ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 430/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta P.F. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 7797 din 3

octombrie 2003 și recunoașterea calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a fost strămutată din comuna Șuncuiuș, în satul Zece

Hotare și în timpul refugiului s-a născut ea.

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 293/CA/2004

- PI din 19 aprilie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând

anularea hotărârii nr. 7707 din 3 octombrie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască

calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că greșit, pârâta a considerat că reclamanta,

nefiind născută la data strămutării mamei sale, nu beneficiază de prevederile

legii, întrucât dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, au fost

modificate prin Legea nr. 586/2002.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de

Pensii Bihor.

Recurenta a susținut, în

esență, că reclamanta nu era născută la data strămutării părinților săi, și ca

urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată, așa cum expres și

limitativ prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele șase situații

enumerate.

Din interpretarea acestor

prevederi, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie

acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de

persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din

motive etnice.

Ceea ce reglementează legea

este, deci, stabilirea, determinarea situației de obligare să își părăsească

domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940. Nu se poate

susține că dacă în timpul refugiului s-a născut un copil, acesta nu beneficiază

de drepturile părinților, pentru că este evident că și minorul a avut de

îndurat aceleași suferințe și neajunsuri, ca părinții săi, obligați să își

părăsească domiciliul.

În raport cu aceste considerente,

reclamanta a făcut dovada că a fost născută în timpul refugiului, astfel că

sentința nr. 293/CA/2004 - PI, a Curții de Apel Oradea, este temeinică și

legală, făcându-se o judicioasă și corectă aplicare a Legii nr. 189/2000.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat în

cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 293/CA/2004 -

PI din 19 aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2005.