ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 652/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 3 mai 2004, reclamanta P.C. a

solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 10993/6057 din 4 martie 2004, a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că în mod greșit pârâta a respins solicitarea

sa, sub motivația că s-ar fi născut după mai mult de 300 zile de la data

începerii refugiului familiei sale. A menționat că s-a născut la Timișoara, la 8 ianuarie 1942, părinții fiind refugiați în acest oraș, din Cluj, ca urmare a

Dictatului de la Viena.

Prin sentința civilă nr. 1320

din 24 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a admis acțiunea reclamantei P.C., a anulat hotărârea nr. 10993/6057 din 4

martie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a

obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

pentru perioada 8 ianuarie 1942 - 6 martie 1945.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamanta s-a născut pe timpul refugiului părinților, din motive

etnice, având de suferit aceleași neajunsuri, ca și aceștia.

În consecință, instanța a

reținut că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că în

mod greșit instanța de fond a acordat reclamantei, drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, întrucât aceasta s-a născut la mai mult de 300 de zile de

la începerea refugiului familiei sale.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este de necontestat faptul

că reclamanta s-a născut la 8 ianuarie 1942, la Timișoara, unde părinții săi se refugiaseră de la Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate după Dictatul de la Viena din 1940.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut

de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege

fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1

lit. c)].

Prin Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a

precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate,

s-au refugiat sau cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în

perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt și asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel,

toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este

necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași

consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca

urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au

avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din

împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999,

și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a

înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a

suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a

fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul

care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate

consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a

persecuțiilor etnice.

Cu această motivare, soluția

curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca

neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1320

din 24 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Oblică Casa de Pensii a municipiului

București, la 12 milioane lei cheltuieli de judecată către P.C.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2005.