ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7229/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, reclamanta C.E. a solicitat anularea hotărârii nr.

7362 din 5 septembrie 2003, a Casei Județene de Pensii Bihor și recunoașterea

în favoarea sa, a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat că în

mod greșit a reținut pârâta că, fiind născută în timpul refugiului părinților,

nu beneficiază de prevederile actului normativ menționat.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 480/CA/2003

- P.I. din 10 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr.

7362 din 5 septembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și a

obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că părinții acesteia au fost

refugiați datorită persecuțiilor etnice din partea regimului instaurat după

Dictatul de la Viena, iar copiii născuți în timpul refugiului, dobândesc

același statut cu cel al părinților.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, în temeiul dispozițiilor art. 304

alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că reclamanta nu era născută la

data strămutării părinților săi și ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să

fi fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive

etnice, așa cum prevăd expres și limitativ prevederile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de

educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

În raport cu dispozițiile legale mai

sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei,

care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a

părinților, față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să

trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de

aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege.

Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un

act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri

de fapt, a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire

de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași

măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia

la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul

că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav

restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind

contrară ordinii publice și bunelor moravuri (art. 5 C. civ.).

Argumentele aduse de recurentă, prin

invocarea prevederilor Decretului nr. 31/1954, sunt străine pricinii.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

De asemenea, potrivit prevederilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit

persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt

asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe

nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a

persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 480/CA/2003 - P.I. din 10

noiembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.