ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3778/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 143, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr. 3240/2003, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei SC R.P. SRL, invocată de pârâta SC K.I. SRL, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a înlăturat apărările reclamantei referitoare la suspendarea și întreruperea cursului prescripției, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958 și a reținut că, prin introducerea cererii de chemare în judecată la data de 12 noiembrie 2003, acesta a depășit termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din menționatul decret, față de scadența facturilor în litigiu, începând cu perioada 27 septembrie 1999 – 19 octombrie 1999. Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, prin decizia nr. 323, pronunțată la data de 26 aprilie 2004, în dosarul nr. 2769/2004, cu motivarea că, în mod corect, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și a respins acțiunea ca prescrisă, întrucât suspendarea, în perioada octombrie 2001 – octombrie 2002, a judecății cererii pe care aceasta a formulat-o, împotriva pârâtei pentru declanșarea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, în temeiul art. 35 din menționata lege, finalizată prin sentința t ribunalului Dâmbovița nr. 901 din 26 septembrie 2002, nu este de natură a modifica cursul prescripției,

față de perioada scadenței facturilor: 27 septembrie – 19 octombrie 1999 și data înregistrării cererii de chemare în judecată: 12 noiembrie 2003. Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă SC R.P. SRL, invocând ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea acestei cereri recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel și instanța de fond au încălcat dispozițiile, privind suspendarea și întreruperea prescripției, față de lipsa sa de pasivitate, concretizată prin cererile de chemare în judecată a debitoarei SC K.I.

SRL, pentru declanșarea procedurii de faliment și a procedurii privind somația de plată, soluționate de Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 901 din 26 septembrie 2001, ce i-a fost comunicată la 31 ianuarie 2003, dată până la care trebuia reținută suspendarea prescripției de către instanța de apel și, respectiv, de Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 3525 din 30 octombrie 2003, ca și prin realizarea procedurii prealabile a concilierii, prevăzută de art. 720 C. proc. civ. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat. Astfel, examinarea actelor și lucrărilor dosarului relevă că SC R.P.

SRL, nu a invocat și nu a dovedit nici unul din cazurile de suspendare a prescripției, limitativ prevăzute de art. 13 din Decretul nr. 167/1958, spre a putea critica modul de calcul al perioadei de suspendare a prescripției de către instanța de apel. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din evocatul act normativ, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, alineatul ultim al acestui text legal condiționând, însă, întreruperea prescripției de admiterea acestei cereri.

Este de observat că hotărârile judecătorești menționate de recurentă ca fiind date în soluționarea cererilor sale de chemare în judecată, pe care și-a argumentat susținerea motivului de întrerupere a prescripției extinctive, prevăzut de precizatul articol 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, nu îndeplinesc această condiție, iar îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii, nu se înscrie în nici una din cauzele de întrerupere a prescripției, prevăzute de art. 16 ale cărui dispoziții sunt imperative și de strictă interpretare, neputând fi extinse la alte situații, decât cele astfel determinate de legiuitor. Așa fiind, constatând că titulara dreptului la acțiune, SC R.P.

SRL, nu a pretins și nu a dovedit că s-a aflat în imposibilitate de a se adresa instanței de judecată, pentru protecția dreptului său pentru cauzele prevăzute, limitativ, de art. 13 pentru suspendarea prescripției, iar dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) nu-și găsesc aplicarea în speță, în lipsa condiției statuată prin alineatul ultim al acestui articol din sus arătatul decret privitor la prescripția extinctivă, Curtea apreciază că instanțele, prin hotărârile pronunțate, au respectat aceste dispoziții legale, aspect ce înlătură incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cauză. Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul apelantei reclamante.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.P. SRL Câmpina, împotriva deciziei nr. 323 din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2004.