ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4232/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 21 iulie 2003 la Tribunalul Maramureș, reclamanta A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S.,

conform dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 23 din 15 aprilie 2004, a solicitat

obligarea pârâtei SC M. SA Baia Mare la plata sumei de 438.698.000 lei,

reprezentând debit (144.000.000 lei), iar diferența penalități de întârziere

datorate potrivit contractului nr. 881 din 16 octombrie 1996, încheiat între

părți.

Prin sentința civilă nr. 3067 din 19

noiembrie 2003, Tribunalul Maramureș respinge ca nefondată acțiunea reclamantei,

reținând în considerentele hotărârii că potrivit convenției nr. 881/1996,

încheiată între părți reclamanta a pus la dispoziția pârâtei fonduri totalizând

300.000.000 lei, în vederea restructurării societății, iar conform art. 3 lit. c)

din aceeași convenție, în situația privatizării societății, în măsura în care

sumele acordate și nerestituite nu au fost incluse în totalul acțiunilor,

pârâta avea obligația să restituie integral fondurile de restructurare. Ori,

susține instanța, la data de 9 iulie 1999 societatea și-a majorat capitalul

social cu 3.751.025.000 lei, iar prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1 din

7 februarie 2000, reclamanta a vândut acțiuni în valoare de 915.500.000 lei,

astfel că din prețul acțiunilor obținute urmare majorării de capital s-au

recuperat fondurile de restructurare avansate pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, susținând că instanța fondului a interpretat în mod

greșit clauzele convenției referitoare la restituirea fondurilor acordate.

Prin decizia civilă nr. 75 din 17

februarie 2004, Curtea de Apel Cluj, admite apelul reclamantei, schimbă

sentința civilă nr. 3067/2003 a Tribunalului Maramureș, în sensul că admite

acțiunea introductivă și obligă pe pârâtă la plata sumei de 144.000.000 lei, cu

titlu de rată scadentă și 294.698.000 lei, cu titlu de penalități.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 58/1991, în vigoare la data

încheierii convenției nr. 881 din 16 octombrie 1996 dintre părți, sprijinul

financiar acordat de autoritatea de privatizare pârâtei este o creditoare

rambursabilă și nu o gratuitate. Că, de altfel, pârâta și-a recunoscut

obligația de rambursare a creditului achitând prima rată în cuantum de

156.000.000 lei, conform graficului de rambursare convenit (anexa 3 la

convenția de creditare).

În contra acestei decizii, pârâta SC

M. SA declară recurs, în termen legal, solicitând desființarea deciziei și

menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

se susține că prin clauza instituită la art. 3 lit. c) din convenția de

creditare, s-a prevăzut expres că, în cazul privatizării societății, aceasta va

fi exonerat de plata creditului de restructurare, dacă suma va fi cuprinsă în

valoarea totală de vânzare a societății.

Că, fondurile primite au fost

utilizate la modernizarea spațiilor comerciale aparținând societății, iar

urmare privatizării societății spațiile au fost evaluate și vândute la o

valoare ce a inclus și modernizările făcute din fondurile de restructurare,

situație în care devine operantă clauza, prevăzută la art. 3 lit. c) din

convenția de creditare.

Se mai susține că, prin soluția

adoptată în apel, societatea a fost obligată de două ori să achite creditul de

restructurare, astfel că hotărârea criticată este nelegală.

Examinând decizia atacată prin

prisma criticilor formulate, sub aspectul nelegalității, Înalta Curte, constată

că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În baza convenției nr. 881 din 16

octombrie 1996, încheiată între fostul F.P.S. și societatea comercială pârâtă,

autoritatea de privatizare a pus la dispoziția societății suma de 300.000.000

lei destinată restructurării tehnice a societății, cu obligația restituirii

creditului acordat, conform graficului de rambursare convenit prin actul

adițional încheiat la 7 decembrie 1998, în două tranșe 156.000.000 lei la 31

decembrie 1999 și 144.000.000 lei la 31 decembrie 2000, pârâta achitând numai

prima rată de 156.000.000 lei.

Potrivit art. 969 C. civ.,

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel

că pârâta recurentă în mod legal a fost obligată să-și execute obligația

asumată prin încheierea convenției.

Legea nr. 58/1991 în temeiul căreia

autoritatea pentru privatizare a acordat societății pârâte sprijinul financiar

în vederea restructurării sale tehnice, impunea obligația restituirii

creditului, în condițiile stabilite de părți prin convențiile de creditare.

Susținerea pârâtei recurente în

sensul că autoritatea pentru privatizare și-a recuperat suma pusă la dispoziție

pentru restructurarea, prin includerea acesteia în prețul de vânzare a

acțiunilor potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1 din 7

februarie 2000, nu este întemeiată, nerezultând din cuprinsul contractului

susmenționat, majorarea valorii de vânzare a acțiunilor prin includerea

fondurilor de restructurare primite.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat prezentul

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SA

Baia Mare, împotriva deciziei nr. 75 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel

Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 2 noiembrie 2004.