ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5020/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Alba, secția comercială și contencios administrativ, reclamanta N.S. a chemat în judecată pe pârâtul O.N.R.V.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata unei rente viagere aferente anilor 2006-2010, în sumă de 2423,24 lei. Prin sentința civilă nr. 1549/CAF/2010 din 25 iunie 2010, Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 3785/107/2010. La termenul de judecată din 1 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus, prin încheiere, suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa nejustificată a părților și faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva încheierii din 1 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 3785/107/2010, a declarat recurs reclamanta N.S.

susținând că instanța în mod greșit a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., deși în cuprinsul cererii de chemare în judecată a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenta-reclamantă , care se circumscriu ipotezei reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat. Așa cum rezultă din expunerea anterioară, prin încheierea recurată, Curtea de Apel Alba, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecării cauzei, pentru motivul prevăzut de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că la apelul nominal nu s-au prezentat nici reclamanta și nici pârâtul, iar niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată, însă, că în finalul cererii de chemare în judecată (fila 2 la dosarul Tribunalului Alba), reclamanta N.S. a „menționat că nu se poate deplasa la nicio chemare sau citare”, cu solicitarea să îi fie luată în considerare plângerea. Mențiunea reclamantei din finalul cererii de chemare în judecată are valoarea unei solicitări de judecare a cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ., nefiind necesar ca partea să folosească expresia procedurală consacrată de dispozițiile respective, întrucât a impune justițiabililor o asemenea cerință denotă un formalism excesiv. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de N.S. împotriva încheierii din 1 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.