ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4747/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Mureș, secția penală, prin sentința nr. 187 din 16 august 2002, a condamnat pe inculpata Z.P. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpata a fost obligată, în solidar, cu B.G.A. (condamnat în cauză) la plata unor credite nerestituite de 202.763.791 lei; 2.711.809.297 lei și 1.246.297 lei către B.I.R., prin lichidator S.C. R.V.A. S.A. și R.E.V. S.A., la aceste sume adăugându-se dobânzile aferente datorate după data de 12 iulie 2002. S-a dispus anularea unor contracte de credite, de garanție imobiliară și a unor acte falsificate.

Prin aceeași sentință a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals material în înscrisuri sub semnătură privată și inculpatul B.G.A. la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare. S-a reținut, în esență, că, în cursul anilor 1994 - 1995, inculpata Z.P., în calitate de director a B.I.R., sucursala Mureș, a acordat în mod repetat credite inculpatului B.G.A. știind că acesta avea și alte credite nerestituite și nu dispunea de mijloace financiare pentru acoperirea lor. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, prin decizia nr. 39/ A din 19 martie 2003 a admis apelul declarat de inculpata Z.P. și a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen., încetarea procesului penal pornit pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de apel trebuia să-i ia o declarație pentru a ști dacă dorește sau nu continuarea procesului penal, în sensul dispozițiilor art. 13 alin. (1) C. proc. pen. Întrucât dorește continuarea procesului penal a solicitat să se constate că instanța nu a fost legal sesizată prin plângerea prealabilă de către B.I.R., sucursala Mureș, că fapta reținută în sarcina ei nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă și că obligarea sa la plata unor despăgubiri civile este greșită.

Recursul inculpatei este nefondat. Potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. pen., în caz de amnistie, prescripție ori de retragere a plângerii prealabile, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. În conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, dacă nu se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. a) – e) din același cod, procurorul dispune încetarea urmăririi penale, iar instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal. Interpretarea acestor dispoziții legale trebuie făcută în sensul că, dacă prescripția răspunderii penale a intervenit în cursul judecării cauzei în fond, apel sau recurs, inculpatul poate să-și exprime opțiunea de continuare a procesului penal mai înainte de pronunțarea unei hotărâri (de fond, apel sau recurs).

În cauza de față, inculpata Z.P. a fost prezentă la data de 19 martie 2003 la Curtea de Apel Târgu Mureș, instanță care a judecat cauza în apel, fiind asistată de un avocat ales. Cu ocazia judecării apelului declarat de inculpată, avocatul acesteia a solicitat admiterea lui, casarea hotărârii de fond și încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. Având ultimul cuvânt, inculpata a declarat că se raliază susținerilor apărătorului său. Este deci evident că această solicitare a fost făcută de inculpată în cunoștință de cauză, instanța nemaiavând obligația să dea lămuriri suplimentare cu privire la posibilitatea continuării procesului. Ca atare, declarând recurs împotriva acestei hotărâri, inculpata nu poate susține că s-a aflat în eroare la momentul judecării apelului sau că instanța nu și-a îndeplinit rolul activ în sensul de a-i pune în vedere posibilitatea legală de a cere continuarea procesului penal.

În consecință, dispunându-se la cererea inculpatei încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale, recursul declarat împotriva acestei hotărâri și care nu se poate întemeia pe niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare. Pentru considerentele menționate examinarea celorlalte motive de casare nu este posibilă, astfel că, recursul va fi respins ca nefondat, iar recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Z.P. împotriva deciziei penale nr. 39 din 19 martie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș. Obligă recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2004.