ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2738/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 27 februarie

2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus în dosarul nr.

200/P/2003, începerea urmăririi penale față de procurorii N.D. și I.M.,

comisarii I.G. și P.M. și inspectorul C.I., pentru infracțiunile de arestare

nelegală, cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, represiune nedreaptă,

încercarea de a determina mărturia mincinoasă și abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzute de art. 266 alin. (1) și (2), art. 267, art.

268, art. 261 și art. 248

1

C. pen., reclamate de petiționarul G.I.

S-a reținut

că, petiționarul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul din 13 ianuarie

2003, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1),

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în fapt, că la 31 mai 2003,

în jurul orelor 7,00, G.I. a acostat-o pe partea vătămată în curtea Spitalului

clinic de urgență Bagdasar-Arseni, că a condus-o într-o încăpere de la subsolul

clădirii centrale și că a trântit victima pe canapea și a întreținut raport

sexual normal cu aceasta. Victima a venit în salonul unde era internată,

declarând personalului că a fost violată.

Mama victimei a sesizat

organele poliției, iar ofițerii de poliție P.M. și I.G. au declanșat

verificările pentru identificarea autorului.

După sesizarea instanței, în

vederea judecării pentru infracțiunea de viol, inculpatul G.I. a formulat

plângere împotriva procurorilor care l-au trimis în judecată și a polițiștilor

care l-au identificat drept autor al violului, susținând că nu este vinovat și

că nu a săvârșit fapta imputată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

constatând prin rezoluția de mai sus că faptele astfel reclamate nu există.

Împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale din 27 februarie 2003, petiționarul G.I. a

formulat la 22 iunie 2004, plângere la Curtea de Apel București, solicitând

desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale.

Prin sentința penală nr. 117

din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petiționarului împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că nu a fost parcursă procedura

prealabilă prevăzută de lege.

La 12 noiembrie 2004,

petiționarul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, susținând că, s-ar

fi adresat cu plângere la parchet, prealabil sesizării instanței.

S-a solicitat casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru judecarea

plângerii sau la parchet pentru începerea urmăririi penale.

Recursul declarat este

neîntemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale persoanele interesate pot face plângere în termen

de 20 zile de la înștiințare, iar potrivit art. 278

1

alin. (1) din

același cod, după respingerea plângerii, persoana vătămată se poate adresa cu

plângere la instanța competentă să judece cauza în termen de 30 zile de la

comunicarea de către procuror a modului de rezolvare.

Prin alin. (2) al art. 278

1

s-a statuat că termenul de 20 zile de sesizare a instanței curge și de la data

expirării termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior trebuie să

soluționeze cauza și nu a făcut acest lucru.

Din examinarea actelor

dosarului se constată că premergător sesizării, la 22 iunie 2002, Curții de

Apel București cu plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale împotriva procurorilor și ofițerilor de poliție, petiționarul G.I. nu a

formulat plângerea prealabilă la procurorul ierarhic superior, nerespectând

obligația procesuală prevăzută de textul evocat.

Astfel, din adresa nr.

200/P/2003 din 9 iulie 2004 trimisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București rezultă că petiționarul G.I. nu a formulat plângere împotriva

soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Actele depuse la dosar în

susținerea recursului, atestă numai că apărătorul petiționarului a solicitat să

îi fie comunicată rezoluția din 27 februarie 2003 în vederea formulării și

motivării plângerii, dar o astfel de plângere nu a fost întocmită și depusă la

parchet.

Ca atare, nerezultând că a

fost parcursă procedura prealabilă ori că parchetul nu a soluționat plângerea

în termenul de 20 zile, spre a putea fi sesizată direct instanța, soluția

Curții de Apel București de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii

petiționarului G.I., este corectă în raport cu dispozițiile legale evocate.

Așa fiind, constatând

nefondate criticile recurentului G.I., Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge

recursul, ca nefondat, cu obligarea sus-numitului la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul G.I. împotriva sentinței penale nr.

117 din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 aprilie 2005.