ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1435 din 3 iunie 2004, reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, anularea hotărârii nr. 1461 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1548 din 24 iunie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, a anulat hotărârea nr. 1461 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să elibereze reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să se constate că perioada 8 martie 1944 - 6 martie 1945 se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/ 2000. În motivarea soluției s-a reținut că, întrucât reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi, a dobândit prin naștere, statutul de strămutat din motive etnice, al părinților săi. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, susținând în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre fără temei legal, copiii născuți în timpul refugiului părinților lor, nefiind enumerați în art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, ca beneficiari ai drepturilor compensatorii. Recursul este nefondat. Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 8 martie 1944, în localitatea Beidaud, raionul Istria, părinții săi făcând obiectul unui schimb de populație, urmare a Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la 6 septembrie 1940, la Craiova. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.
Or, în cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit, ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori, trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct, toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice. În concluzie, se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1548 din 24 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.