ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4232/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 iulie 2003 la Tribunalul Maramureș, reclamanta A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S., conform dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 23 din 15 aprilie 2004, a solicitat obligarea pârâtei SC M. SA Baia Mare la plata sumei de 438.698.000 lei, reprezentând debit (144.000.000 lei), iar diferența penalități de întârziere datorate potrivit contractului nr. 881 din 16 octombrie 1996, încheiat între părți.

Prin sentința civilă nr. 3067 din 19 noiembrie 2003, Tribunalul Maramureș respinge ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând în considerentele hotărârii că potrivit convenției nr. 881/1996, încheiată între părți reclamanta a pus la dispoziția pârâtei fonduri totalizând 300.000.000 lei, în vederea restructurării societății, iar conform art. 3 lit. c) din aceeași convenție, în situația privatizării societății, în măsura în care sumele acordate și nerestituite nu au fost incluse în totalul acțiunilor, pârâta avea obligația să restituie integral fondurile de restructurare. Ori, susține instanța, la data de 9 iulie 1999 societatea și-a majorat capitalul social cu 3.751.025.000 lei, iar prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1 din 7 februarie 2000, reclamanta a vândut acțiuni în valoare de 915.500.000 lei, astfel că din prețul acțiunilor obținute urmare majorării de capital s-au recuperat fondurile de restructurare avansate pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că instanța fondului a interpretat în mod greșit clauzele convenției referitoare la restituirea fondurilor acordate. Prin decizia civilă nr. 75 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj, admite apelul reclamantei, schimbă sentința civilă nr. 3067/2003 a Tribunalului Maramureș, în sensul că admite acțiunea introductivă și obligă pe pârâtă la plata sumei de 144.000.000 lei, cu titlu de rată scadentă și 294.698.000 lei, cu titlu de penalități. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 58/1991, în vigoare la data încheierii convenției nr. 881 din 16 octombrie 1996 dintre părți, sprijinul financiar acordat de autoritatea de privatizare pârâtei este o creditoare rambursabilă și nu o gratuitate.

Că, de altfel, pârâta și-a recunoscut obligația de rambursare a creditului achitând prima rată în cuantum de 156.000.000 lei, conform graficului de rambursare convenit (anexa 3 la convenția de creditare). În contra acestei decizii, pârâta SC M. SA declară recurs, în termen legal, solicitând desființarea deciziei și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că prin clauza instituită la art. 3 lit. c) din convenția de creditare, s-a prevăzut expres că, în cazul privatizării societății, aceasta va fi exonerat de plata creditului de restructurare, dacă suma va fi cuprinsă în valoarea totală de vânzare a societății.

Că, fondurile primite au fost utilizate la modernizarea spațiilor comerciale aparținând societății, iar urmare privatizării societății spațiile au fost evaluate și vândute la o valoare ce a inclus și modernizările făcute din fondurile de restructurare, situație în care devine operantă clauza, prevăzută la art. 3 lit. c) din convenția de creditare. Se mai susține că, prin soluția adoptată în apel, societatea a fost obligată de două ori să achite creditul de restructurare, astfel că hotărârea criticată este nelegală. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, sub aspectul nelegalității, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: În baza convenției nr. 881 din 16 octombrie 1996, încheiată între fostul F.P.S.

și societatea comercială pârâtă, autoritatea de privatizare a pus la dispoziția societății suma de 300.000.000 lei destinată restructurării tehnice a societății, cu obligația restituirii creditului acordat, conform graficului de rambursare convenit prin actul adițional încheiat la 7 decembrie 1998, în două tranșe 156.000.000 lei la 31 decembrie 1999 și 144.000.000 lei la 31 decembrie 2000, pârâta achitând numai prima rată de 156.000.000 lei. Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel că pârâta recurentă în mod legal a fost obligată să-și execute obligația asumată prin încheierea convenției. Legea nr. 58/1991 în temeiul căreia autoritatea pentru privatizare a acordat societății pârâte sprijinul financiar în vederea restructurării sale tehnice, impunea obligația restituirii creditului, în condițiile stabilite de părți prin convențiile de creditare.

Susținerea pârâtei recurente în sensul că autoritatea pentru privatizare și-a recuperat suma pusă la dispoziție pentru restructurarea, prin includerea acesteia în prețul de vânzare a acțiunilor potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1 din 7 februarie 2000, nu este întemeiată, nerezultând din cuprinsul contractului susmenționat, majorarea valorii de vânzare a acțiunilor prin includerea fondurilor de restructurare primite. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SA Baia Mare, împotriva deciziei nr. 75 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 noiembrie 2004.