ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4361/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 41 din

26 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost

respinsă contestația la executare formulată de V.O., în contradictoriu cu A.V.A.B.,

prin care reclamantul contesta executarea creanței de 3.100.000 mărci germane.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că contestatorul nu a înțeles să achite cauțiunea de 36.200 dolari

S.U.A., echivalent în lei la data plății, așa încât, în temeiul dispozițiilor art.

83 din O.U.G. 51/1998, contestația la executare a fost respinsă, cauțiunea

fiind obligatorie.

Nemulțumit de această soluție,

contestatorul a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie și

nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

contestatorul arată că rolul tradițional al cauțiunii în dreptul procesual

român este acela de a acoperi eventualul prejudiciu pe care un demers judiciar

al unei părți l-ar putea produce celeilalte părți.

Or, cauțiunea reglementată de

dispozițiile art. 83 din O.U.G. 51/1998, aprobată prin Legea 409/2001, are

menirea de a împiedica debitorii A.V.A.B. de a contesta măsurile de executare

luate de această instituție, care, oricum, își continuă executarea în temeiul art.

82 din același act normativ, executarea nefiind susceptibilă de suspendare.

Obligativitatea depunerii cauțiunii

contravine art. 6 din C.E.D.O., iar consecința nedepunerii ei consta în

neînregistrarea cererii și nicidecum respingerea contestației, cum greșit a

dispus instanța.

Pe fondul contestației, recurentul

apreciază că A.V.A.B. a trecut la executare, încălcând dispozițiile speciale în

materie prin necomunicarea titlului executor și nerespectarea termenului de 5

zile în care ar fi trebuit somat să achite creanța.

La termenul de astăzi, recurenta a

depus copia Deciziei nr. 39 din 29 ianuarie 2004 a Curții Constituționale,

publicată în Monitorul Oficial nr. 217 din 12 martie 2004, prin care, într-o

altă cauză, dispozițiile art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998 au fost declarate

neconstituționale.

Reprezentantul intimatei a solicitat

respingerea recursului, întrucât, la data pronunțării sentinței recurate,

dispozițiile art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998 erau în vigoare.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispozițiilor art. 83 din

O.U.G. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, contestația la executare nu

poate fi primită decât numai după depunerea unei cauțiuni de 20% din valoarea

contestată, condiție pe care contestatorul nu a îndeplinit-o la data

pronunțării sentinței recurate.

Împrejurarea că, ulterior, Curtea

Constituțională s-a pronunțat în sensul că dispozițiile referitoare la plata

unei cauțiuni stipulate în art. 83 alin. (1) din O.U.G. 51/1998 sunt

neconstituționale, nu sunt de natură să atragă nelegalitatea și netemeinicia

sentinței recurate, sentință pronunțată în 26 februarie 2004, anterior deciziei

menționate.

Potrivit dispozițiilor art. 147 din

Constituția României, deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea

unor dispoziții legale produc efecte după 45 zile de la data publicării

deciziei, după această dată încetând efectele juridice ale respectivelor norme

declarate neconstituționale.

În speță, sentința recurată a fost

pronunțată la 26 februarie 2004, iar Decizia nr. 39 a Curții Constituționale a

fost publicată abia la 12 martie 2004, dată de la care au început să curgă cele

45 zile, așa încât Curtea apreciază că sentința de fond este temeinică și

legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de contestatorul

V.O. împotriva sentinței nr. 41 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 4 noiembrie 2004.