ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 februarie 2004, reclamantul S.C. a chemat în judecată Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului Dolj, ca reprezentant în teritoriu al Direcției de Pașapoarte și pe L.S., comisar șef de poliție, funcționar la Direcția de Pașapoarte, solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani, recunoașterea dreptului său la liberă circulație, precum și obligarea celor doi pârâți, în solidar, la repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că prin adresa nr. 112/1.197.151 din 19 ianuarie 2004, i s-a comunicat menținerea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului până la data de 14 noiembrie 2008, dispusă de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Dolj, din data de 25 noiembrie 2003 (înregistrată sub nr. 95275/2003), pe motiv că a depășit termenul de ședere legală în Germania. Reclamantul a arătat că în opinia sa, măsura dispusă este, pe de o parte, în contradicție cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, prea aspră în raport cu situația de fapt. Totodată, reclamantul a susținut că activitățile sale de comerț nu se pot desfășura normal, datorită împiedicării sale de a circula liber, de a se deplasa atât în Europa de Est, cât și în Europa de Vest.

Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 358 din 7 iunie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, motivat de faptul că reclamantul contestă atât măsura dispusă de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului Dolj, cât și menținerea acesteia de D.G.E.I.P. București, ca autoritate centrală, fiind, deci, aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 1 și cele ale art. 158 C. proc. civ. Prin sentința nr. 552 din 30 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că pârâtele, legal au dispus și respectiv, menținut, măsura de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani, în baza dispozițiilor art. 14 din O.G.

nr. 65/1997, modificat prin O.G. nr. 84/2003. Totodată, instanța de fond a reținut că prin măsura restrictivă dispusă de autoritățile române, nu se încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici dreptul la libera circulație consacrat și în Constituția României. Aceasta, în condițiile în care motivul returnării, și anume, „depășirea termenului de ședere” constituie element de extraneitate care ține de reglementarea statului respectiv, iar România trebuie să respecte acordurile încheiate cu alte state, în baza unei obligații asumate de țara noastră, de a stopa migrația ilegală, inclusiv acordul de readmisie încheiat cu Germania. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. și reiterând motivele acțiunii sale. În acest sens, recurentul-reclamant susține, pe de o parte, că instanța de fond nu a avut în vedere că măsura dispusă este în contradicție cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) și nu se poate reține că a depășit termenul legal, atât timp, cât are aplicată pe pașaport, ștampila organelor vamale ce atestă ieșirea și intrarea sa în țară, perioada dintre acestea totalizând 49 de zile. Pe de altă parte, recurentul-reclamant susține și că instanța de fond în mod greșit nu a reținut că prin măsura restrictivă adoptată i-a fost încălcat dreptul la circulație. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât s-a dispus maximul termenului de suspendare, pentru o faptă ce efectiv nu aduce atingere nici uneia din valorile ocrotite de lege, iar prin legea la care face referire formațiunea teritorială, nu se reglementează termenul legal de ședere.

Examinându-se soluția instanței de fond, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv prin O.G.

nr. 84/2003, cetățeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras, ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, pentru o durată cuprinsă între 1 an și 5 ani, stabilită proporțional cu gravitatea faptei comise și cu consecințele ei, și în situația în care acesta a fost returnat în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state sau returnat din state cu care România nu a încheiat acorduri de readmisie, indiferent de motivare, ori care au depășit termenele de ședere în statele în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convențiile încheiate cu acestea.

În cauză, se constată că măsurile restrictive au fost dispuse și menținute, întrucât recurentul-reclamant a fost returnat din Germania, în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu această țară, pentru depășirea termenului legal de ședere, iar în ceea ce privește individualizarea măsurii s-a avut în vedere că S.C. a fost returnat în nenumărate rânduri, și din alte state. De altfel, la data de 14 noiembrie 2003, recurentul-reclamant a recunoscut că a fost înapoiat de către Organele de Poliție din Germania, pe motiv de ședere ilegală. Este adevărat că în dosarul de recurs, S.C.

a depus o comunicare a Tribunalului Chemnitz din Germania, din care rezultă că termenul de probă pentru sentința tribunalului respectiv, judecător secție penală, din data de 20 noiembrie 1998, a expirat la data de 30 decembrie 2004, iar Parchetul Chemnitz a cerut anularea pedepsei sale, însă măsura este atacabilă cu recurs și oricum nu este de natură a duce la schimbarea soluției în cauza de față. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar criticile formulate, nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 14 și 18 din Legea nr. 29/1990, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. împotriva sentinței civile nr. 552 din 30 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.