ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 741/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Ș.G.D. și Ș.G.C. în calitate de moștenitori

ai autorului Ș.G.F. au chemat în judecată orașul Gheorghieni prin primar și SC AT

Lacul Roșu SA solicitând să se constate că imobilul înscris în C.F. nr. 10535

Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/2 și C.F. nr. 10534 Gheorghieni cu nr.top

24485 – 24493/1/9/1 proprietatea autorului Ș.G.F. a fost naționalizat abuziv

întrucât potrivit art. 2 din Decretul nr. 92/1950 acesta făcea parte din

categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare; că pe terenul din

C.F. menționate autorul a edificat o casă de locuit cu parter și mansardă

identificată administrativ sub denumirea „Vila Ghiocelul nr. 14”; să fie

comasate cele două corpuri funciare sub un nr. topografic nou compus din teren

în suprafață de 1596 mp și pe cale de consecință înscrierea sa într-o singură

carte funciară; să se dispună înscrierea în C.F. a casei menționate, după

identificarea ei prin expertiză, cu titlu de construire pe numele autorului Ș.G.F.;

să se dispună restituirea către reclamanți în deplină proprietate și posesie a

imobilului în litigiu și evacuarea pârâților.

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă

nr. 605 din 15 august 2000 a admis acțiunea și a constatat că asupra imobilului

înscris în C.F. nr. 10535 Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/2 și C.F.

nr.10534 Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/1 proprietatea autorului

reclamanților, s-a aplicat în mod abuziv măsura naționalizării, fără titlu

valabil, întrucât acesta era exceptat prin prevederile art. 2 din Decretul nr. 92/1950

de la aplicarea naționalizării.

A constatat că pe terenul susindicat,

ulterior cumpărării, autorul reclamanților a construit o casă de locuit formată

din parter și mansardă cunoscută sub denumirea de Vila Goangă, actualmente sub

denumirea Vila Ghiocelul nr.14, construcție identificată prin expertiza

efectuată de ing. C.M., parte integrantă din sentință.

A dispus comasarea celor două corpuri

funciare de mai sus identificate topografic prin expertiza întocmită de ing.

F.T., parte integrantă din sentință, într-un singur corp funciar cu nr.top nou,

corp funciar compus din teren în suprafață totală de 1598 mp dispunându-se

înscrierea acestuia într-o singură carte funciară.

A dispus și înregistrarea în C.F. a

construcției identificată conform expertizei de specialitate cu titlu de drept

de construire pe numele autorului Ș.G.F. ținându-se cont și de noul corp

funciar format prin comasarea dispusă mai sus.

A dispus restituirea către reclamanți în

deplină posesie și folosință, casa de locuit și terenul aferent situate în localitatea

Lacul Roșu identificate în C.F. nr. 10535 Gheorghieni cu nr.top

24485-24493/1/9/2 și C.F. nr. 10534 Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/1 în

prezent construcția fiind identificată administrativ sub denumirea Vila

Ghiocelul nr.14.

A dispus evacuarea pârâților din imobil.

În motivarea soluției instanța a reținut

că potrivit extraselor de C.F. nr. 10534 Gheorghieni și nr. 10535 Gheorghieni

autorul Ș.G.F. a cumpărat în anul 1935 două parcele de teren de câte 799 mp

fiecare pe care ulterior a edificat o construcție cu parter și mansardă

(reședință de vacanță) neintabulată în C.F. cunoscută sub denumirea de „Vila Ș.G.”.

În baza Decretului nr. 92/1950 imobilul a

fost naționalizat, în mod abuziv, întrucât autorul reclamantelor făcea parte

din categoriile socio-profesionale exceptate de la această măsură, conform art.

2 din decret, întrucât a fost profesor de psihologie la Universitatea Cluj

Napoca, iar în anul 1950 s-a pensionat pentru limită de vârstă.

Dreptul de proprietate al statului asupra

terenului în dispută nici nu a fost înscris în C.F., terenul figurând tot pe

numele autorului Ș.G.F.

Față de această situație, invocarea de

către pârâte a O.U.G. nr. 32/1998 privind privatizarea societăților comerciale

din turism era neavenită față de prevederile art. 17 din acest act normativ

potrivit cărora activele trecute în proprietatea statului prin legi sau alte

acte normative de naționalizare aparținând societăților comerciale de turism la

care statul era acționar, vor putea fi înstrăinate dacă nu sunt revendicate în

termen de 1 an de la data intrării în vigoare a ordonanței (2 decembrie 1999)

care a fost de 15 zile de la data publicării, or la acea dată reclamanții aveau

deja promovată acțiunea în revendicare pe care au înregistrat-o la 24 noiembrie

1999.

Expertiza tehnică efectuată în cauză a

identificat imobilul în litigiu și a stabilit că suprafața terenului revendicat

era de 1598 mp cât și evidențierea lui în C.F. pe numele vechiului proprietar

și a făcut propuneri de comasare a celor două corpuri funciare și atribuirea de

număr cadastral.

Ca urmare, s-a conchis că statul și-a

exercitat prerogativele în mod abuziv asupra imobilului în litigiu. Pe cale de

consecință s-a decis că pârâta SC AT Lacul Roșu SA nu a dobândit un drept de

proprietate asupra imobilului revendicat cât timp nici statul nu avea un titlu

legal de proprietate asupra respectivului bun.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția

civilă, prin decizia nr. 100/A din 14 decembrie 2000 a respins ca nefondat

apelul declarat de SC AT Lacul Roșu S.A. împotriva sentinței civile nr. 605 din

15 august 2000 a Tribunalului Harghita reținând argumentele instanței de fond

cât și împrejurarea că pârâta apelantă nu putea beneficia nici de dispozițiile

art. 32 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 întrucât retrocedarea lui către

reclamante nu era de natură a afecta activitatea societății.

În contra menționatei decizii a declarat

recurs pârâta SC AT Lacul Roșu SA invocând motivul de casare prev. de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., și susținând în esență că imobilul în dispută a intrat în

patrimoniul și proprietatea SC AT Lacul Roșu SA în baza prevederilor art. 19 și

art. 20 din Legea nr. 15/1990 fiind înscris în capitalul social al pârâtei

recurente, care ulterior s-a privatizat prin achiziționarea pachetului de

acțiuni de la fostul FPS.

De asemenea, s-a învederat că imobilul în

discuție nu avea destinația de locuință pentru că o locuință de vacanță situată

în stațiunea Lacul Roșu la 26 km de orașul Gheorghieni nu constituia o casă de

locuit, mai ales că autorul reclamantelor, fost profesor universitar în

municipiul Cluj nu putea locui la 250 km de locul de muncă.

Din această perspectivă și în raport de

dispozițiile art. 25 din Legea nr. 112/1995 acțiunea era inadmisibilă.

Pe de altă parte s-a invocat faptul că

Decretul nr. 92/1950 era constituțional în raport cu Constituția României din

1948 și respectiv 1965 aspect ce ar fi fost reținut și de Curtea

Constituțională.

Recurenta a mai susținut că statul

deținea un titlu valabil de proprietate asupra bunului și că în orice caz,

indiferent de statutul profesional al proprietarului, dacă acesta deținea mai

multe proprietăți, acțiuni, participații, îi erau aplicabile prevederile art. I

din Decretul nr. 92/1950.

S-a reproșat autorului reclamanților și

faptul că, la timpul respectiv, nu a atacat pe cale administrativă măsura

naționalizării și că retrocedarea imobilului în dispută ar fi de natură a

genera alte litigii vizând investițiile ce le-ar fi efectuat cu bună credință

la imobil.

Recursul nu este fondat .

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia care statornicesc competența instanțelor

judecătorești de a soluționa litigiile inițiate de foștii proprietari sau de

succesorii acestora pentru revendicarea bunurilor preluate de stat fără un

titlu valabil în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 și de a stabili

valabilitatea titlului.

În sensul textului legal invocat prin

titlu valabil urmează a se înțelege titlul constituit cu respectarea

Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a

legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Din această perspectivă, procedând la

verificarea titlului statului cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 10535

Gheorghieni cu nr.top 24485-24493/1/9/2 și C.F. nr. 10534 Gheorghieni cu

nr.top24485-24493/1/9/1, cunoscut și sub denumirea de „Vila Goangă”, instanțele

au constatat că actul normativ în baza căruia bunul a fost preluat de stat,

respectiv Decretul nr. 92/1950 de naționalizare a fost greșit aplicat cazului

în speță.

În adevăr, pe de o parte, dispozițiile Decretului

nr. 92/1950 contraveneau Constituției din 1948 care în art. 8 garanta

proprietatea privată și dreptul de moștenire și nu limita numărul de imobile ce

putea fi deținute de o persoană, iar pe de altă parte, înseși dispozițiile

Decretului nr. 92/1950 conțineau prevederi care exceptau de la naționalizare

imobilele aparținând între alte categorii socio-profesionale și

intelectualilor.

Or, așa cum s-a dovedit în cauză, autorul

reclamantelor a fost profesor universitar, iar la data naționalizării era pensionar.

Prin urmare, corect instanțele au reținut

că imobilul în discuție nu intra sub incidența Decretului nr. 92/1950 și că

preluarea lui în temeiul acestui act normativ era abuzivă astfel că statul nu a

obținut un titlu valid de proprietate asupra menționatului bun.

Susținerea recurentei că pentru imobilul

în discuție s-ar fi putut aplica prevederile art. 1 din Decretul nr. 92/1950 nu

au nici un suport probator cât timp textul legal menționat viza exclusiv pe

foștii industriași, foștii meseriași, foștii bancheri, foștii mari comercianți,

categorii sociale din care autorul reclamanților nu făcea parte, după cum nu se

încadra nici în categoria „exploatatorilor de locuințe” de asemenea vizată de

text.

Față de cele ce preced, concluzia corectă

ce se putea trage și care a fost reținută și de instanțele judecătorești era

aceea că în speță, aplicarea Decretului nr. 92/1950 s-a făcut greșit și că din

acest punct de vedere statul nu deținea un titlu valid de proprietate cu

privire la imobil.

Astfel fiind este lipsită de semnificație

juridică și acea critică formulată de recurentă potrivit căreia imobilul în

discuție nu avea destinația de locuință întrucât era o casă de paiantă și

raportat și la art. 25 din Legea nr. 112/1995 acțiunea ar fi fost inadmisibilă.

În adevăr, chiar dacă s-ar reține că

imobilul a avut destinația de casă de vacanță, ceea ce însă nu e dovedit în

speță, prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 permiteau revendicarea

inclusiv a unei astfel de categorii de imobile care prin natura lor au fost

edificate tot pentru a fi locuite, chiar dacă nu constituiau o locuință

permanentă.

Iată de ce, prevederile art. 25 din Legea

nr. 112/1995 care trimit la legi speciale numai pentru acele imobile ce nu au

avut destinația de locuințe nu se aplică și celui din litigiu, care constituie

o locuință așa cum a fost ea definită de art. 2 din Legea nr. 114/1996 a

locuinței și anterior de Legea nr. 4/1973.

De asemenea, este de precizat că Legea

nr. 15/1990 nu constituie prin ea însăși un titlu de proprietate pentru

recurentă asupra imobilului în discuție cât timp aceasta nu a produs și actul

de proprietate obținut în temeiul ei și oricum art. 17 din O.U.G. nr. 32/1998

făcând referire activele trecute în proprietatea statului prin legi de

naționalizare aparținând societăților comerciale din turism la care statul era

acționar, stabilește că ele puteau fi înstrăinate doar dacă nu erau revendicate

în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a ordonanței (15 zile de la data

publicării ei în M. OF., publicare ce a avut loc la 17 noiembrie 1998) ceea ce

nu s-a realizat în speță pentru că reclamanții au promovat acțiunea în

interiorul acestui termen (24 noiembrie 1999).

În fine, în cauză nu a existat

preocuparea de a se stabili dacă autorul reclamanților a formulat la timpul

respectiv contestație administrativă în contra măsurii naționalizării și de

altfel, acest aspect este nesemnificativ speței pentru că față de prevederile

art. 6 din Legea nr. 213/1998 accesul la justiție pentru recuperarea unor

bunuri preluate de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 nu este

condiționat de un astfel de demers.

Față de cele ce preced recursul pârâtei

SC AT Lacul Roșu SA urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta S.C. A.T. Lacul Roșu SA Gheorghieni împotriva deciziei nr. 100/A din 14

decembrie 2000 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2005.