ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2344/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 22 aprilie 2004, reclamanta H.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 11054/10539 din 5 martie 2002 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că a refuzat în mod nejustificat să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși prin întregul material probator administrat a făcut dovada că părinții săi s-au refugiat din teritoriul Ardealului de Nord aflat sub ocupație străină în urma Dictatului de la Viena, în localitatea Simeria, unde reclamanta s-a născut la data de 31 ianuarie 1943. Prin sentința civilă nr. 1369 din 28 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei H.M., a anulat hotărârea nr. 11054/10539 din 5 martie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată pe perioada 31 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2003. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că, datorită persecuțiilor de natură etnică, părinții reclamantei s-au refugiat din teritoriului Ardealului de Nord, ocupat de trupele maghiare în urma Dictatului de la Viena, în localitatea Simeria, unde reclamanta s-a născut la data de 31 ianuarie 1943. Totodată, prima instanță a înlăturat susținerile pârâtei potrivit cărora reclamanta nu poate beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000,

deoarece s-a născut la aproximativ 3 ani de la data refugiului părinților. În consecință, instanța a reținut împrejurarea că reclamanta nu era născută la data refugiului, nu este de natură să justifice refuzul recunoașterii calității de refugiat din momentul nașterii, fiind de neconceput ca un membru al familiei să dobândească alt statut, decât restul membrilor săi. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de statutul de refugiat în condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece nu a fost strămutată în localitatea Simeria, acest lucru întâmplându-se numai cu părinții săi.

De asemenea, recurenta susține că reclamanta nu poate fi considerată ca făcând parte din categoria copiilor concepuți înainte sau în timpul strămutării, deoarece nu îndeplinește condiția ca nașterea să fi intervenit într-un interval de maximum 300 de zile de la data strămutării părinților. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Din probele administrate în cauză rezultă că, din luna septembrie 1940, ca urmare a persecuțiilor etnice, părinții reclamantei s-au refugiat din Ardealul de Nord, vremelnic ocupat de trupele hortyste, ca urmare a Dictatului de la Viena, în localitatea Simeria (Hunedoara), unde reclamanta s-a născut la 31 ianuarie 1943. Curtea nu poate lua în considerare motivele de recurs privind nașterea reclamantei la mai mult de 300 de zile de la data refugiului părinților.

Din interpretarea teleologică a prevederilor O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că obiectul și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa. Prin urmare, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1396 din 28 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2005.