ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1503/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 161/CA/2004

- PI, pronunțată la data de 1 martie 2004, în dosarul nr. 645/CA/2004, Curtea

de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis

acțiunea introdusă de reclamanta B.F., în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Bihor și a anulat hotărârea nr. 7618 din 23 ianuarie 2004, emisă de

Comisia de aplicare a O.G. nr. 105/1999, pârâta fiind obligată să-i recunoască

reclamantei, calitatea de beneficiară a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că din probele administrate

rezultă că reclamanta are statutul de strămutat, întrucât a plecat în refugiu

din localitatea de domiciliu, Măgești, aflată pe teritoriul cedat Ungariei,

împreună cu tatăl acesteia, în localitatea Zece Hotare și ulterior, în Beiuș.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând în esență că

reclamanta nu a făcut dovada indubitabilă a plecării în refugiu, împreună cu

familia.

A mai susținut că nu se face

nici o mențiune cu privire la mama reclamantei, deci s-ar putea deduce, arată

recurenta, că a rămas pe teritoriul cedat Ungariei, iar reclamanta la o vârstă

de numai trei luni, a fost constrânsă să se refugieze doar cu tatăl ei.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că

reclamanta s-a născut la data de 25 mai 1942, în localitatea Măgești, iar după

naștere a plecat în refugiu, fiind dusă de tatăl ei, în localitatea Zece Hotare

și apoi în Beiuș.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cât și art. 2 din Normele de aplicare aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, privind acordarea unor drepturi, persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată

și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin

această ordonanță persoana, cetățean român, care în perioada arătată a suferit

persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Sunt total nerelevante

susținerile recurentei-pârâte, cu privire la faptul că intimata-reclamantă s-a

refugiat numai cu tatăl său, la o vârstă foarte fragedă, întrucât aceasta a

plecat din localitatea Măgești, teritoriu cedat Ungariei, în localitatea Zece

Hotare, aparținând României, distanța între cele două localități, așa cum

corect se reține prin sentința atacată, fiind doar de câțiva kilometri, iar în

perioada Dictatului de la Viena, paza graniței nu era asigurată în sistemul

actual, fiind de notorietate circulația persoanelor pe zona verde de frontieră.

În raport cu dispozițiile art.

1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și a Normelor de aplicare, prima instanța a

reținut corect că reclamanta, fiind născută pe teritoriul cedat Ungariei și

ulterior refugiată pe teritoriul românesc, are statutul de refugiată,

beneficiind de facilitățile acordate prin lege; aceasta, întrucât efectele

negative ale refugiului s-au răsfrânt și asupra nou-născuților, nu numai asupra

părinților.

În consecință, soluția

adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul, nefondat,

urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 161/CA din 1

martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2005.