ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2532/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.L. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 10630/10159 din 23 februarie 2004, emisă de pârâtă și pe cale de consecință, să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, împreună cu familia, a fost evacuată, din motive etnice, din Basarabia, stabilindu-se în București și abandonându-și bunurile gospodărești în localitatea Otaci, județul Soroca.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1423 din 7 iunie 2004, a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 10630/10159 din 23 februarie 2004, emisă de pârâtă și obligând-o pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada noiembrie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2003. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București care a susținut, în esență, că tatăl petentei a fost repartizat la Primăria București, spre a fi încadrat pe un post vacant, nefiind refugiat.

A mai susținut că instanța nu a avut în vedere că petenta, în dosarul depus la comisie, nu a produs dovezi, actele depuse în fața instanței fiind ulterioare emiterii hotărârii. Recursul este nefondat. Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic, de regimurile instaurate în România, ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe un teritoriu ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice) cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G.

nr. 127/2002. În cauză, față de actele depuse la dosar, respectiv deciziunea nr. 31432/6601 din 21 noiembrie 1944 a Primarului general al Capitalei, Monitorul Oficial Partea I-a din 22 decembrie 1944, Ordinul nr. 11613 din 31 octombrie 1944 și declarațiile notariale date de martorii H.V. și D.I., rezultă că reclamanta, împreună cu familia sa, a fost evacuată din Basarabia, din motive etnice, stabilindu-și domiciliul în București. Prin urmare, ea a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate a familiei sale, iar calitatea de refugiată a petentei nu-i poate fi înlăturată, prin aceea că a depus cu întârziere actele doveditoare la dosar, întrucât, atât obiectul, cât și scopul acestei reglementări îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1423 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.