Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6778/2005

HOTĂRÂRE
02.12.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6778/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 186 din 19 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost condamnat între alții H.S., la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. f) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. Conform art. 33art. 34 C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 16 ianuarie 2005 la zi.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că inculpatul împreună cu coinculpații, de asemenea, condamnați în cauză a furat, în ziua de 15 ianuarie 2005, cupoane de cale ferată din Stația C.F. Valea Albă după ce le-au demontat cauzând o pagubă de 20.245.331 lei părții civile S.N.C.F. – C.F.R. Craiova, Regionala Craiova, secția L 7 Drobeta Turnu Severin. Concomitent prin furtul șinelor de cale ferată siguranța circulației a fost pusă în pericol. Prin decizia penală nr. 292 din 26 septembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul H.S. împotriva hotărârii menționate. A descontopit pedepsele inculpatului H.S., a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii de furt calificat în complicitate prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. f) C. pen., pentru care l-a condamnat la 4 ani închisoare.

Recontopind pedepsele a aplicat inculpatului H.S. pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71art. 64 C. pen. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care a criticat pedeapsa pe care o consideră prea severă, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Instanța de apel a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității a schimbat încadrarea juridică dată infracțiunii de furt în complicitate la această infracțiune. A făcut o legală aplicare a dispozițiilor legale referitoare la concursul de infracțiuni. În aplicarea pedepsei instanța apelului a avut în vedere criticile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

În raport de limitele de pedeapsă, de pericolul social al faptelor și făptuitorului, pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, mai aproape de limita minimă prevăzută de lege nu este severă. O reducere și mai accentuată a pedepsei ar încălca dispozițiile legale și ar îndepărta pedeapsa de la scopul prevăzut la art. 52 C. pen. Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului, va computa arestul preventiv din pedeapsă și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.S. împotriva deciziei penale nr. 292 din 26 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 ianuarie 2005 la 2 decembrie 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 RON (2.200.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-16
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1381 din 13 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 570/2004 a fost condamnat printre alții, inculpatu
ÎCCJ 2005-03-10
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1716/2005
va admite pentru considerentele ce urmează. În mod greșit a fost reținut în sarcina inculpatului un prejudiciu de 609.254.960 lei cu consecința supraaprecierii pericolului social al faptei câtă vreme adresa nr. 1619 din 25 mai 2004 stabileș
ÎCCJ 2005-12-02
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6783/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 96 din 14 martie 2005 a Tribunalului Dâmbovița a dispus condamnarea inculpatei T.V., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru comitere
ÎCCJ 2006-11-03
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6428/2006
., la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și, 4 ani închisoare, pentru infracțiunea p
ÎCCJ 2006-05-18
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3189/2006
.K. și B.T.C. s-au deplasat cu un microbuz, în același loc de unde au sustras șina de cale ferată. Inculpatul S.K. a tăiat cu aparatul de sudură încă 37 bucăți de șină de aproximativ 3 m fiecare. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia pena
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă