ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 960/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 960/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamata P.E. a
chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând
instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună stabilirea valorii
imobilului expropriat conform actelor aflate la dosar, obligarea Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia privind cuantumul
despăgubirilor la valoarea stabilită prin expertiză,obligarea ANRP să emită
decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, cu plata
daunelor morale în cuantum de 10.000 euro.
În motivarea cererii,
s-a arătat că prin Dispoziția nr. 8092 din 20 iunie 2006 emisă de Primarul
Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile
Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în
natură, notificat sub nr. 1230/N/2001, situat în Craiova.
S-a arătat că în
același an, dispoziția împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza
emiterii acesteia, a fost înaintată către Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților, dosarul fiind înregistrat sub nr. 22800/CC, însă nu
a fost soluționat până în prezent.
Pârâta Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a
invocat excepția prematurității solicitării la plată, arătând că reclamanta nu
deține un titlu de plată în baza căruia să se poată efectua plata
despăgubirilor în numerar, aceasta nedeținând nici măcar titlul de despăgubire
ce constă în decizia emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor.
S-a mai invocat și
excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație motivată de faptul
că potrivit Legii 247/2005 stabilirea cuantumului final al despăgubirilor este
atribuția Comisiei Centrale, astfel că nicio entitate nu se poate substitui
acestor atribuții.
Referitor la
solicitarea privind plata daunelor morale, pârâta a arătat că aceasta este
neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței și întinderii
prejudiciului.
Pârâta Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a
invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Guvernului României arătând
că potrivit dispozițiilor legale prevăzute de H.G. 405/2007, Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții de reprezentare a
Guvernului României.
Tot prin întâmpinare
s-a invocat și excepția inadmisibilității solicitării privind stabilirea
cuantumului despăgubirilor motivată de faptul că potrivit Legii nr. 247/2005
stabilirea cuantumului final al despăgubirilor este atribuția Comisiei
Centrale, astfel că nicio entitate nu se poate substitui acestor atribuții.
Prin Sentința civilă
nr. 313 din 9 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta
P.E. împotriva pârâților Guvernul României - Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a
obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită
dispoziție pentru imobilul imposibil de restituit în natură, conform
Dispoziției nr. 8092 din 20 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului
Craiova, a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, a respins cererea privind daunele morale și a obligat pârâta la
2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța
această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta din prezenta cauză a
solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru
imobilul situat în Craiova, imobil expropriat și imposibil de restituit în
natură.
Prin Dispoziția nr.
8092 din 29 iunie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea
despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru
imobilul notificat sub nr. 105/N/2002 imposibil de restituit în natură (conform
procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp
dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din
cadrul ANRP.
Dosarul reclamantei a
fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor de către Primăria Municipiului Craiova fiind înregistrat sub nr.
22800/CC.
Curtea de Apel a
constatat că reclamanta a început procedurile de recuperare a unui bun sau a
contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001,
autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 20
aprilie 2006, iar reclamanta a introdus acțiunea la data de 8 aprilie 2011.
Așadar între data
depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut 10 ani,
fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la
finalizarea procedurii.
Instanța de fond a
apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a
încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În ceea ce privește
excepția inadmisibilității capătului de cerere privind stabilirea cuantumului
despăgubirilor, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată.
Astfel, evaluarea
pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate,
înstrăinate și imposibil de restituit este atributul evaluatorilor desemnați de
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, doar această entitate având
atribuții în analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care
se acordă în temeiul Legii nr. 247/2005.
Cum stabilirea
valorii imobilului expropriat este atributul exclusiv al acestei pârâte și este
o etapă ulterioară emiterii titlului de despăgubiri, instanța de fond a respins
capetele de cerere privind stabilirea de către instanță a valorii imobilului
expropriat și obligarea CCSD de a emite decizie privind cuantumul
despăgubirilor la valoarea stabilită prin expertiză. Totodată a fost respinsă
și cererea de obligare la plata daunelor morale, întrucât acest capăt de cerere
nu a fost motivat de către reclamantă.
Constatând că
emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în
competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,
potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, instanța a
respins acțiunea reclamantei față de pârâta Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților.
Împotriva hotărârii
instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a
declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea
recursului se arată că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost
parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în
favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 8092 din
20 aprilie 2006, a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate
de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale
sub nr. 22800/CC.
Totodată, dosarul
amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de
restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 de
către reclamantă și s-a constatat că dosarul trebuie completat cu înscrisuri
din care să reiasă identificarea obiectului dispoziției mai sus amintite, în
sensul de a preciza expres componența imobilului pentru care s-a acordat beneficiul
Legii nr. 10/2001, republicată, respectiv teren și/sau construcție (cu
indicarea destinației), menționând suprafața pentru fiecare în parte.
Referitor la etapa
evaluării, se arată că dosarul de despăgubire al reclamantei a fost transmis la
evaluatorul desemnat de Comisia Centrală în vederea întocmirii lucrării de
specialitate (raportul de evaluare) după completarea acestuia cu informațiile
arătate.
Recurenta mai arată
că a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decizia nr. 2815/2008, fiind incontestabil
faptul că persoanele beneficiare ale unei decizii/dispoziții emise de
entitățile investite cu soluționarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr.
10/2001 au dreptul la parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul
VII din Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar jurisprudența Curții
Europene în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii ce trebuie
luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea
a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii
ce susțin aprecierile conform cărora considerentele reținute de către instanța
de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor referitor la transmiterea dosarului de
despăgubire al reclamantei evaluatorului sau societății de evaluare sunt
neîntemeiate.
Referitor la
obligarea la plata de cheltuieli de judecată, în cuantum de 2.000 RON,
recurenta a invocat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând că,
pentru soluționarea prezentului litigiu, a fost necesar un termen de judecată
fără a se administra alte probe, acordarea cheltuielilor de judecată este
neîntemeiată față de obiectul cauzei, având în vedere că este vorba de o
obligație de a face și nu o obligație bănească.
Examinând cauza și
sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de
recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv
cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul
este nefondat.
Pentru a ajunge la
această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate.
Legea nr. 247/2005
stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie
parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în
acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile
emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de
retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice
centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume
care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică
actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă
acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate
depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau
pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale,
pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile
autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la
nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul
conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării
controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după
caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă
imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte
bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu
soluționarea notificării.
Alin. (3) al
aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de
proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a
tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor
motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de
valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în
vigoare a prezentei legi.
Pe baza situației
juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,
Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la
alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de
restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la
centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod
întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor
fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea
întocmirii raportului de evaluare.
După primirea
dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua
procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va
transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor
în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a
menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului
de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art.
16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de
evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând
titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alin. (8) se arată
că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a
titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor
emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care
urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de
despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor
consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.
Criticile din
motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest
aspect sunt nefondate.
După cum s-a arătat,
Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se
soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele
preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII,
aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.
Inițial, Comisia
Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin
Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare
a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Cu toate acestea,
dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziția nr. 8092/2006 a Primarului
Municipiului Craiova cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost
soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare.
Una dintre garanțiile
prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este
principiul celerității procedurilor judiciare.
Termenul rezonabil
impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare,
atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de
normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea
proceduri, așa cum este cazul în speță.
Pentru respectarea
termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale,
astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de
diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.
Raportat la
criteriile recunoscute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se
constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive
care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Activitatea pârâtei
trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât
să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin
conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a
titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.
Înalta Curte constată
că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la pata cheltuielilor de
judecată având în vedere soluția pronunțată precum și dispozițiile art. 274
alin. (1) C. proc. civ.
Astfel fiind, Înalta
Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar
instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va
menține.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul
declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva
Sentinței civile nr. 313 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.