ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 652/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 3 mai 2004, reclamanta P.C. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 10993/6057 din 4 martie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în mod greșit pârâta a respins solicitarea sa, sub motivația că s-ar fi născut după mai mult de 300 zile de la data începerii refugiului familiei sale. A menționat că s-a născut la Timișoara, la 8 ianuarie 1942, părinții fiind refugiați în acest oraș, din Cluj, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Prin sentința civilă nr. 1320 din 24 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei P.C., a anulat hotărârea nr. 10993/6057 din 4 martie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 8 ianuarie 1942 - 6 martie 1945. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta s-a născut pe timpul refugiului părinților, din motive etnice, având de suferit aceleași neajunsuri, ca și aceștia. În consecință, instanța a reținut că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât aceasta s-a născut la mai mult de 300 de zile de la începerea refugiului familiei sale. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut la 8 ianuarie 1942, la Timișoara, unde părinții săi se refugiaseră de la Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena din 1940. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat sau cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt și asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G.

nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor. Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice. Cu această motivare, soluția curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1320 din 24 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Oblică Casa de Pensii a municipiului București, la 12 milioane lei cheltuieli de judecată către P.C. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2005.