ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5351/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Primăria sector 3 București a chemat în judecată pe pârâta SC S.T. SA București pentru a fi obligată la plata sumei de 10.625.800.556 lei, precum și la plata penalităților aferente până la data rămânerii definitive a hotărârii în temeiul contractului de participare nr. 1158 pe care părțile l-au încheiat la data de 10 noiembrie 1998. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 40 din 24 februarie 2004, a respins excepția de neexecutare a contractului ca neîntemeiată, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 13.261.269.809 lei debit și penalități calculate până la data de 30 iunie 2003, hotărâre dată cu drept de recurs.

În contra acestei sentințe pârâta SC S.T. SA București a exercitat calea de atac în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. a), raportat la art. 282 alin. (1) și art. 720 8 C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, lăsând la aprecierea acestei instanțe calificarea căii de atac în raport de prevederile art. 84 C. proc. civ., invocând însă nelegalitatea hotărârii atacate în baza motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel s-a invocat încălcarea de către instanță a regulilor de competență materială după valoare, stabilite de codul de procedură civilă, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 58/2003 (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.). Recurenta a solicitat, în consecință, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București pentru a face posibilă exercitarea căii de atac a apelului la instanța competentă.

La termenul din 7 decembrie 2004, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților excepțiile de necompetență materială a curții de apel ca instanță de fond și deci a Înaltei Curți de a soluționa recursul de față, în raport de art. II alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, coroborat cu art. 725 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a sistemului căilor de atac la care este supusă hotărârea în speță. Excepțiile invocate sunt întemeiate. I. Cu privire la sistemul căilor de atac 1. Potrivit art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 58/2003, dispozițiile ordonanței se aplică și proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară. Se afirmă, astfel, regula aplicării imediate a legii noi actelor de procedură efectuate după intrarea ei în vigoare și în procesele în curs de judecată începute sub legea anterioară.

Aplicând această regulă, hotărârile judecătorești sunt supuse sub aspectul condițiilor de fond și formă legii în vigoare la momentul pronunțării lor. Cu privire la aceste acte de procedură, art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 dispune fără echivoc: „Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Cum în speță, la data intrării în vigoare a ordonanței menționate, procesul era în curs de soluționare, hotărârea în primă instanță se pronunță, inevitabil, sub incidența art. 720 8 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, și prin care s-a reintrodus în materie comercială apelul.

Prin urmare, hotărârea ce se pronunță beneficiind de un dublu grad de jurisdicție: apel și recurs, în mod greșit curtea de apel care, prin aceiași ordonanță, a pierdut competența de a soluționa în primă instanță litigii în materie comercială, a continuat judecata și a pronunțat o hotărâre în primă instanță, supusă numai recursului, în loc de a scoate cauza de pe rol și a o trimite tribunalului, devenit competent după legea nouă, pentru a face posibilă aplicarea prevederilor acesteia cu privire la sistemul căilor de atac. II. Cu privire la competența de soluționare în primă instanță: 2. Art. I pct. 5 din O.G. nr. 58/2003 a restrâns competența curții de apel în sensul că, reformulând art. 3 C. proc.

civ., a înlăturat fostul pct. 1 cu privire la competența de primă instanță în materie comercială pentru litigiile al căror obiect au o valoare de peste 10 miliarde lei, competență pe care au atribuit-o tribunalelor, curțile de apel rămânând instanțe de control judiciar sub aspectul apelului în privința acestor litigii. În atare situație, Curtea de apel, în cauza de față, în mod greșit a continuat judecata în primă instanță, după cum s-a arătat deja, deoarece în materie de competență nu era aplicabil art. II alin. (2) teza 1 care afirmă regula păstrării competenței ci art. 725 alin. (3) C. proc. civ., aplicabil prin analogie, și care prevede că, în cazul în care instanța este desființată, dosarele se vor trimite din oficiu instanței competente potrivit legii noi de procedură.

De altfel, în acest sens este și modificarea, ulterioară pronunțării sentinței atacate, a alin. (2) al art. II din O.G. nr. 58/2003 prin art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea acestei ordonanțe, prin care se exceptează expres de la regula păstrării competenței instanțelor legal investite, procesele și cererile în materie comercială aflate pe rolul curților de apel, în primă instanță, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei. III. Aplicarea normei tranzitorii cuprinsă în art. II din Legea nr. 195/2004 3. Oricum, normele tranzitorii ale art. II alin. (1) și (2) din Legea nr. 195/2004 de aprobare a O.U.G.

nr. 58/2003, de imediată aplicare, obligă Înalta Curte să păstreze pentru soluționare numai recursuri împotriva deciziilor prin care curțile de apel au soluționat apeluri și să trimită recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel și împotriva deciziilor prin care tribunalele au soluționat apeluri, instanțelor devenite competente prin această lege. Este de observat, că recursul de față nu se încadrează în ipoteza alin. (1) al art. II din Legea nr. 195/2004, el nefiind un recurs împotriva unei hotărâri dată fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării ei, pentru bunul motiv că la data pronunțării ei de curtea de apel, hotărârea era supusă apelului, caz în care se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța competentă să judece în fond pricina, pentru a da eficiență legii noi.

IV. Așa fiind, Înalta Curte, va admite recursul declarat sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa sentința atacată și va trimite cauza la Tribunalul București pentru soluționarea pricinii în primă instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC S.T. SA București împotriva sentinței nr. 40 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul București, secția comercială, competent să soluționeze în primă instanță. Cu opinia separată a doamnei judecător M.E., în sensul că se califică calea de atac ca fiind apel; scoate cauza de pe rol și trimite dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea apelului în compunere legală. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.