Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1528/2005

HOTĂRÂRE
02.03.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1528/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 239 din 17 martie 2004 a Tribunalului Dolj, inculpatul B.C.D. a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) și alin. (3) lit. c) C. pen. Totodată, tribunalul a obligat pe inculpat, în solidar cu inculpatul N.T.C. (condamnat în cauză pentru aceeași infracțiune) să plătească 6.188.000 lei despăgubiri, părții civile S.N.I.F., sucursala Dolj, precum și la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut în fapt că, în noaptea de 26 ianuarie 2002, inculpatul B.C.D. împreună cu inculpatul N.T.C., au tăiat, cu un topor, conductori electrici din aluminiu în lungime de 150 m, aparținând rețelei ce deservea sistemul de irigații A.J.

- Zănoaga. Conductorii electrici au fost înfășurați, formând doi colaci ce au fost depozitați în portbagajul autoturismului aparținând inculpatului N.T.C., cu care au fost surprinși de lucrători de poliție pe raza comunei Coșoveni. S-a mai stabilit prin expertiză tehnică faptul că toporul găsit în autoturism a servit, la tăierea conductorilor electrici din aluminiu și că prin fapta comisă, i-a cauzat părții civile un prejudiciu în valoare de 6.188.000 lei. Prin decizia penală nr. 550 din 13 decembrie 2004 a Curții de Apel Craiova s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, prin care, susțineau că nu au comis fapta. Împotriva acestei decizii, inculpatul B.C.D. a declarat recurs, reiterând motivul din apel în sensul că nu a comis fapta, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei, temeiuri de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc.

pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. După cum s-a arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, inculpații au fost surprinși de organele de poliție, în timpul nopții, având în autoturism doi colaci de conductori electrici din aluminiu și un topor și că fiind verificată zona din imediata apropiere s-a constatat că au fost tăiați între stâlpii de joasă tensiune nr. 91 și 93 ce serveau sistemul de irigații A.J. –Zănoaga. Întrucât inculpații au negat comiterea faptei că au utilizat toporul la tăiat lemne, s-a efectuat o expertiză tehnică, stabilindu-se că urmele de tăiere de la capătul cablului multifilar au fost create de lama toporului găsit în autoturism. Prin urmare rezultă incontestabil că inculpații au comis fapta pentru care au fost condamnați.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului recurent, instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens a ținut seama de gradul de pericol social al infracțiunii comise cât și al persoanei inculpatului (cu o conduită nesinceră, s-a sustras de la judecată), astfel că pedeapsa stabilită, orientată spre limita minimă prevăzută de lege este necesară pentru reeducarea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni. În consecință, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 550 din 13 decembrie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 819/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 626 din 11 noiembrie 2002, Tribunalul Dolj, a pronunțat în dosarul nr. 4400/2002, condamnarea inculpaților: 1. G.V.M. la un an închisoar
ÎCCJ 2004-01-09
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 114/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 298 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului Dolj, au fost condamnați inculpații: - B.F.L. și - A.N. la câte 2 ani închisoare, pentru infracți
ÎCCJ 2004-07-20
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3978/2004
de la Societatea Agricolă O. au tăiat cablurile electrice de aluminiu de la 5 stâlpi de tensiune. Le-au transportat în mașină cu scopul de a le valorifica, dar au fost surprinși de organele de poliție, cu ocazia unui control de rutină. Apel
ÎCCJ 2006-04-12
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2408/2006
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 541 din 14 noiembrie 2005 a Tribunalului Dolj pronunțată în dosarul nr. 1385/P/2005, a fost condamnat inculpatul B.M., la pedeapsa de 2
ÎCCJ 2006-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2006
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 126 din 30 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 347/2005, inculpatul T.R. a fost condamnat, la 4 ani și 2 luni închisoare, pentru s
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă