pe aceasta din urmă să emită o

nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pe perioada noiembrie 1944 - 6 martie 1945, începând cu

data de 1 septembrie 2003.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului

București care a susținut, în esență, că tatăl petentei a fost repartizat la Primăria București, spre a fi încadrat pe un post vacant, nefiind refugiat. A mai susținut că

instanța nu a avut în vedere că petenta, în dosarul depus la comisie, nu a

produs dovezi, actele depuse în fața instanței fiind ulterioare emiterii

hotărârii.

Recursul este nefondat.

Legea nr. 189/2000 acordă

anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic, de

regimurile instaurate în România, ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit

domiciliul, refugiindu-se de pe un teritoriu ocupat, pe un teritoriu unde să nu

mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații

(a unei persoane persecutate din motive etnice) cu actele prevăzute de Legea nr.

189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

În cauză, față de actele

depuse la dosar, respectiv deciziunea nr. 31432/6601 din 21 noiembrie 1944 a

Primarului general al Capitalei, Monitorul Oficial Partea I-a din 22 decembrie

1944, Ordinul nr. 11613 din 31 octombrie 1944 și declarațiile notariale date de

martorii H.V. și D.I., rezultă că reclamanta, împreună cu familia sa, a fost

evacuată din Basarabia, din motive etnice, stabilindu-și domiciliul în

București.

Prin urmare, ea a făcut

dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate a familiei sale, iar

calitatea de refugiată a petentei nu-i poate fi înlăturată, prin aceea că a

depus cu întârziere actele doveditoare la dosar, întrucât, atât obiectul, cât

și scopul acestei reglementări îl constituie acordarea unor drepturi

compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de

regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București apare ca nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1423

din 7 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2005.