- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 aprilie 2006
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Restul cererii — inadmisibil
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Csik împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Budapesta. Reclamantul a fost angajat de o cooperativă de construcții; datoria sa a fost dezinfectarea bucăților de lemn cu substanțe chimice. Din cauza diferitelor boli pe care reclamantul pretins au fost cauzate de această activitate, el a suferit un handicap de 40%. În septembrie 1989, el a inființat proceduri la Curtea de Muncă din Budapesta. El a susținut că bolile sale au fost cauzate de substanțele chimice și că fostul său angajator ar trebui să-i plătească compensația. La 20 octombrie 1990, Curtea de Muncire a respins acțiunea. Această hotărâre a fost anulată de Curtea Regională de Budapesta la 8 ianuarie 1992. Cazul a fost remis instanței de primă instanță.
În reluarea procedurii, angajatorul contestat a fost înlocuit de succesorul său. Între 13 octombrie 1992 și 22 februarie 1994, Curtea de Muncire a avut cinci audieri și a obținut un aviz de la Institutul de Medicină Forensică. În această dată a pronunțat o hotărâre și a respins acțiunea reclamantului. La 9 septembrie 1994, reclamantul a apelat. După o audiere la 6 septembrie 1995, la 28 februarie 1996, Curtea Regională a respins recursul reclamantului. După cererea de succes a reclamantului din 13 august 1996 de a-și deschide noul caz, Curtea muncii a desfășurat audieri la 5 decembrie 1996, 24 aprilie și 5 iunie 1997. Până la 28 septembrie 1998 au fost obținute avize ale celor doi experți. La 8 septembrie 1999, Curtea de Muncire a respins acțiunea reclamantului, susținând că reclamantul nu a fost responsabil pentru boala reclamantului.
10. La 30 martie 2000, Curtea Regională a respins recursul reclamantului. La 13 octombrie 2000, reclamantul a depus o cerere de reexaminare. La 16 ianuarie 2001, Curtea Supremă a desemnat un avocat de asistență juridică pentru el. La 3 aprilie a programat o audiere pentru 14 noiembrie 2001 11. La 6 aprilie 2001, lichidatorul succesorului fostului angajator al reclamantului a informat Curtea Supremă că a fost lichidat în 1 iunie și eliminat din registrul societății la 7 octombrie 2000. La 10 mai 2001, Curtea Supremă a întrerupt procedura până când succesorul acestuia s-a alăturat procedurii. 12. La 18 septembrie 2001, reclamantul a solicitat ca lichidatorul să fie autorizat să se alăture procedurii ca succesor al pârâtului.
13. La 7 noiembrie 2001, Curtea Supremă a respins cererea reclamantului, observand că lichidatorul nu a fost succesorul. 14. În cadrul unei proceduri separate, la 7 ianuarie 2002, reclamantul a solicitat reluarea procedurii de lichidare a pârâtului, deoarece nu a fost niciodată informat de acestea. La 1 februarie 2002, Colegiul Economic al Curții Regionale a respins această cerere. La 28 aprilie 2003, Curtea Supremă și-a respins recursul deoarece cererea era incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă și Legea nr. XLIX din 1991 („Legea privind insolvența”). În argumentul său, Curtea Supremă a făcut referire la faptul că, în temeiul art. 20 și 82 lit. g) din Legea nr. CXLI din 2000 privind noile cooperări, reclamantul nu mai exista ipso iure fără succesor (secțiunea 1 alineatul (3) din Legea privind insolvența).
4. The applicant was born in 1955 and lives in Budapest.
The applicant was employed by a construction co-operative; his duty was to disinfect pieces of wood with chemicals. On account of various illnesses which the applicant alleged were caused by this activity, he suffered a 40% disability. In September 1989 he instituted proceedings in the Budapest Labour Court. He claimed that his diseases had been caused by the chemicals and that his former employer should pay him compensation. On 20 October 1990 the Labour Court dismissed the action. This judgment was quashed by the Budapest Regional Court on 8 January 1992. The case was remitted to the first instance court.
In the resumed proceedings, the respondent employer was replaced by its successor. Between 13 October 1992 and 22 February 1994, the Labour Court held five hearings and obtained an opinion from the Institute of Forensic Medicine. On that date it delivered a judgment and dismissed the applicant’s action. On 9 September 1994 the applicant appealed.
After a hearing on 6 September 1995, on 28 February 1996 the Regional Court dismissed the applicant’s appeal.
Following the applicant’s successful request of 13 August 1996 to have his case re-opened, the Labour Court held hearings on 5 December 1996, and 24 April and 5 June 1997. By 28 September 1998 the opinions of further two experts were obtained. Another hearing was held on 31 March 1999.
On 8 September 1999 the Labour Court dismissed the applicant’s action, holding that the respondent was not liable for the applicant’s sickness.
On 30 March 2000 the Regional Court dismissed the applicant’s appeal. On 13 October 2000 the applicant filed a petition for review. On 16 January 2001 the Supreme Court appointed a legal-aid lawyer for him. On 3 April it scheduled a hearing for 14 November 2001.
On 6 April 2001 the liquidator of the successor to the applicant’s former employer informed the Supreme Court that the respondent had been liquidated on 1 June and deleted from the company register on 7 October 2000. On 10 May 2001 the Supreme Court interrupted the proceedings until the respondent’s successor joined the proceedings.
On 18 September 2001 the applicant requested that the liquidator be allowed to join the proceedings as the defendant’s successor.
On 7 November 2001 the Supreme Court dismissed the applicant’s request, observing that the liquidator was not the successor.
In separate proceedings, on 7 January 2002 the applicant requested that the proceedings resulting in the defendant’s liquidation be re-opened, since he had never been informed of them. On 1 February 2002 the Regional Court’s Economic Collegium dismissed this request. On 28 April 2003 the Supreme Court dismissed his appeal since the request was incompatible ratione materiae with the relevant provisions of the Code of Civil Procedure and Act no. XLIX of 1991 (“the Insolvency Act”). In its reasoning, the Supreme Court made reference to the fact that, under sections 20 and 82(g) of Act no. CXLI of 2000 on New Co-operatives, the respondent had ceased to exist ipso iure without a successor (section 1(3) of the Insolvency Act).