ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3778/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 143,

pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr. 3240/2003, s-a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei SC R.P. SRL, invocată de

pârâta SC K.I. SRL, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a înlăturat apărările reclamantei referitoare la suspendarea

și întreruperea cursului prescripției, apreciind că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958 și a reținut că, prin

introducerea cererii de chemare în judecată la data de 12 noiembrie 2003,

acesta a depășit termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3

din menționatul decret, față de scadența facturilor în litigiu, începând cu

perioada 27 septembrie 1999 – 19 octombrie 1999.

Apelul formulat de

reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția

comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 323, pronunțată la data de 26 aprilie 2004, în dosarul nr. 2769/2004,

cu motivarea că, în mod corect, instanța de fond a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamantei și a respins acțiunea ca prescrisă,

întrucât suspendarea, în perioada octombrie 2001 – octombrie 2002, a judecății

cererii pe care aceasta a formulat-o, împotriva pârâtei pentru declanșarea

procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, în temeiul art. 35 din

menționata lege, finalizată prin sentința

t

ribunalului

Dâmbovița nr. 901 din 26 septembrie 2002, nu este de natură a modifica cursul

prescripției, față de perioada scadenței facturilor: 27 septembrie – 19

octombrie 1999 și data înregistrării cererii de chemare în judecată: 12

noiembrie 2003.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs apelanta reclamantă SC R.P. SRL, invocând ca temei de drept al

cererii sale dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea acestei cereri

recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel și instanța de fond au

încălcat dispozițiile, privind suspendarea și întreruperea prescripției, față

de lipsa sa de pasivitate, concretizată prin cererile de chemare în judecată a

debitoarei SC K.I. SRL, pentru declanșarea procedurii de faliment și a

procedurii privind somația de plată, soluționate de Tribunalul Dâmbovița, prin

sentința civilă nr. 901 din 26 septembrie 2001, ce i-a fost comunicată la 31

ianuarie 2003, dată până la care trebuia reținută suspendarea prescripției de către

instanța de apel și, respectiv, de Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.

3525 din 30 octombrie 2003, ca și prin realizarea procedurii prealabile a

concilierii, prevăzută de art. 720 C. proc. civ.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind

legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Astfel, examinarea actelor

și lucrărilor dosarului relevă că SC R.P. SRL, nu a invocat și nu a dovedit

nici unul din cazurile de suspendare a prescripției, limitativ prevăzute de art.

13 din Decretul nr. 167/1958, spre a putea critica modul de calcul al perioadei

de suspendare a prescripției de către instanța de apel.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit.

b) din evocatul act normativ, prescripția se întrerupe prin introducerea unei

cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, alineatul ultim al acestui text

legal condiționând, însă, întreruperea prescripției de admiterea acestei

cereri.

Este de observat că

hotărârile judecătorești menționate de recurentă ca fiind date în soluționarea

cererilor sale de chemare în judecată, pe care și-a argumentat susținerea

motivului de întrerupere a prescripției extinctive, prevăzut de precizatul

articol 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, nu îndeplinesc această

condiție, iar îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, nu se înscrie

în nici una din cauzele de întrerupere a prescripției, prevăzute de art. 16 ale

cărui dispoziții sunt imperative și de strictă interpretare, neputând fi

extinse la alte situații, decât cele astfel determinate de legiuitor.

Așa fiind, constatând că

titulara dreptului la acțiune, SC R.P. SRL, nu a pretins și nu a dovedit că s-a

aflat în imposibilitate de a se adresa instanței de judecată, pentru protecția

dreptului său pentru cauzele prevăzute, limitativ, de art. 13 pentru

suspendarea prescripției, iar dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) nu-și

găsesc aplicarea în speță, în lipsa condiției statuată prin alineatul ultim al

acestui articol din sus arătatul decret privitor la prescripția extinctivă, Curtea

apreciază că instanțele, prin hotărârile pronunțate, au respectat aceste dispoziții

legale, aspect ce înlătură incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cauză.

Pentru aceste considerente,

Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge ca

nefondat, recursul apelantei reclamante.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC R.P. SRL Câmpina, împotriva deciziei nr. 323 din 26 aprilie

2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2004.