ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2738/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 27 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus în dosarul nr. 200/P/2003, începerea urmăririi penale față de procurorii N.D. și I.M., comisarii I.G. și P.M. și inspectorul C.I., pentru infracțiunile de arestare nelegală, cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, represiune nedreaptă, încercarea de a determina mărturia mincinoasă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 266 alin. (1) și (2), art. 267, art. 268, art. 261 și art. 248 1 C. pen., reclamate de petiționarul G.I. S-a reținut că, petiționarul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul din 13 ianuarie 2003, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în fapt, că la 31 mai 2003, în jurul orelor 7,00, G.I.

a acostat-o pe partea vătămată în curtea Spitalului clinic de urgență Bagdasar-Arseni, că a condus-o într-o încăpere de la subsolul clădirii centrale și că a trântit victima pe canapea și a întreținut raport sexual normal cu aceasta. Victima a venit în salonul unde era internată, declarând personalului că a fost violată. Mama victimei a sesizat organele poliției, iar ofițerii de poliție P.M. și I.G. au declanșat verificările pentru identificarea autorului. După sesizarea instanței, în vederea judecării pentru infracțiunea de viol, inculpatul G.I. a formulat plângere împotriva procurorilor care l-au trimis în judecată și a polițiștilor care l-au identificat drept autor al violului, susținând că nu este vinovat și că nu a săvârșit fapta imputată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București constatând prin rezoluția de mai sus că faptele astfel reclamate nu există.

Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale din 27 februarie 2003, petiționarul G.I. a formulat la 22 iunie 2004, plângere la Curtea de Apel București, solicitând desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Prin sentința penală nr. 117 din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că nu a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de lege. La 12 noiembrie 2004, petiționarul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, susținând că, s-ar fi adresat cu plângere la parchet, prealabil sesizării instanței.

S-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru judecarea plângerii sau la parchet pentru începerea urmăririi penale. Recursul declarat este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale persoanele interesate pot face plângere în termen de 20 zile de la înștiințare, iar potrivit art. 278 1 alin. (1) din același cod, după respingerea plângerii, persoana vătămată se poate adresa cu plângere la instanța competentă să judece cauza în termen de 30 zile de la comunicarea de către procuror a modului de rezolvare. Prin alin. (2) al art. 278 1 s-a statuat că termenul de 20 zile de sesizare a instanței curge și de la data expirării termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior trebuie să soluționeze cauza și nu a făcut acest lucru.

Din examinarea actelor dosarului se constată că premergător sesizării, la 22 iunie 2002, Curții de Apel București cu plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale împotriva procurorilor și ofițerilor de poliție, petiționarul G.I. nu a formulat plângerea prealabilă la procurorul ierarhic superior, nerespectând obligația procesuală prevăzută de textul evocat. Astfel, din adresa nr. 200/P/2003 din 9 iulie 2004 trimisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rezultă că petiționarul G.I. nu a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale. Actele depuse la dosar în susținerea recursului, atestă numai că apărătorul petiționarului a solicitat să îi fie comunicată rezoluția din 27 februarie 2003 în vederea formulării și motivării plângerii, dar o astfel de plângere nu a fost întocmită și depusă la parchet.

Ca atare, nerezultând că a fost parcursă procedura prealabilă ori că parchetul nu a soluționat plângerea în termenul de 20 zile, spre a putea fi sesizată direct instanța, soluția Curții de Apel București de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii petiționarului G.I., este corectă în raport cu dispozițiile legale evocate. Așa fiind, constatând nefondate criticile recurentului G.I., Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul, ca nefondat, cu obligarea sus-numitului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.I. împotriva sentinței penale nr. 117 din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2005.