ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 126 din 30 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 347/2005, inculpatul T.R. a fost condamnat, la 4 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În temeiul art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare, dispunându-se în temeiul art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 2 luni închisoare. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 și art. 71 C. pen.

Admițându-se cererea părții civile Regionala C.F. Craiova, inculpatul a fost obligat la 20.916.956 lei despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în seara zilei de 22 iulie 2004, în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat de la domiciliul său cu Piatra Olt, în zona triajului C.F. Piatra Olt, cu scopul de a sustrage cablu din cupru de la instalațiile de semnalizare ale căii ferate. Având asupra sa un topor și o până de bomfaier și fiind însoțit de un alt făptuitor neidentificat, inculpatul a secționat mai multe cabluri de culoare neagră, cu înveliș PVC, după ce în prealabil a îndepărtat dale din beton. În timp ce inculpatul și făptuitorul rămas necunoscut încercau să se îndepărteze de la locul faptei, având asupra lor cablul secționat, au fost surprinși de lucrătorii C.F.R.

V.N. și D.M., așa încât au fugit, abandonând cablurile sustrase într-un lan de porumb. S-a stabilit că prin sustragerea cablului din cupru a fost pusă în pericol circulația terenurilor pe calea ferată, mai multe macazuri fiind scoase din funcțiune. Prin sustragerea celor 190 metri de cablu din cupru s-a produs un prejudiciu părții civile în valoare de 20.916.957 lei. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că în seara zilei respective se plimba prin zona stației C.F.R. Piatra Olt, cu martorul M.C. Acest martor însă nu a confirmat susținerea inculpatului, precizând că la data de 22 iulie 2004, nu s-a întâlnit cu acesta. Pe de altă parte, martorul V.N., a relatat că în seara zilei de 22 iulie 2004, aflându-se în serviciu de pază împreună cu colegul său, martorul D.M., după ce a sesizat fuga unui grup de rromi, a mers în triaj unde l-a întâlnit pe inculpat, aflat în stare de ebrietate, având un topor asupra sa cu care tăia cablu din cupru.

Acest martor l-a recunoscut pe inculpat în timpul cercetărilor, cu ocazia unei confruntări consemnată în procesul verbal la fila 40 dosar de urmărire penală. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, precum și atitudinea inculpatului de nerecunoașterea faptelor ca și statutul său de recidivist. Împotriva sentinței instanței de fond, inculpatul a declarat apel, susținând în motivele scrise întocmite de apărătorul său că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat și că nu există probe certe ale vinovăției inculpatului. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate s-a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului și rezolvând de asemenea corect toate problemele juridice cu care s-a confruntat.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă nici nu a putut a justifice prezența într-un alt loc decât cel indicat de martorii audiați în cauză, susținerea sa că ar fi fost împreună cu martorul M.C., fiind combătută chiar de acest martor. Atât martorul V.N. cât și martorul D.M., l-au văzut pe inculpat în timp ce secționa cablul de cupru și ulterior a fost identificat de către V.N. Conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin sentința penală nr. 266 din 12 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.R. împotriva sentinței penale nr. 126/2005 a Tribunalului Olt. Apelantul a fost obligat să plătească statului 150 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.R. Prin motivele de recurs susținute de apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul după ce s-a prezentat în instanță la termenul din 29 noiembrie 2004 solicitând amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător ales, cerere care i-a fost admisă, nu s-a mai prezentat pentru a-și susține motivele de recurs), inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în raport de faptul că nu există probe certe care să demonstreze participarea sa la comiterea faptei. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele arătate de inculpat, prin apărător, și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanței de fond și a celei de apel fiind legale și temeinice. Astfel, există o eroare gravă de fapt, în înțelesul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârile atacate, este contrară actelor și probelor dosarului, respectiv greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea inculpatului, cu toate consecințele care decurg din aceasta pentru părțile din proces.

Ori, în cauză, se constată că nu există nici o contradicție între probele administrate în cauză și soluția de condamnare a inculpatului. În pofida poziției procesuale a inculpatului de nerecunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa, probele administrate în cauză au condus instanțele la concluzia că recurentul a comis infracțiunile de furt calificat și distrugere și semnalizare falsă. Astfel, inculpatul a fost surprins de martorii V.N. și D.M. în timp ce transporta cablul din cupru sustras, ce alimenta macazele liniei ferate, și pe care îl secționase cu toporul și bomfaierul. În apărarea sa, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu a săvârșit faptele pentru că, în seara zilei de 22 iulie 2004, era împreună cu martorul M.C.

și cu prietenele lui, apărare infirmată chiar de acest martor, care a declarat că în ziua respectivă nu s-a întâlnit cu recurentul. Rezultă, mai presus de orice îndoială, că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, împrejurare în care soluția de condamnare este legală și temeinică. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului T.R. va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.R. împotriva deciziei penale nr. 266 din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2006.