ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1086/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1086/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra conflictului negativ de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la data de 1 iulie 2005 la Judecătoria sectorului 1 București, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul B.H.C. a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 15 iunie 2005 emisă în dosarul nr. 4564/P/2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, continuarea cercetărilor și tragerea la răspundere penală a lucrătorilor de poliție care l-au trecut pe fiul său minor Ș.C. în pașaportul mamei Ș.D., părăsind astfel țara deși el nu și-a dat consimțământul în acest sens. Prin sentința penală nr. 1986 din 31 august 2005, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în baza art. 42 alin. (1) C. proc.
pen., a fost declinată competența de soluționare a plângerii formulată de petiționar, în favoarea Curții de Apel București, cu motivarea că potrivit dispozițiilor Legii nr. 360/2002, judecata în primă instanță a cauzelor privind infracțiunile săvârșite de lucrători de poliție cu gradul de comisar se face de curtea de apel. La rândul său, Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 165 din 30 noiembrie 2005, a declinat competența de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București și constatând existența conflictului negativ de competență a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a reținut că intimatul B.B. care în perioada de referință îndeplinea funcția de director comisar al S.I.E.I.P.
al municipiului București nu avea atribuții ale poliției judiciare, astfel că instanța competentă este Judecătoria sectorului 1 București. Înalta Curte, examinând dispozițiile legale în materie, apreciază că în cazul sesizat, competența de judecată revine Judecătoriei sectorului 1 București. Prin Legea nr. 281/2003 a fost modificat art. 27 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu privire la competența de a efectua urmărirea penală în situația infracțiunilor comise de polițiști și de a judeca astfel de infracțiuni, prevăzându-se că este competentă curtea de apel, în primă instanță, în cazul polițiștilor prevăzut de art. 14 alin. (2) pct. I lit. e) – j) din Legea nr. 360/2002, respectiv ofițerii de poliție până la gradul de comisar șef inclusiv și numai dacă au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.
Întrucât din adresa nr. 19638/M.A.I. din 11 noiembrie 2005 a S.P.C.E.E.P.S. al municipiului București rezultă că intimatul comisar B.B., care îndeplinea funcția de director al acestui serviciu, nu avea atribuții de natura celor acordate poliției judiciare, în mod just Curtea de Apel București a declinat competența în favoarea primei instanțe. Pentru considerentele care preced urmează ca Înalta Curte de Casație și Justiție să stabilească competența de soluționare a cauzei privind pe petiționarul B.H.C. în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul B.H.C. în favoarea Judecătoriei sector 1 București, căreia i se trimite dosarul. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.