ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1503/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 161/CA/2004 - PI, pronunțată la data de 1 martie 2004, în dosarul nr. 645/CA/2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea introdusă de reclamanta B.F., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor și a anulat hotărârea nr. 7618 din 23 ianuarie 2004, emisă de Comisia de aplicare a O.G. nr. 105/1999, pârâta fiind obligată să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că din probele administrate rezultă că reclamanta are statutul de strămutat, întrucât a plecat în refugiu din localitatea de domiciliu, Măgești, aflată pe teritoriul cedat Ungariei, împreună cu tatăl acesteia, în localitatea Zece Hotare și ulterior, în Beiuș.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând în esență că reclamanta nu a făcut dovada indubitabilă a plecării în refugiu, împreună cu familia. A mai susținut că nu se face nici o mențiune cu privire la mama reclamantei, deci s-ar putea deduce, arată recurenta, că a rămas pe teritoriul cedat Ungariei, iar reclamanta la o vârstă de numai trei luni, a fost constrânsă să se refugieze doar cu tatăl ei. Recursul este nefondat. Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 25 mai 1942, în localitatea Măgești, iar după naștere a plecat în refugiu, fiind dusă de tatăl ei, în localitatea Zece Hotare și apoi în Beiuș. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cât și art. 2 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 127/2002, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță persoana, cetățean român, care în perioada arătată a suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Sunt total nerelevante susținerile recurentei-pârâte, cu privire la faptul că intimata-reclamantă s-a refugiat numai cu tatăl său, la o vârstă foarte fragedă, întrucât aceasta a plecat din localitatea Măgești, teritoriu cedat Ungariei, în localitatea Zece Hotare, aparținând României, distanța între cele două localități, așa cum corect se reține prin sentința atacată, fiind doar de câțiva kilometri, iar în perioada Dictatului de la Viena, paza graniței nu era asigurată în sistemul actual, fiind de notorietate circulația persoanelor pe zona verde de frontieră.

În raport cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și a Normelor de aplicare, prima instanța a reținut corect că reclamanta, fiind născută pe teritoriul cedat Ungariei și ulterior refugiată pe teritoriul românesc, are statutul de refugiată, beneficiind de facilitățile acordate prin lege; aceasta, întrucât efectele negative ale refugiului s-au răsfrânt și asupra nou-născuților, nu numai asupra părinților. În consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 161/CA din 1 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.