ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.07.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2004

HOTĂRÂRE
01.07.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47 din 13 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 3636/2003 s-au dispus următoarele:

În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul PÎRVAN IONUȚ COSMIN la 7 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

S-au interzis inculpatului conform art. 64 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, începând cu data terminării executării pedepsei principale a închisorii.

S-a dispus degradarea militară a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului, începând cu 27 septembrie 2002 și până la zi, 13 februarie 2004.

S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

A obligat inculpatul la 30.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă M.C.

A obligat inculpatul la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța astfel, s-au reținut următoarele:

Inculpatul P.I.C., de 27 ani, este căsătorit, are un copil minor și lucra ca paznic la o societate din localitate.

La circa 800 m față de domiciliul inculpatului, de circa 3 ani, pe raza localității se stabilise și M.M., de 67 ani care locuia singur și cu care P.I.C. se afla în relații de prietenie.

În probele administrate pe parcursul procesului penal, rezultă că pe fondul consumul exagerat de alcool, inculpatul P.I.C. manifesta un comportament violent, iar ulterior, nu-și mai amintea cele întâmplate, aspect cunoscut de rudele sale și persoanele din localitate.

La data de 25 septembrie 2002, inculpatul a mers la societatea unde își desfășura activitatea și a consumat circa 300 ml vin, revenind la domiciliu, în jurul orelor 13.00.

Întrucât la locuința sa venise în vizită C.I. (unchiul soției inculpatului), inculpatul P.I.C. a reparat împreună cu acesta o anexă la gospodărie și a consumat singur 300 ml palincă, după care, în jurul orelor 16.30, cei doi s-au deplasat în satul Zlata, situat la circa 3 km, la domiciliul unei cunoștințe, unde inculpatul a consumat circa 500 ml țuică.

La înapoierea din localitatea respectivă, inculpatul P.I.C. și C.I., au mers la barul aparținând C., unde au consumat fiecare două sticle de bere. La scurt timp, C.I. i-a solicitat inculpatului să meargă la locuința sa, însă P.I.C. a refuzat și a rămas cu martorul B.G.M., pentru a-i reproșa acestuia faptul că anterior acesta exercitase acte de violență asupra unei cunoștințe. Cu această ocazie, inculpatul l-a luat pe martor cu o mână după gât și a strâns pumnul, însă, fiind atenționat asupra acestui aspect a renunțat să exercite acte de violență și s-a despărțit de martorul B.G.M., în jurul orelor 19.30, în centrul localității.

În continuare, inculpatul P.I.C. s-a deplasat pe o uliță unde erau mai multe persoane adunate la colț și după ce le-a solicitat băuturi alcoolice, le-a adresat expresii indecente și fără motiv, a intenționat să se certe cu acestea. Observând starea în care se afla inculpatul, martorul L.G. a aplanat neînțelegerile și, întrucât, martorul V.E. a adus de la locuința sa un bidon gol din material plastic cu inscripția A., l-a însoțit pe inculpat la domiciliul acestuia de unde a luat 2 l vin.

După ce au revenit împreună la locul unde se afla grupul respectiv, inculpatul a continuat să consume vin cu celelalte persoane, în jurul orelor 20.15, când a rămas numai cu martorul V.E., căruia i-a spus „dacă nu mă pupi, nu mai vorbesc cu tine toată viața”.

Deoarece în bidonul respectiv rămăsese circa un litru cu vin, inculpatul P.I.C., s-a deplasat singur spre centrul localității și astfel a trecut pe lângă locuința victimei, situată la circa 200 m față de zona unde s-a despărțit de martor.

Toate persoanele cu care inculpatul a consumat băuturi alcoolice în seara respectivă, au observat că acesta era îmbrăcat cu o vestă, o cămașă de culoare închisă și era încălțat cu o pereche de cizme de cauciuc.

În timp ce inculpatul trecea prin dreptul locuinței M.M., acesta se afla la poartă și l-a întrebat pe inculpat dacă are băuturi alcoolice în bidon, după care au mers împreună în locuință, unde inculpatul P.I.C. s-a descălțat pe hol de cizmele pe care le purta, iar apoi au turnat vin în două pahare.

Fiind în stare avansată de ebrietate, între inculpat și victimă s-a declanșat un conflict spontan, împrejurare în care inculpatul P.I.C. a îmbrâncit victima, iar apoi a exercitat acte de violență asupra acesteia, lovind-o în mod repetat cu pumnul în figură. Cu aceeași ocazie, inculpatul i-a comprimat victimei regiunea cervicală cu mâinile, cauzându-i astfel leziuni în urma cărora a decedat în camera respectivă.

După comiterea agresiunii, inculpatul a părăsit locuința victimei fără a se încălța și a abandonat în curte obiectele de îmbrăcăminte (vestă și cămașă) pe care le purta.

La scurt timp, inculpatul s-a deplasat la locuința sa și s-a culcat fără să discute cu soția sa, care a venit ulterior.

La data de 26 septembrie 2002, a doua zi, în jurul orelor 7.00, martora P.I.N., soția inculpatului, l-a întrebat unde sunt obiectele sale de îmbrăcăminte și încălțăminte pe care le purtase când a plecat de acasă, în după-amiaza zilei anterioare, întrucât nu le găsea pentru a le da inculpatului ca acesta să plece la serviciu.

În aceeași zi (26 septembrie 2002), în jurul orelor 10.30, martorul L.O.P. a mers la locuința victimei și întrucât aceasta nu a răspuns, a privit pe geam, împrejurare în care a observat că M.M. era căzut și nu reacționa.

În această situație, martorul s-a deplasat la locuința lui D.K.C., căruia i-a relatat aspectul menționat mai sus și la scurt timp au sesizat organele de poliție.

Cu ocazia cercetării la fața locului, la domiciliul victimei s-a găsit în curte obiectele de îmbrăcăminte (vesta și cămașa), iar în hol o pereche de cizme din cauciuc. În camera unde a fost găsită victima s-a prelevat urme papilare de pe bidonul cu vin având inscripția Adria și de pe cele două pahare aflate pe masă.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 266627/2002 eliberat de I.P.J. Teleorman, a rezultat că, în urma comparării urmelor papilare după excluderea celor care aparțineau victimei, acestea au fost create de mijlociu de la mâna dreaptă, respectiv degetul mijlociu de la mâna stângă al inculpatului.

Conform raportului de constatare medico – legală (necropsie) eliberat de S.M.L. Teleorman, a rezultat că „moartea victimei a fost violentă, s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare. Leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, concomitent cu comprimarea regiunii cervicale cu mâinile. Sângele recoltat de la cadavru nu a conținut alcool”.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpatul.

Prin decizia penală nr. 306 din 22 aprilie 2004, Curtea de Apel București a admis recursul parchetului ce viza individualizarea pedepsei reținându-se că pedeapsa aplicată nu corespunde cerințelor dispozițiilor art. 72 C. pen., astfel că s-au înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74art. 76 C. pen. și s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului.

Totodată s-a luat act că inculpatul și-a retras apelul declarat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a solicitat reducerea pedepsei ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 74art. 76 C. pen.

Examinând cauza, în raport de motivul invocat, cât și din oficiu se constată că recursul este nefondat.

În mod corect instanța de apel a reținut că astfel dozată pedeapsa, respectiv, coborâtă sub minimul special prevăzut de lege prin aplicarea circumstanțelor atenuante, nu este aptă să răspundă scopului prevăzut de lege.

Reținând datele ce îl caracterizează pozitiv, dar și neacordându-se semnificația unor circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74art. 76 C. pen., instanța de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei, astfel încât nu se impune modificarea acesteia în sensul reducerii.

Cum, examinând cauza din oficiu nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârii, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Respinge recursul declarat de inculpatul P.I.C. împotriva deciziei nr. 306/ A din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II–a, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 27 septembrie 2002, la zi.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1746/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 158 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Teleorman, în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) și art. 176 lit. a), cu aplicarea art.
ÎCCJ 2004-11-22
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6168/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 206/2004, Tribunalul Teleorman l-a condamnat pe inculpatul G.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 175 – art. 175 lit.
ÎCCJ 2003-02-07
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 616/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr.372/A din 26 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de apărătorul desemnat din ofic
ÎCCJ 2004-09-17
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4610/2004
Asupra recursurilor de față; Potrivit actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 18 din 16 ianuarie 2004 Tribunalul Teleorman, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru ca
ÎCCJ 2004-01-22
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 402/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 336 din 16 septembrie 2003, Tribunalul Bacău, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 l
Sursă