ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5020/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 22 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Alba, secția

comercială și contencios administrativ, reclamanta N.S. a chemat în judecată pe

pârâtul O.N.R.V.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună obligarea pârâtului la plata unei rente viagere aferente anilor

2006-2010, în sumă de 2423,24 lei.

Prin sentința civilă nr. 1549/CAF/2010

din 25 iunie 2010, Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Curții de Apel Alba, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 3785/107/2010.

La termenul de judecată din 1

septembrie 2010, Curtea de Apel Alba, secția de contencios administrativ și

fiscal, a dispus, prin încheiere, suspendarea judecării cauzei, în temeiul art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa nejustificată a părților

și faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă,

astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 1

septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba, secția de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3785/107/2010, a declarat recurs

reclamanta N.S. susținând că instanța în mod greșit a dispus suspendarea

judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., deși în

cuprinsul cererii de chemare în judecată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând cauza, prin prisma

motivelor de recurs invocate de către

recurenta-reclamantă

,

care se circumscriu ipotezei reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este fondat.

Așa cum rezultă din expunerea

anterioară, prin încheierea recurată, Curtea de Apel Alba, secția de contencios

administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecării cauzei, pentru motivul

prevăzut de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că la apelul

nominal nu s-au prezentat nici reclamanta și nici pârâtul, iar niciuna dintre

părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată, însă, că în finalul

cererii de chemare în judecată (fila 2 la dosarul Tribunalului Alba),

reclamanta N.S. a „menționat că nu se poate deplasa la nicio chemare sau citare”,

cu solicitarea să îi fie luată în considerare plângerea.

Mențiunea reclamantei din finalul

cererii de chemare în judecată are valoarea unei solicitări de judecare a

cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc.

civ., nefiind necesar ca partea să folosească expresia procedurală consacrată

de dispozițiile respective, întrucât a impune justițiabililor o asemenea

cerință denotă un formalism excesiv.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza la aceeași instanță

pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.S. împotriva

încheierii din 1 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și

trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2010.