ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2410/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 ianuarie 2003, R.N.P. R., prin Direcția Silvică Harghita, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 1351/2001, respectiv a dispozițiilor cuprinse în Anexa nr. 18, pozițiile 25, 26 și 30, ca nelegale. La primul termen de judecată, Ministerul Administrației și Internelor a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtului și a solicitat respingerea acțiunii principale, ca neîntemeiată. De asemenea, pârâtul a depus o cerere de chemare în garanție a Ministerului Administrației Publice, a Consiliului Local al comunei Cârla și a Consiliului Județean Harghita, pentru ca hotărârea să fie opozabilă și acestor autorități publice, deținătoare a unor date și documente de o deosebită importanță pentru soluționarea corectă a litigiului dintre părți.

Prin sentința civilă nr. 253 din 25 octombrie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, reînvestită cu soluționarea cauzei, ca efect al casării cu trimitere a unei hotărâri anterioare, a respins acțiunea principală, ca tardiv introdusă, precum și cererile de intervenție și de chemare în garanție. Instanța a reținut că această rezolvare se impune, deoarece reclamanta nu a făcut dovada exercitării în termenul prevăzut de art. 30 din H.G. nr. 555/2001, a recursului administrativ grațios. Că această reglementare juridică, cu caracter derogatoriu de la dreptul comun (art. 5 al Legii nr. 29/1990), obligă persoana vătămată să depună reclamația administrativă, la Secretariatul General al Guvernului, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

S-a mai motivat că, deși textul Anexei nr. 18 a hotărârii guvernamentale a fost publicat într-un număr restrâns de exemplare, în afara abonamentului, acest număr a fost pus la dispoziția celor interesați, prin Centrul pentru relații cu publicul al R.A. M.O., putând fi consultat, așadar, de reclamantă. În sfârșit, Curtea a apreciat că a accepta afirmația reclamantei, ar însemna să se înfrângă principiul de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, care intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial. Sentința a fost atacată cu recurs de către reclamanta Direcția Silvică Miercurea Ciuc din cadrul R.N.P. R. Recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea principală, ca tardiv introdusă, deoarece procedura administrativă prealabilă a fost îndeplinită de ea, cu adresa nr. 7785 din 26 noiembrie 2002, adresată Guvernului României.

Plângerea a fost expediată prin poștă, așa încât ea nu putea să aibă numărul de înregistrare a Guvernului. În același scop, recurenta a invocat procesul-verbal nr. 8711/2002, încheiat de Consiliul Județean Harghita. Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare. Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, care instituie condițiile și termenele de exercitare a plângerii administrative prealabile, au caracter imperativ și nerespectarea lor atrage sancțiunea respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, prematură sau tardivă, după caz. Reglementarea conținută în legea organică a constituit dreptul comun aplicabil în materie, de la care nu se putea deroga printr-un act normativ, având o forță juridică inferioară.

Prin urmare, argumentarea instanței, în legătură cu incidența în cauză a prevederilor art. 30 din H.G. nr. 555/2001, este eronată și nu poate justifica rezolvarea dată procesului, pe baza excepției de tardivitate a introducerii acțiunii. Recurenta a susținut că procedura administrativă prealabilă a fost îndeplinită prin adresa nr. 7785 din 26 noiembrie 2002. Actul respectiv nu are, însă, număr de înregistrare și nici nu este însoțit de plicul poștal sau alt document oficial din care să rezulte data comunicării la Guvernul României. Lipsită de rol activ, curtea de apel nu a cerut părților, explicații suplimentare în legătură cu acest aspect sau înscrisuri doveditoare care să ateste, fără echivoc, data reală a înregistrării reclamației administrative la autoritatea publică emitentă și modalitatea în care Direcția Silvică Harghita a luat cunoștință, efectiv, de existența și conținutul actului administrativ supus controlului jurisdicțional.

Procedând în modul arătat (deși în considerente a admis că hotărârea guvernamentală nu a fost comunicată reclamantei), instanța a pronunțat o hotărâre ce nu-și găsește suport probatoriu convingător în piesele de la dosar. De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului și corecta soluționare a excepției de procedură invocată, urmează a se admite recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta R.N.P. R. - Direcția Silvică Miercurea Ciuc împotriva sentinței civile nr. 253 din 25 octombrie 2004, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.