ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2006

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126 din 30

mai 2005, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 347/2005, inculpatul T.R.

a fost condamnat, la 4 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 276 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3

ani și 6 luni închisoare, dispunându-se în temeiul art. 33 și art. 34 lit. b) C.

pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 2 luni închisoare.

Au fost interzise inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 și art. 71 C. pen.

Admițându-se cererea părții civile

Regionala C.F. Craiova, inculpatul a fost obligat la 20.916.956 lei despăgubiri

civile.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, în seara zilei de 22 iulie 2004, în jurul orelor 20,00, inculpatul

s-a deplasat de la domiciliul său cu Piatra Olt, în zona triajului C.F. Piatra

Olt, cu scopul de a sustrage cablu din cupru de la instalațiile de semnalizare

ale căii ferate.

Având asupra sa un topor și o până

de bomfaier și fiind însoțit de un alt făptuitor neidentificat, inculpatul a

secționat mai multe cabluri de culoare neagră, cu înveliș PVC, după ce în

prealabil a îndepărtat dale din beton.

În timp ce inculpatul și făptuitorul

rămas necunoscut încercau să se îndepărteze de la locul faptei, având asupra

lor cablul secționat, au fost surprinși de lucrătorii C.F.R. V.N. și D.M., așa

încât au fugit, abandonând cablurile sustrase într-un lan de porumb.

S-a stabilit că prin sustragerea cablului

din cupru a fost pusă în pericol circulația terenurilor pe calea ferată, mai

multe macazuri fiind scoase din funcțiune.

Prin sustragerea celor 190 metri de

cablu din cupru s-a produs un prejudiciu părții civile în valoare de 20.916.957

lei.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, arătând că în seara zilei respective se plimba prin zona

stației C.F.R. Piatra Olt, cu martorul M.C. Acest martor însă nu a confirmat

susținerea inculpatului, precizând că la data de 22 iulie 2004, nu s-a întâlnit

cu acesta.

Pe de altă parte, martorul V.N., a

relatat că în seara zilei de 22 iulie 2004, aflându-se în serviciu de pază

împreună cu colegul său, martorul D.M., după ce a sesizat fuga unui grup de

rromi, a mers în triaj unde l-a întâlnit pe inculpat, aflat în stare de

ebrietate, având un topor asupra sa cu care tăia cablu din cupru.

Acest martor l-a recunoscut pe

inculpat în timpul cercetărilor, cu ocazia unei confruntări consemnată în

procesul verbal la fila 40 dosar de urmărire penală.

La individualizarea pedepselor

aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol

social ridicat al faptelor comise, precum și atitudinea inculpatului de

nerecunoașterea faptelor ca și statutul său de recidivist.

Împotriva sentinței instanței de

fond, inculpatul a declarat apel, susținând în motivele scrise întocmite de

apărătorul său că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat și că

nu există probe certe ale vinovăției inculpatului.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele de apel invocate s-a constatat că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, stabilind în mod corect

vinovăția inculpatului și rezolvând de asemenea corect toate problemele

juridice cu care s-a confruntat.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, însă nici nu a putut a justifice prezența într-un alt loc

decât cel indicat de martorii audiați în cauză, susținerea sa că ar fi fost

împreună cu martorul M.C., fiind combătută chiar de acest martor.

Atât martorul V.N. cât și martorul D.M.,

l-au văzut pe inculpat în timp ce secționa cablul de cupru și ulterior a fost

identificat de către V.N.

Conform art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin sentința penală nr. 266

din 12 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.R.

împotriva sentinței penale nr. 126/2005 a Tribunalului Olt.

Apelantul a fost obligat să

plătească statului 150 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul T.R.

Prin motivele de recurs susținute de

apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul după ce s-a prezentat în instanță la

termenul din 29 noiembrie 2004 solicitând amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător

ales, cerere care i-a fost admisă, nu s-a mai prezentat pentru a-și susține

motivele de recurs), inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză

pentru nelegalitate, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în raport de

faptul că nu există probe certe care să demonstreze participarea sa la

comiterea faptei.

În drept, recursul a fost întemeiat

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitor la

comiterea unei grave erori de fapt.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele arătate de inculpat, prin apărător, și prin prisma cazului

de casare menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat,

soluțiile instanței de fond și a celei de apel fiind legale și temeinice.

Astfel, există o eroare gravă de

fapt, în înțelesul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., când situația de

fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârile atacate, este contrară actelor

și probelor dosarului, respectiv greșita stabilire a situației de fapt să fi

determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea inculpatului, cu toate

consecințele care decurg din aceasta pentru părțile din proces.

Ori, în cauză, se constată că nu

există nici o contradicție între probele administrate în cauză și soluția de

condamnare a inculpatului.

În pofida poziției procesuale a

inculpatului de nerecunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa, probele

administrate în cauză au condus instanțele la concluzia că recurentul a comis

infracțiunile de furt calificat și distrugere și semnalizare falsă.

Astfel, inculpatul a fost surprins

de martorii V.N. și D.M. în timp ce transporta cablul din cupru sustras, ce

alimenta macazele liniei ferate, și pe care îl secționase cu toporul și

bomfaierul.

În apărarea sa, inculpatul a

încercat să acrediteze ideea că nu a săvârșit faptele pentru că, în seara zilei

de 22 iulie 2004, era împreună cu martorul M.C. și cu prietenele lui, apărare

infirmată chiar de acest martor, care a declarat că în ziua respectivă nu s-a

întâlnit cu recurentul.

Rezultă, mai presus de orice

îndoială, că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa,

împrejurare în care soluția de condamnare este legală și temeinică.

În consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

inculpatului T.R. va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.R. împotriva deciziei penale nr. 266 din 12 septembrie

2005 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 ianuarie 2006.