ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 917/2005

HOTĂRÂRE
15.02.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 917/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14

iunie 2001, reclamanta SC I.M. SRL București, a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând anularea procesului-verbal nr. 115 din 22

februarie 2001 și a deciziei nr. 495 din 20 aprilie 2001 și exonerarea sa de

plata sumei de 71.983.497 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări de

întârziere aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că este organizată cu forma unei societăți cu răspundere limitată,

asociat majoritar fiind societatea S.O. Ltd. Cipru, care deține 99,9924% din

capitalul social.

Obiectul principal de activitate al

SC I.M. SRL este distribuția de produse de larg consum la peste 50.000 agenți

economici. Ponderea de 62% este reprezentată de activitatea de distribuție a

produselor B.A.T., desfășurată pe baza unui contract de distribuție exclusivă

pe teritoriul României. Prin contractul încheiat între SC I.M. SRL și S.O. Ltd.,

cu privire la intermedierea și consultanța realizată de S.O. Ltd., în legătură

cu obținerea dreptului de distribuție al produselor B.A.T., părțile recunoșteau

contribuția esențială a S.O. Ltd., la derularea de către SC I.M. SRL, a

operațiunii cu produse B.A.T.

Reclamanta susține că organele de

control și Ministerul Finanțelor au interpretat greșit dispozițiile O.G. nr. 70/1994.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1709 din 13 decembrie 2001,

a admis acțiunea și a anulat actele administrative contestate.

Prin decizia civilă nr. 1756 din 4

mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate,

recursurile declarate de Ministerul Finanțelor și Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București.

Împotriva acestei ultime soluții a

formulat contestație în anulare, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală, susținând în esență că dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța de recurs nu a luat în

considerare faptul că din documentele depuse de reclamantă, nu au putut fi

identificate serviciile de consultanță prestate de firma S.O. Ltd., pentru a se

putea stabili valoarea de piață a acestora și nivelul cheltuielilor deductibile

fiscal.

De asemenea, erori materiale s-au

săvârșit și în ce privește acceptarea, ca documente justificative, a facturilor

emise de prestatorul de servicii S.O. Ltd. și acceptate de beneficiar.

Contestația în anulare este

nefondată.

Potrivit legii, contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazuri limitativ arătate

de dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură și necompetența

instanței) și art. 318 (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de casare). Se tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru

că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori

materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

Dar, arătând că o hotărâre dată în

recurs poate fi retractată, dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale,

textul se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale

ale judecării procesului, cum ar fi respingerea unui recurs, ca tardiv sau ca

insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost

în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este

necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Legea nu a urmărit să deschidă

părților, calea recursului la recurs, care să fie soluționată de aceeași

instanță, pe motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.

Or, în cauză, susținerile formulate

prin contestație în anulare au fost invocate și examinate, atât de instanța de

fond, cât și de instanța de recurs și respinse ca neîntemeiate.

Față de considerentele prezentate,

se constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 317 și 318 C.

proc. civ., astfel încât contestația în anulare urmează să fie respinsă.

Respinge contestația în anulare

formulată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală împotriva deciziei nr. 1756 din 4 mai 2004, a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1756/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 iunie 2001, reclamanta SC I.M. SRL București a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea proc
ÎCCJ 2003-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B.P. SRL a formulat la 26 ianuarie 2001, acțiune împotriva Ministerului Finanțelor Publice și Administrația Financiară a sectorului 2 Bucu
ÎCCJ 2005-11-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5388/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 aprilie 2001, reclamanta SC C. SA a solicitat anularea deciziei nr. 275 din 28 februarie 2001, emisă de Ministerul Fina
ÎCCJ 2005-05-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3288/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC R.I. SRL București, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București, a solicitat anular
ÎCCJ 2005-03-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1666/2005
1 din 19 noiembrie 2001, fiind respinsă ca neîntemeiată, prin decizia nr. 340 din 22 octombrie 2003 a Ministerului Finanțelor Publice. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 749 din 21 aprilie
Sursă