ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5351/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5351/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Primăria sector 3

București a chemat în judecată pe pârâta SC S.T. SA București pentru a fi

obligată la plata sumei de 10.625.800.556 lei, precum și la plata penalităților

aferente până la data rămânerii definitive a hotărârii în temeiul contractului

de participare nr. 1158 pe care părțile l-au încheiat la data de 10 noiembrie

1998.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 40 din 24 februarie 2004, a respins

excepția de neexecutare a contractului ca neîntemeiată, a admis acțiunea și a

obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 13.261.269.809 lei debit

și penalități calculate până la data de 30 iunie 2003, hotărâre dată cu drept

de recurs.

În contra acestei sentințe

pârâta SC S.T. SA București a exercitat calea de atac în conformitate cu

dispozițiile art. 1 lit. a), raportat la art. 282 alin. (1) și art. 720

8

C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, lăsând la aprecierea acestei

instanțe calificarea căii de atac în raport de prevederile art. 84 C. proc.

civ., invocând însă nelegalitatea hotărârii atacate în baza motivelor prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

Astfel s-a invocat

încălcarea de către instanță a regulilor de competență materială după valoare,

stabilite de codul de procedură civilă, astfel cum acestea au fost modificate

prin O.U.G. nr. 58/2003 (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).

Recurenta a solicitat, în

consecință, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la

Tribunalul București pentru a face posibilă exercitarea căii de atac a apelului

la instanța competentă.

La termenul din 7 decembrie

2004, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților excepțiile de necompetență

materială a curții de apel ca instanță de fond și deci a Înaltei Curți de a

soluționa recursul de față, în raport de art. II alin. (2) și (3) din O.U.G.

nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă,

coroborat cu art. 725 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a sistemului căilor de

atac la care este supusă hotărârea în speță.

Excepțiile invocate sunt

întemeiate.

I. Cu privire la sistemul

căilor de atac

(1) din O.U.G. nr. 58/2003, dispozițiile ordonanței se aplică și proceselor în

curs de judecată începute sub legea anterioară. Se afirmă, astfel, regula

aplicării imediate a legii noi actelor de procedură efectuate după intrarea ei

în vigoare și în procesele în curs de judecată începute sub legea anterioară.

Aplicând această regulă,

hotărârile judecătorești sunt supuse sub aspectul condițiilor de fond și formă

legii în vigoare la momentul pronunțării lor.

Cu privire la aceste acte de

procedură, art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 dispune fără echivoc:

„Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe

rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost

pronunțate.

Cum în speță, la data

intrării în vigoare a ordonanței menționate, procesul era în curs de

soluționare, hotărârea în primă instanță se pronunță, inevitabil, sub incidența

art. 720

8

C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I

pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, și prin care s-a reintrodus în materie

comercială apelul.

Prin urmare, hotărârea ce se

pronunță beneficiind de un dublu grad de jurisdicție: apel și recurs, în mod

greșit curtea de apel care, prin aceiași ordonanță, a pierdut competența de a

soluționa în primă instanță litigii în materie comercială, a continuat judecata

și a pronunțat o hotărâre în primă instanță, supusă numai recursului, în loc de

a scoate cauza de pe rol și a o trimite tribunalului, devenit competent după

legea nouă, pentru a face posibilă aplicarea prevederilor acesteia cu privire

la sistemul căilor de atac.

II. Cu privire la competența

de soluționare în primă instanță:

a restrâns competența curții de apel în sensul că, reformulând art. 3 C. proc.

civ., a înlăturat fostul pct. 1 cu privire la competența de primă instanță în

materie comercială pentru litigiile al căror obiect au o valoare de peste 10

miliarde lei, competență pe care au atribuit-o tribunalelor, curțile de apel

rămânând instanțe de control judiciar sub aspectul apelului în privința acestor

litigii.

În atare situație, Curtea de

apel, în cauza de față, în mod greșit a continuat judecata în primă instanță,

după cum s-a arătat deja, deoarece în materie de competență nu era aplicabil

art. II alin. (2) teza 1 care afirmă regula păstrării competenței ci art. 725

alin. (3) C. proc. civ., aplicabil prin analogie, și care prevede că, în cazul

în care instanța este desființată, dosarele se vor trimite din oficiu instanței

competente potrivit legii noi de procedură.

De altfel, în acest sens

este și modificarea, ulterioară pronunțării sentinței atacate, a alin. (2) al

art. II din O.G. nr. 58/2003 prin art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004 pentru

aprobarea acestei ordonanțe, prin care se exceptează expres de la regula

păstrării competenței instanțelor legal investite, procesele și cererile în

materie comercială aflate pe rolul curților de apel, în primă instanță, al

căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei.

III. Aplicarea normei

tranzitorii cuprinsă în art. II din Legea nr. 195/2004

tranzitorii ale art. II alin. (1) și (2) din Legea nr. 195/2004 de aprobare a

O.U.G. nr. 58/2003, de imediată aplicare, obligă Înalta Curte să păstreze

pentru soluționare numai recursuri împotriva deciziilor prin care curțile de

apel au soluționat apeluri și să trimită recursurile împotriva hotărârilor date

fără drept de apel și împotriva deciziilor prin care tribunalele au soluționat

apeluri, instanțelor devenite competente prin această lege.

Este de observat, că

recursul de față nu se încadrează în ipoteza alin. (1) al art. II din Legea nr.

195/2004, el nefiind un recurs împotriva unei hotărâri dată fără drept de apel

potrivit legii în vigoare la data pronunțării ei, pentru bunul motiv că la data

pronunțării ei de curtea de apel, hotărârea era supusă apelului, caz în care se

impune casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța competentă să judece

în fond pricina, pentru a da eficiență legii noi.

IV. Așa fiind, Înalta Curte,

va admite recursul declarat sub aspectul motivului de ordine publică invocat

din oficiu, va casa sentința atacată și va trimite cauza la Tribunalul

București pentru soluționarea pricinii în primă instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC S.T. SA București împotriva sentinței nr. 40 din 24 februarie 2004 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează sentința atacată și

trimite cauza la Tribunalul București, secția comercială, competent să

soluționeze în primă instanță.

Cu opinia separată a doamnei

judecător M.E., în sensul că se califică calea de atac ca fiind apel; scoate

cauza de pe rol și trimite dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea

apelului în compunere legală.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2004.