ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4361/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 41 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă contestația la executare formulată de V.O., în contradictoriu cu A.V.A.B., prin care reclamantul contesta executarea creanței de 3.100.000 mărci germane. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că contestatorul nu a înțeles să achite cauțiunea de 36.200 dolari S.U.A., echivalent în lei la data plății, așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 83 din O.U.G. 51/1998, contestația la executare a fost respinsă, cauțiunea fiind obligatorie. Nemulțumit de această soluție, contestatorul a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, contestatorul arată că rolul tradițional al cauțiunii în dreptul procesual român este acela de a acoperi eventualul prejudiciu pe care un demers judiciar al unei părți l-ar putea produce celeilalte părți. Or, cauțiunea reglementată de dispozițiile art. 83 din O.U.G. 51/1998, aprobată prin Legea 409/2001, are menirea de a împiedica debitorii A.V.A.B. de a contesta măsurile de executare luate de această instituție, care, oricum, își continuă executarea în temeiul art. 82 din același act normativ, executarea nefiind susceptibilă de suspendare. Obligativitatea depunerii cauțiunii contravine art. 6 din C.E.D.O., iar consecința nedepunerii ei consta în neînregistrarea cererii și nicidecum respingerea contestației, cum greșit a dispus instanța.

Pe fondul contestației, recurentul apreciază că A.V.A.B. a trecut la executare, încălcând dispozițiile speciale în materie prin necomunicarea titlului executor și nerespectarea termenului de 5 zile în care ar fi trebuit somat să achite creanța. La termenul de astăzi, recurenta a depus copia Deciziei nr. 39 din 29 ianuarie 2004 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 217 din 12 martie 2004, prin care, într-o altă cauză, dispozițiile art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998 au fost declarate neconstituționale. Reprezentantul intimatei a solicitat respingerea recursului, întrucât, la data pronunțării sentinței recurate, dispozițiile art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998 erau în vigoare. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Potrivit dispozițiilor art. 83 din O.U.G.

51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, contestația la executare nu poate fi primită decât numai după depunerea unei cauțiuni de 20% din valoarea contestată, condiție pe care contestatorul nu a îndeplinit-o la data pronunțării sentinței recurate. Împrejurarea că, ulterior, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că dispozițiile referitoare la plata unei cauțiuni stipulate în art. 83 alin. (1) din O.U.G. 51/1998 sunt neconstituționale, nu sunt de natură să atragă nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate, sentință pronunțată în 26 februarie 2004, anterior deciziei menționate. Potrivit dispozițiilor art. 147 din Constituția României, deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții legale produc efecte după 45 zile de la data publicării deciziei, după această dată încetând efectele juridice ale respectivelor norme declarate neconstituționale.

În speță, sentința recurată a fost pronunțată la 26 februarie 2004, iar Decizia nr. 39 a Curții Constituționale a fost publicată abia la 12 martie 2004, dată de la care au început să curgă cele 45 zile, așa încât Curtea apreciază că sentința de fond este temeinică și legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de contestatorul V.O. împotriva sentinței nr. 41 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2004.