ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1439/2005

Asupra conflictului negativ

de competență;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr.

2134/P/2003 din 30 martie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

sesizat cu plângere la data de 11 ianuarie 2003 de către numitul C.G., fost

ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Ialomița, a

dispus neînceperea urmăririi penale față de D.M., comisar șef, sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 259 C. pen.

Soluția de netrimitere în

judecată a fost confirmată, ca urmare a respingerii de către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 1521/II-2/2004 din 20 mai

2004, a plângerii formulate de partea vătămată C.G.

Împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, confirmată în condițiile art. 275 – art. 278 C.

proc. pen., partea vătămată a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin sentința penală nr. 114 din 13 octombrie 2004, a declinat

competența soluționării în fond a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, cu

motivarea că intimatul D.M. nu are calitatea de organ de cercetare al poliției

judiciare.

Prin sentința penală nr.

2390 din 6 decembrie 2004, Judecătoria Slobozia a declinat competența

soluționării în fond a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat

ivirea conflictului negativ de competență și a trimis dosarul secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acesteia, cu

motivarea că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea

nr. 218/2002, raportat la art. 14 alin. (2) pct. 1 lit. e) din Legea nr.

360/2002.

Asupra conflictului negativ

de competență:

Partea vătămată a sesizat

organul de urmărire penală cu fapte comise în ianuarie și martie 1999 de către

D.M., șef la acea dată a Inspectoratului de Poliție a județului Ialomița, cu

grad militar de colonel.

După intrarea în vigoare a

Legii nr. 360/2002, potrivit dispozițiilor căreia polițistul are calitate de

funcționar public, infracțiunile săvârșite de polițiști, anterior datei de 24

august 2002, sunt de competența instanțelor civile, după distincțiile prevăzute

în art. 64 alin. (2) al actului normativ menționat.

Or, potrivit textului

menționat, competența de a judeca în fond infracțiunile săvârșite de ofițerii

de poliție, până la gradul de comisar șef inclusiv, revine curții de apel.

Ca atare, cu referire și la

dispozițiile art. 40 C. proc. pen., respectiv art. 30 lit. a) din același cod,

competența soluționării în fond a plângerii formulate de partea vătămată C.G.

împotriva soluției de netrimitere în judecată revine Curții de Apel București.

În consecință, Curtea

stabilește competența de soluționare în fond a plângerii în favoarea Curții de

Apel București, căreia îi va trimite dosarul pentru judecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a plângerii formulată de petiționarul C.G. împotriva

rezoluției nr. 1521/11-2/2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București în dosarul nr. 2134/P/2004, în favoarea Curții de Apel București.

Trimite dosarul pentru

judecare la Curtea de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 februarie 2005.