ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4747/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Mureș, secția penală,

prin sentința nr. 187 din 16 august 2002, a condamnat pe inculpata Z.P. la

pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune

frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Inculpata a fost obligată, în

solidar, cu B.G.A. (condamnat în cauză) la plata unor credite nerestituite de

202.763.791 lei; 2.711.809.297 lei și 1.246.297 lei către B.I.R., prin

lichidator S.C. R.V.A. S.A. și R.E.V. S.A., la aceste sume adăugându-se

dobânzile aferente datorate după data de 12 iulie 2002.

S-a dispus anularea unor contracte

de credite, de garanție imobiliară și a unor acte falsificate.

Prin aceeași sentință a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals material în

înscrisuri sub semnătură privată și inculpatul B.G.A. la o pedeapsă rezultantă

de 6 ani închisoare.

S-a reținut, în esență, că, în

cursul anilor 1994 - 1995, inculpata Z.P., în calitate de director a B.I.R.,

sucursala Mureș, a acordat în mod repetat credite inculpatului B.G.A. știind că

acesta avea și alte credite nerestituite și nu dispunea de mijloace financiare

pentru acoperirea lor.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

penală, prin decizia nr. 39/ A din 19 martie 2003 a admis apelul declarat de

inculpata Z.P. și a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art.

10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit pentru

infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției

răspunderii penale.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpata, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât instanța

de apel trebuia să-i ia o declarație pentru a ști dacă dorește sau nu

continuarea procesului penal, în sensul dispozițiilor art. 13 alin. (1) C.

proc. pen.

Întrucât dorește continuarea

procesului penal a solicitat să se constate că instanța nu a fost legal

sesizată prin plângerea prealabilă de către B.I.R., sucursala Mureș, că fapta

reținută în sarcina ei nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de gestiune frauduloasă și că obligarea sa la plata unor despăgubiri civile

este greșită.

Recursul inculpatei este nefondat.

Potrivit art. 13 alin. (1) C. proc.

pen., în caz de amnistie, prescripție ori de retragere a plângerii prealabile,

învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. În

conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, dacă nu se constată vreunul din

cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. a) – e) din același cod,

procurorul dispune încetarea urmăririi penale, iar instanța de judecată

pronunță încetarea procesului penal.

Interpretarea acestor dispoziții

legale trebuie făcută în sensul că, dacă prescripția răspunderii penale a

intervenit în cursul judecării cauzei în fond, apel sau recurs, inculpatul

poate să-și exprime opțiunea de continuare a procesului penal mai înainte de

pronunțarea unei hotărâri (de fond, apel sau recurs). În cauza de față,

inculpata Z.P. a fost prezentă la data de 19 martie 2003 la Curtea de Apel

Târgu Mureș, instanță care a judecat cauza în apel, fiind asistată de un avocat

ales. Cu ocazia judecării apelului declarat de inculpată, avocatul acesteia a

solicitat admiterea lui, casarea hotărârii de fond și încetarea procesului

penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Având ultimul cuvânt, inculpata a declarat că se raliază susținerilor

apărătorului său.

Este deci evident că această

solicitare a fost făcută de inculpată în cunoștință de cauză, instanța nemaiavând

obligația să dea lămuriri suplimentare cu privire la posibilitatea continuării

procesului.

Ca atare, declarând recurs împotriva

acestei hotărâri, inculpata nu poate susține că s-a aflat în eroare la momentul

judecării apelului sau că instanța nu și-a îndeplinit rolul activ în sensul de

a-i pune în vedere posibilitatea legală de a cere continuarea procesului penal.

În consecință, dispunându-se la

cererea inculpatei încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit

prescripția răspunderii penale, recursul declarat împotriva acestei hotărâri și

care nu se poate întemeia pe niciunul din motivele de casare prevăzute de art.

385

9

alin. (1) C. proc. pen., este neîntemeiat și urmează a fi

respins ca atare.

Pentru considerentele menționate

examinarea celorlalte motive de casare nu este posibilă, astfel că, recursul va

fi respins ca nefondat, iar recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata Z.P. împotriva deciziei penale nr. 39 din 19 martie 2003

a Curții de Apel Tg. Mureș.

Obligă recurenta inculpată la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2004.