Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2004
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2005

HOTĂRÂRE
16.11.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1381 din 13 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 570/2004 a fost condamnat printre alții, inculpatul C.M. la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74art. 76 din același cod. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în seara de 20 aprilie 2003, la inițiativa inculpatului C.M., inculpatul P.A.G., a acceptat să-l ajute la sustragerea unei șine de cale ferată, demontată, aflată în comuna Șimian, lângă linia de colectare a secției L7 CFR Drobeta Turnu Severin.

În timp ce transportau șina cu o căruță, au fost surprinși de lucrătorii de poliție, astfel că prejudiciul a fost reparat. Apelul și recursul declarate de inculpat au fost respinse, ca nefondate, prin deciziile nr. 252/ A din 5 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți și respectiv nr. 1438 din 16 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Nemulțumit de aceste hotărâri inculpatul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat și nu s-a prezentat să-l susțină. Recursul este inadmisibil. În articolul 385 1 C. proc. pen., sunt enumerate sentințele și deciziile pronunțate de instanțele de judecată, care pot fi atacate cu recurs. Din conținutul acestui text rezultă că pot fi atacate cu recurs printre altele, deciziile pronunțate ca instanțe de apel, de tribunale, tribunalele militare teritoriale, curțile de apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Inculpatul a atacat cu recurs decizia pronunțată de Tribunalul Mehedinți iar recursul a fost soluționat de Curtea de Apel Craiova care prin decizia penală nr. 1438 din 16 noiembrie 2004 l-a respins ca nefondat. Cum împotriva acestei decizii nu este prevăzută calea de atac a recursului, Curtea, ținând seama de dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a), va respinge recursul ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 1438 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-12-02
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6778/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 186 din 19 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost condamnat între alții H.S., la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevă
ÎCCJ 2006-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2006
eroare în legătură cu condamnarea inculpatului, cu toate consecințele care decurg din aceasta pentru părțile din proces. Ori, în cauză, se constată că nu există nici o contradicție între probele administrate în cauză și soluția de condamnar
ÎCCJ 2004-10-12
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5178/2004
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că din examinarea fișei de cazier judiciar a inculpatului și a dosarului nr. 955/2002 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reiese că prin sentința penală nr. 3690 din 12 decembrie 2002
ÎCCJ 2004-10-12
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5185/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 87 din 7 aprilie 2004, Tribunalul Sibiu, secția penală, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul S.N., împotriva sentinței penal
ÎCCJ 2009-04-01
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1216/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1588 din 16 octombrie 2008, Judecătoria Drobeta Turnu - Severin a respins plângerea formulată de petentul M.I., împotriva rezoluției nr.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă