ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4433/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 august 2003, reclamanta D.S.S. a chemat în judecată pe pârâta SC U.P.C. SRL din comuna Ulma pentru a fi obligată la plata sumei de 163.746.339 lei reprezentând penalități pentru întârzierea decontării facturilor, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a livrat pârâtei prin O.S.F. mai multe cantități de masă lemnoasă pentru care plata s-a făcut cu întârziere și pentru care s-au calculat penalitățile care formează obiectul litigiului. Cu actul înregistrat la nr. 3650 din 17 octombrie 2003, D.S.S. a comunicat că s-au calculat penalități mai mari decât cele datorate și și-a restrâns pretențiile la suma de 126.655.471 lei.

Prin sentința nr. 28 din 8 ianuarie 2004, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea restrânsă formulată de reclamanta D.S.S. și a obligat pe pârâta SC U.P.C. SRL Ulma la plata sumelor de 126.655.467 lei reprezentând penalități de întârziere în plata facturilor, plus 10.609.781 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel societatea comercială pârâtă, iar prin decizia nr. 102 din 10 iunie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul SC U.P.C. SRL Ulma și a schimbat în parte sentința instanței de fond obligând pârâta-apelantă să plătească D.S.S. suma de 1.159.536 lei și 102.953 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a luat în considerare apărările societății pârâte potrivit cărora au existat perioade de timp în care, datorită unor împrejurări de forță majoră, exploatarea masei lemnoase nu s-a putut efectua. Cu actul înregistrat la 30 iunie 2004, reclamanta D.S.S. din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor a formulat motive de recurs împotriva acestei decizii susținând următoarele critici: - în mod greșit instanța a soluționat apelul deși, în conformitate cu prevederile art. 282 1 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond era supusă doar căii de atac a recursului; - curtea de apel a luat în considerare apărările pârâtei potrivit cărora neplata obligațiilor contractuale s-a datorat unor împrejurări de forță majoră, deși nu au existat dovezi în acest sens.

Recursul reclamantei este nefondat. Prima critică formulată de recurentă se referă la împrejurarea că instanța de apel trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 282 1 C. proc. civ., în sensul că, fiind pretenții sub 200 milioane lei, hotărârea instanței de fond nu era supusă apelului, iar calea de atac era recursul. În realitate, la data pronunțării hotărârii tribunalului (8 ianuarie 2004) erau aplicabile prevederile O.UG. nr. 58/2003 în forma sa inițială, ceea ce înseamnă că prevederile art. 282 1 C. proc. civ., nu se aplicau litigiilor comerciale, această dispoziție fiind introdusă ulterior, prin Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea ordonanței de guvern. Ca atare, instanța a calificat corect ca apel calea de atac exercitată de pârâtă, iar primul motiv de recurs va fi respins.

Cea de a doua critică vizează fondul pricinii, recurenta susținând că instanța de apel a dat o interpretare greșită actelor depuse de pârâtă în dovedirea împrejurărilor de forță majoră invocate de aceasta. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta-recurentă a arătat că părțile au stabilit prin contract modul în care se va face dovada eventualelor împrejurări de forță majoră care ar interveni pe parcursul executării contractului, iar o asemenea dovadă nu s-a făcut pentru întârzierile din litigiu. Nici această critică nu poate fi reținută întrucât, cu datele prezentate, apelanta-pârâtă a dovedit că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a exploata la termen masa lemnoasă datorită unor împrejurări ce pot fi asimilate forței majore.

Astfel, instanța a reținut în mod judicios că în tot cursul anului 2002, în zona în care pârâta a exploatat masa lemnoasă ce i-a fost vândută de pârâtă, prin art. 34 alin. (3) al ordinului Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 635/23 decembrie 2002 s-a prevăzut că, pentru masa lemnoasă provenită din calamități naturale (doborâturi și rupturi masive, alunecări de teren, etc.) nu se datorează penalități dacă se exploatează până la 31 mai a anului următor. Prevederile ordinului citat au fost coroborate cu dovezile prezentate de pârâtă care emană de la O.S.F. și din care rezultă că masa lemnoasă ce face obiectul contractelor nr. 5877, nr. 16046 și nr. 16403/2002 provine din doborâturi de vânt, ceea ce înseamnă că în mod corect societatea comercială pârâtă a fost parțial exonerată de plata penalităților.

În fine, susținerile recurentei privind aplicarea art. 43 din contractul de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior nu sunt de natură să infirme soluția instanței de apel deoarece forța majoră influențează în mod obiectiv exploatarea parchetelor, neputând fi lăsată la aprecierea direcției silvice prelungirea termenelor de exploatare. Pentru aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.N.P. Romsilva, D.S.S. în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC U.P. SRL Ulma împotriva deciziei nr. 102 din 10 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 noiembrie 2004.