ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4433/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5

august 2003, reclamanta D.S.S. a chemat în judecată pe pârâta SC U.P.C. SRL din

comuna Ulma pentru a fi obligată la plata sumei de 163.746.339 lei reprezentând

penalități pentru întârzierea decontării facturilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că a livrat pârâtei prin O.S.F. mai multe cantități de masă lemnoasă

pentru care plata s-a făcut cu întârziere și pentru care s-au calculat

penalitățile care formează obiectul litigiului.

Cu actul înregistrat la nr. 3650 din

17 octombrie 2003, D.S.S. a comunicat că s-au calculat penalități mai mari

decât cele datorate și și-a restrâns pretențiile la suma de 126.655.471 lei.

Prin sentința nr. 28 din 8 ianuarie

2004, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis cererea restrânsă formulată de reclamanta D.S.S. și a obligat pe pârâta

SC U.P.C. SRL Ulma la plata sumelor de 126.655.467 lei reprezentând penalități

de întârziere în plata facturilor, plus 10.609.781 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel societatea comercială pârâtă, iar prin decizia nr. 102 din 10

iunie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelul SC U.P.C. SRL Ulma și a schimbat în parte sentința

instanței de fond obligând pârâta-apelantă să plătească D.S.S. suma de

1.159.536 lei și 102.953 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a luat în considerare apărările societății pârâte potrivit

cărora au existat perioade de timp în care, datorită unor împrejurări de forță

majoră, exploatarea masei lemnoase nu s-a putut efectua.

Cu actul înregistrat la 30 iunie

2004, reclamanta D.S.S. din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor a formulat

motive de recurs împotriva acestei decizii susținând următoarele critici:

- în mod greșit instanța a

soluționat apelul deși, în conformitate cu prevederile art. 282

1

C.

proc. civ., hotărârea instanței de fond era supusă doar căii de atac a

recursului;

- curtea de apel a luat în considerare

apărările pârâtei potrivit cărora neplata obligațiilor contractuale s-a datorat

unor împrejurări de forță majoră, deși nu au existat dovezi în acest sens.

Recursul reclamantei este nefondat.

Prima critică formulată de recurentă

se referă la împrejurarea că instanța de apel trebuia să facă aplicarea

dispozițiilor art. 282

1

C. proc. civ., în sensul că, fiind pretenții

sub 200 milioane lei, hotărârea instanței de fond nu era supusă apelului, iar

calea de atac era recursul.

În realitate, la data pronunțării

hotărârii tribunalului (8 ianuarie 2004) erau aplicabile prevederile O.UG. nr.

58/2003 în forma sa inițială, ceea ce înseamnă că prevederile art. 282

1

C. proc. civ., nu se aplicau litigiilor comerciale, această dispoziție fiind

introdusă ulterior, prin Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea ordonanței de

guvern.

Ca atare, instanța a calificat

corect ca apel calea de atac exercitată de pârâtă, iar primul motiv de recurs

va fi respins.

Cea de a doua critică vizează fondul

pricinii, recurenta susținând că instanța de apel a dat o interpretare greșită

actelor depuse de pârâtă în dovedirea împrejurărilor de forță majoră invocate

de aceasta.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, reclamanta-recurentă a arătat că părțile au stabilit prin contract

modul în care se va face dovada eventualelor împrejurări de forță majoră care

ar interveni pe parcursul executării contractului, iar o asemenea dovadă nu s-a

făcut pentru întârzierile din litigiu.

Nici această critică nu poate fi

reținută întrucât, cu datele prezentate, apelanta-pârâtă a dovedit că s-a aflat

în imposibilitate obiectivă de a exploata la termen masa lemnoasă datorită unor

împrejurări ce pot fi asimilate forței majore.

Astfel, instanța a reținut în mod judicios că în

tot cursul anului 2002, în zona în care pârâta a exploatat masa lemnoasă ce i-a

fost vândută de pârâtă, prin art. 34 alin. (3) al ordinului Ministerului

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 635/23 decembrie 2002 s-a prevăzut

că, pentru masa lemnoasă provenită din calamități naturale (doborâturi și

rupturi masive, alunecări de teren, etc.) nu se datorează penalități dacă se

exploatează până la 31 mai a anului următor.

Prevederile ordinului citat au fost

coroborate cu dovezile prezentate de pârâtă care emană de la O.S.F. și din care

rezultă că masa lemnoasă ce face obiectul contractelor nr. 5877, nr. 16046 și

nr. 16403/2002 provine din doborâturi de vânt, ceea ce înseamnă că în mod

corect societatea comercială pârâtă a fost parțial exonerată de plata

penalităților.

În fine, susținerile recurentei

privind aplicarea art. 43 din contractul de vânzare-cumpărare a masei lemnoase

pe picior nu sunt de natură să infirme soluția instanței de apel deoarece forța

majoră influențează în mod obiectiv exploatarea parchetelor, neputând fi lăsată

la aprecierea direcției silvice prelungirea termenelor de exploatare.

Pentru aceste considerente, recursul

reclamantei va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta R.N.P. Romsilva, D.S.S. în contradictoriu cu

intimata-pârâtă SC U.P. SRL Ulma împotriva deciziei nr. 102 din 10 iunie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

5 noiembrie 2004.