ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3188/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 515 din 2

decembrie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.Ș., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Direcția

Generală de Pașapoarte și Prefectura Dolj - Serviciul Public Comunitar pentru

Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, având ca obiect anularea măsurii

restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului și,

în subsidiar, reducerea duratei acestei măsuri la limita minimă prevăzută de

art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, modificată și completată.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut în esență, următoarele.

La data de 4 aprilie 2005,

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor din

cadrul Prefecturii Dolj i-a comunicat reclamantului că i-a fost suspendat

dreptul de folosire a pașaportului până la 26 martie 2007, ca urmare a

returnării din Franța, la 26 martie 2005, invocându-se, de asemenea, depășirea

termenului legal de ședere în spațiul Schengen și trecerea frauduloasă a

frontierei altor state. Această măsură a fost menținută în procedura

administrativă prealabilă.

Întrucât reclamantul a fost

returnat din țări cu care România a încheiat acorduri de readmisie, așa cum

rezultă din actele aflate la dosar, s-a apreciat că măsura atacată este legală

și temeinică, la aplicarea ei autoritatea administrativă respectând norma

legală editată de legiuitorul național în apărarea unui interes general al

Statului român și în baza unei obligații asumate de țara noastră prin acorduri

internaționale, pentru stoparea migrației nelegale.

Măsura restrictivă dispusă

de autoritățile române nu încalcă dreptul la libera circulație consacrat de

Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

România a încheiat cu

Franța, precum și cu alte state europene, acorduri de readmisie și în această

situație, săvârșirea unor fapte neconforme cu legislația țărilor din spațiul

Schengen constituie un element de extraneitate care ține de reglementarea

statului respectiv și nu poate fi cenzurat de către instanța română.

Judecătorul român nu poate

cenzura legea acelui stat, atât sub aspectul dreptului la liberă circulație,

cât și sub aspectul aplicării efective a măsurilor dispuse, așa cum este și

măsura de retractare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamantul D.Ș., solicitând admiterea acestuia și, în

consecință, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., raportat la art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/204, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

instanței de fond, în vederea rejudecării.

În motivarea recursului s-a

susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

întrucât la termenul din 25 noiembrie 2005, procedura nu era legal îndeplinită

cu Direcția Generală de Pașapoarte.

În opinia recurentului,

hotărârea atacată a fost pronunțată, totodată, fără a se judeca fondul cauzei,

în condițiile în care nu s-a făcut referire la toate actele dosarului,

respectiv la Hotărârea Tribunalului Instanței Supreme din Chesbourg - Franța,

în care se indică motivul returnării, hotărâre care are forță probantă în fața

instanțelor române cu privire la situațiile de fapt pe care le constată,

potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 187/2003, precum și la ordonanța de

scoatere de sub urmărire penală din 22 iunie 2005.

S-a susținut, de asemenea,

că instanța nu s-a pronunțat asupra legalității conținutului actelor și

operațiunilor care au stat la baza emiterii actelor atacate în funcție de

starea de fapt reținută și asupra capătului de cerere referitor la reducerea

termenului de suspendare prin stabilirea duratei acestuia, proporțional cu

gravitatea faptei comise și cu consecințele ei.

Cu privire la primul aspect,

cel al nepronunțării asupra respectivelor acte și operațiunii, s-a susținut că

se impunea examinarea acestuia, petitul fiind formulat în raport cu caracterul

contradictoriu al motivului ce a stat la baza aplicării măsurii restrictive de

suspendare temporară a pașaportului, motiv care l-a pus pe reclamant în

situația de a contesta două măsuri, respectiv pentru „depășirea termenului de

ședere legală și trecerea ilegală a frontierei altor state”, emisă de Serviciul

Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Dolj și

„returnare în mod repetat (2003 și 2005 din Anglia)”, emisă de Direcția

Generală de Pașapoarte.

Cum aceste din urmă

susțineri ale recurentului nu vizează o situație de

plus petita

sau

ultra

petita

în sensul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., toate aspectele invocate în

recurs pot fi circumscrise numai motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

5 C. proc. civ., care include toate celelalte încălcări ale normelor

procedurale ori a unor principii ale procesului civil care nu sunt menționate

în contextul altor motive de recurs, text prin prisma căruia vor fi examinate.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 312 alin. (3)

teza a II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri se pronunță numai pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 5, precum și pentru celelalte motive

prevăzute de același text, în cazurile în care instanța a cărei hotărâre este

recurată, a soluționat procesul, fără a intra în cercetarea fondului sau

modificarea hotărârii nu mai este posibilă, fiind necesară administrarea de

probe noi.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este incident, atunci când, prin hotărârea

dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor

declara nule, numai dacă prin acesta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se

poate înlătura decât prin anularea lor. Or, în speță, invocându-se faptul că o

altă parte nu a fost citată cu respectarea cerințelor legale, nu se poate

reține că recurentul ar fi suferit un prejudiciu procesual, în sensul acestui

text.

Soluția pronunțată de prima

instanță este rezultatul cercetării fondului cauzei, în considerentele

hotărârii făcându-se referire la toate actele relevante pe baza cărora s-a

apreciat că măsura dispusă este legală și temeinică. Prin hotărârea la care a

făcut referire recurentul, s-a autorizat doar prelungirea menținerii acestuia

într-o locație care nu aparține de penitenciare pentru un timp strict necesar

pentru plecare, apreciindu-se că este necesar să fie luate toate măsurile

necesare pentru executarea deciziei luate împotriva sa și asigurarea plecării

efective, pentru același considerent, respectiv că nu prezintă nici o garanție

serioasă de reprezentare. Arestul prefectural anterior a fost pronunțat, însă,

pentru trecere frauduloasă a frontierei, iar scoaterea de sub urmărire penală

s-a făcut în temeiul art. 11 lit. b), raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. civ., cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ,

irelevantă fiind, astfel, pentru justa soluționare a cauzei.

Prin urmare, susținerea

recurentului, în sensul că simpla omisiune de a se face trimitere și la aceste

acte echivalează cu necercetarea fondului cauzei, nu este justificată.

Nejustificate sunt și

susținerile recurentului cu privire la nepronunțarea instanței asupra unor

capete de cerere, în condițiile în care s-a solicitat examinarea legalității

conținutului acelorași acte prin care s-a comunicat măsura dispusă și

menținerea acesteia, astfel cum rezultă din motivarea recursului, acte

examinate de prima instanță, iar pentru a se adopta soluția de respingere a

acțiunii s-a reținut atât legalitatea, cât și temeinicia măsurii dispuse de

autoritățile române, ceea ce a implicat, evident, examinarea ei sub toate

aspectele, inclusiv cel al stabilirii termenului pentru care a fost dispusă.

Examinând cauza, sub toate

aspectele, conform art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este dat

nici un alt motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate,

soluția adoptată de prima instanță pe fondul cauzei fiind corectă.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile art. 14 lit. e) teza finală, din O.G. nr. 65/1997, cu modificările

și completările ulterioare, măsura suspendării dreptului de folosire a

pașaportului poate fi luată și împotriva persoanelor returnate în baza

acordurilor de readmisie, indiferent de motive ori care au depășit termenele de

ședere în state în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convențiile

încheiate cu acestea.

Or, în speță, din actele

dosarului rezultă fără dubii că recurentul a fost returnat din Franța la 26

martie 2005, astfel încât prima ipoteză a normei este îndeplinită, cum corect a

reținut prima instanță, motivele pentru care s-a dispus returnarea neavând nici

o relevanță.

În adresa nr. 988004 din 4

aprilie 2005 s-a indicat termenul legal în baza căruia a fost dispusă măsura

contestată, precizându-se, totodată, că a fost luată ca urmare a returnării din

Franța la 26 martie 2005, neconcordanțele referitoare la motivele pentru care

s-a dispus returnarea ori indicarea situației permisă care a determinat-o,

nefiind de măsură a atrage nelegalitatea respectivei măsuri.

Conduita anterioară a

recurentului este relevantă sub aspectul individualizării sancțiunii, fiind

evidențiată ca atare în mod justificat în adresele prin care s-a comunicat

hotărârea Direcției Generale de Pașapoarte privind menținerea măsurii restrictive

luată de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor

Simple Dolj.

Prin urmare, reținând că

prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în

materie, prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei concluzia

acesteia privind legalitatea și temeinicia măsurii contestate fiind

justificată, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.Ș.

împotriva sentinței nr. 515 din 2 decembrie 2005, a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2006.