ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1947/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1947/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

Prin sentința penală

nr. 378 din 17 noiembrie 2010

pronunțată de

Tribunalul Constanța

, în temeiul

art. 104 C. pen.,

în referire la art. 101 lit. c) C. pen. și art. 106 C.

pen. s-a

aplicat inculpatului minor C.D. -

măsura educativă a

internării într-un centru de reeducare - respectiv în

Centrul de Reeducare Găești - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.

(1) și alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen.

Inculpatului

minor C.D. i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 108 alin. (1) și (2) C.

pen., privind condițiile revocării internării și a liberării.

Totodată, în baza art. 350 alin. (3) lit. d) și alin.

(5) C. proc. pen.,

s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului C.D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 77 din 06

august 2010 emis de Tribunalul Constanța în baza încheierii nr. 76 din 06

august 2010, pronunțată în dosar nr. 9810/ 118/2010, iar în baza art. 490 C.

proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în executare a măsurii educative luate

precum și comunicarea copiei de pe hotărâre organului de poliție de la locul

unde se află minorul și centrului de reeducare.

S-a constatat

că inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 77

din

06 august 2010, de la data de 06

august 2010 și până la data punerii în libertate de îndată.

Conform

prevederilor art. 346 C. proc. pen., rap. la art. 14, art. 17, art. 18 C. proc.

pen., comb. cu art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (2) C. proc. pen. a fost

obligat inculpatul C.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.N.,

către partea vătămată M.M. - prin reprezentant legal M.M.A. iar aceasta din

urmă prin procurist C.E. - la plata sumei de 10.000 lei (zece mii lei) cu titlu

de daune morale.

În baza art.

191 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1850

lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către statului.

În baza art.

189 C. proc. pen. onorariile avocaților din oficiu s-au dispus să fie plătite

din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanta.

Pentru a se

pronunța în sensul celor menționate, pe baza probatoriului administrat,

tribunalul a reținut în fapt următoarele :

În ziua de 03

august 2010, în jurul orei 15,15, partea vătămată

M.M., în vârstă de 9 ani, s-a deplasat de la domiciliul său, pe

strada

S., la un cetățean pe care l-a ajutat să culeagă prune dintr-un pom aflat în

curtea acestuia, după care, în jurul orei

17,15

a plecat de la locuința respectivă și s-a deplasat la cișmeaua

amplasată

în apropiere, unde văzuse că sunt alte persoane, cu scopul de a se spăla pe

picioare și a merge apoi acasă. La cișmea, acesta s-a întâlnit cu inculpatul

minor C.D. , pe

care îl cunoștea întrucât

erau vecini, ambele familii locuind în fosta

curte a SA V. BĂNEASA, dar

în locații separate.

Între cei doi

a avut loc o discuție, timp în care rămași singuri la locul respectiv,

inculpatul l-a prins pe M.M. de o mână și piciorul stâng, l-a luat pe sus și

s-a deplasat împreună cu acesta circa 100 metri, pe marginea derelei ce se află

paralelă cu strada St., iar în dreptul locuinței numitului S.C., a trecut peste

derea, unde se afla crescută vegetație sălbatică, loc unde

I-

a

așezat pe minor pe iarba de la sol, a tras de pantalonii acestuia pentru a-i

scoate de pe el, cel din urmă s-a împotrivit, însă nu a reușit să-l împiedice

pe inculpat în a-și termina acțiunea, acesta dezbrăcându-l. în continuare,

inculpatul a scos penisul prin șlițul pantalonului, i l-a pus pe fese și între

fese, făcând mai multe mișcări, ocazie cu care l-a penetrat, victima simțind o

durere

usturătoare la nivelul anusului,

timp în care a și ejaculat în anusul

părții vătămate. Apoi, inculpatul

l-a întors pe M.M. cu fața în sus și i-a introdus penisul în cavitatea bucală,

timp de câteva

momente, după care l-a scos

și i-a spus minorului să plece acasă.

Î

n timp ce partea vătămată ieșea din locul

respectiv, către

strada St. a fost văzut de

verișoara lui, C.F. în

vârstă de 10 ani, respectiv fiica surorii mamei

susnumitului, cu

care el locuia efectiv,

aceasta l-a văzut fără pantaloni și l-a întrebat

de ce este dezbrăcat

iar M.M. i-a adus la cunoștință că „a făcut prostii cu D.". L-a întrebat

și pe C.D. ce s-a

întâmplat iar inculpatul

i-a răspuns că nu este treaba ei, moment în

care a aruncat pantalonii

către partea vătămată, care s-a îmbrăcat și împreună cu verișoara lui, au plecat

spre locuința lor, unde au relatat numitei C.E. cele întâmplate iar aceasta a

sesizat organele de poliție.

După sesizarea organelor de poliție, inculpatul a

fost văzut în

zona străzii P. de către lucrătorii de poliție iar când a

fost somat să stea pe loc, acesta a fugit printre blocuri, dar după aproximativ

o oră s-a prezentat însoțit de mama sa C.N., la sediul poliției, unde a

declarat că a fugit întrucât s-a speriat, iar în legătură cu fapta comisă a

recunoscut că a fost comisă, susținând însă că toate cele întâmplate au avut

loc cu acordul părții vătămate.

Minorul M.M. a

fost examinat din punct de vedere medico-legal și conform raportului de

constatare medico-legală nr. 52/A1S/2010 din 09 august 2010 întocmit în cadrul

Serviciului de Medicină Legală Mina Minovici, s-a constatat că la nivelul

regiunii anale, decelează leziuni traumatice de tipul fisurilor anale, ce pot

data din 03 august 2010 și care s-au putut produce prin mecanism de

comprimare - frecare, iar la examenul secreției

anale a rezultat test

PSA pozitiv, constatându-se prezența capetelor de

spermatozoizi, ceea ce demonstrează întreținerea unui raport sexual anal la

data de 03 august 2010, necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale de la data

producerii. La examenul secreției bucale, rezultatul a fost „absent lichid

spermatic, spermatozoizi".

M.M. a fost

examinat de o comisie medico-legală din cadrul Serviciului de Medicină Legală

Constanța la data de 06 august 2010, iar din raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică nr. 176/A1 persoane din 11 august 2010, reiese că

minorul nu realizează semnificația și consecințele unui act sexual,

concluzionându-se că minorul nu a fost în măsură de a da un consimțământ

valabil exprimat la actul sexual.

L

a aceeași dată, a fost expertizat și inculpatul

iar din raportul

de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 175/A1

persoane din 11 august 2010 întocmit în cadrul aceleiași instituții, rezultă că

acesta prezintă retard psihic moderat, de dezvoltare dizarmonică de

personalitate de tip lezional organic (imatur), iar la data săvârșirii faptei

discernământul era diminuat.

Situația de

fapt expusă rezultă din următoarele mijloace de probă administrate în cursul

procesului penal: plângerea și declarațiile numitei C.E., în calitate de

martoră, declarațiile părții vătămate M.M., date în prezența numitei C.E., în

calitate de procurist al mamei minorului, M.M.A., conform procurii existente în

dosarul de urmărire penală,

depozițiile

martorilor C.F., C.E., V.N.,

N.F., N.L.R. procesul-verbal de cercetare

la fața locului și planșele foto aferente, rapoartele medico-legale întocmite

de Serviciului de Medicină Legală Constanța, dovezile de predare-primire a

hainelor celor două părți, declarațiile inculpatului.

Declarațiile

inculpatului C.D. au fost parțial înlăturate de instanța de fond, motivat de

împrejurarea că, sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză și

care demonstrează că inculpatul, împotriva voinței părții vătămate, în

vârstă de 9 ani și 6 luni, a întreținut cu acesta

raport sexual anal și

oral.

Date fiind concluziile raportului de expertiză

medico - legală

psihiatrică a părții vătămate minore, din care se reține

că, acesta nu realizează semnificația și consecințele unui act sexual, prima

instanță a concluzionat că, minorul M.M. nu a fost în măsură de a da un

consimțământ valabil exprimat la actul sexual.

Drept urmare,

constatând că declarațiile părții vătămate

concordă

cu consemnările din procesul-verbal de cercetare la fața

locului și

planșele foto, cu concluziile raportului de expertiză psihiatrică a minorului M.M.

și ale inculpatului minor C.D., coroborate cu depozițiile martorilor C.F. și C.E.,

tribunalul a reținut că fapta există, constituie infracțiune și a fost

săvârșită de acesta, urmând a fi tras la răspundere penală.

În drept, s-a

reținut că, fapta inculpatului minor C.D. de a întreține raport sexual anal și

oral cu victima minoră M.M., în vârstă de 9 ani și 6 luni, împotriva voinței

acesteia și profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută și

pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen.

La stabilirea

și aplicarea sancțiunii penale, prima instanță a ținut seama de dispozițiile

art. 100 C. pen., respectiv de gradul

ridicat

de pericol social al faptei săvârșite, de vârsta inculpatului de

16 ani

și 8 luni la data săvârșirii faptei, de instrucția minimă, respectiv 2 clase,

discernământul diminuat, urmare retardului

psihic

moderat, dezvoltare într-o familie monoparentală ce nu este

interesată

de însușirea unor norme și valori morale și, în care relațiile de familie nu

sunt caracterizate de atașament, precum și de lipsa antecedentelor penale.

În consecință,

apreciind că aplicarea unei pedepse ar constitui o măsură excesivă, prima instanță

a dispus luarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare a

inculpatului minor considerând că, aceasta este

cea mai oportună,

fiind de natură să asigure izolarea de mediul social

nefavorabil, reeducarea și recuperarea socială, schimbarea preocupărilor și

asigurarea unei pregătiri minimale pentru desfășurarea unei activități.

Inculpatului

minor C.D. i s-au adus la cunoștință situațiile în care ar putea să i se revoce

internarea și s-a dispus

punerea sa în

libertate de îndată, constatându-se că a fost arestat

preventiv de la 6

august 2010 și până la data punerii efective în libertate.

Pe latură

civilă, deși reprezentantul legal al părții vătămate

nu a formulat pretenții, tribunalul din oficiu, a admis acțiunea civilă

promovată de procuror și a dispus obligarea inculpatului C.D.

în solidar cu partea responsabilă civilmente C.N.

la

plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea

civilă M.M. prin reprezentant legal M.M.A. la rândul ei reprezentată de

procurist C.E.

Urmare sancționării,

inculpatul minor a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente

să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1850 lei.

Împotriva

sentinței penale nr. 378 din 17 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanța a

declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în legătură cu măsura educativă

luată față de inculpatul minor - intimat C.D., pe care a apreciat-o ca

insuficientă pentru îndreptarea și reeducarea acestuia.

În esență,

apelantul parchet a susținut că, în raport de circumstanțele în care a fost

comisă fapta, de atitudinea nesinceră

a

inculpatului și de perioada scurtă de timp în care acesta ar trebui

să

stea în centrul de reeducare (1 an) mai adecvată este aplicarea unei pedepse cu

executare în regim de detenție.

Î

n concluzie, s-a solicitat admiterea apelului,

desființarea, în

parte, a hotărârii de fond și, urmare rejudecării să se

dispună condamnarea inculpatului - intimat la pedeapsa închisorii.

Prin decizia penală nr. 1/MP din 15 februarie

2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și

de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANTA.

Examinând sentința penală nr. 378 din 17 noiembrie

2010 a Tribunalului

Constanța în lumina criticii din apelul parchetului,

a probatoriului administrat cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371

alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că este legală și

temeinică.

Raportat la

probatoriul administrat în cauză, curtea a constatat că, situația de fapt

reținută de instanța de fond, constând în aceea că, la data de 3 august 2010,

inculpatul - intimat C.D. a întreținut raport sexual anal și oral cu partea

vătămată minoră M.M., în vârstă de 9 ani și 6 luni, împotriva voinței acesteia

și, profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, este temeinic

stabilită.

Apărarea

inculpatului - intimat, în sensul că ar fi avut

consimțământul victimei la întreținerea de raport sexual anal, a fost

în

mod just înlăturată, în condițiile în care, potrivit raportului de expertiză

medico-legală psihiatrică nr. 176/A1 din 11 august 2010 al Serviciului de

Medicină-Legală Constanța reiese că minorul M.M. nu realizează semnificația și

consecințele unui act sexual,

nefiind în

măsură să dea un consimțământ valabil exprimat la actul

sexual.

Vârsta fragedă a părții vătămate M.M., de numai 9

ani și

6 luni la data săvârșirii faptelor, coroborat cu dezvoltarea

somatică a acesteia exclude orice eroare cu privire la faptul că acesta este

minor, situație în care nu poate fi primită apărarea inculpatului-intimat,

potrivit căreia nu avea cunoștință de vârsta victimei.

Declarațiile

părții vătămate, în sensul că inculpatul a profitat de imposibilitatea sa de

a-și exprima voința și l-a obligat la întreținerea de raport sexual anal și

oral sunt concordante cu cele consemnate în procesul - verbal de cercetare la

fața locului și planșele foto, cu concluziile raportului de constatare medico-legală

psihiatrică a minorului - victimă, de declarațiile martorilor C.F. și C.E. și,

în parte, cu declarațiile inculpatului - intimat C.D. care a recunoscut

întreținerea de raport sexual anal cu victima.

Situația de fapt

reținută de instanță, pe baza probelor menționate anterior, conduc la concluzia

că, fapta inculpatului-

intimat întrunește

în drept elementele constitutive ale infracțiunii de

viol, prevăzută și

pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., așa cum corect a reținut și

instanța de fond, motiv pentru care este justificată antrenarea răspunderii

penale a acestuia.

În condițiile

în care la data săvârșirii faptei ( 3 august 2010 ) inculpatul - intimat era

minor, având vârsta de 16 ani și 8 luni, față de acesta devin incidente

prevederile art. 99 și urm. C. pen. la stabilirea și aplicarea sancțiunii

penale.

Având în

vedere criteriile prevăzute de art. 100 C. pen., în alegerea sancțiunii

aplicabile minorului, curtea apreciază că,

măsura

educativă a internării într-un centru de reeducare luată fată

de

inculpatul - intimat C.D. este în măsură să asigure reeducarea acestuia,

nefiind cazul să i se aplice o pedeapsă.

Gradul ridicat

de pericol social al faptei săvârșite a fost valorificat în mod corespunzător

prin antrenarea răspunderii penale a inculpatului - intimat C.D., iar

sancționarea acestuia cu măsura educativă prevăzută de art. 101 lit. C. pen.

este justificată de lipsa antecedentelor penale, de discernământul diminuat la

data comiterii faptei, datorită retardului psihic moderat de care suferă și

care a fost evidențiat prin concluziile raportului medico - legal psihiatric

nr. 175/A1 din 11 august 2010 și de mediul

socio-familial

în care s-a dezvoltat și care l-a privat de educație și

afecțiune așa

cum relevă Referatul de evaluare întocmit de

Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

Î

n acord cu instanța de fond, curtea a

apreciat că aplicarea

unei pedepse cu

executare în regim de detenție nu ar face altceva decât să compromită

iremediabil pentru inculpatul - intimat C.D.

orice șansă de cunoaștere a

valorilor morale și de conformare unei conduite sociale în consens cu acestea.

Perioada de 1

an de zile, cât urmează să dureze măsura educativă a internării într-un centru

de reeducare, este suficientă, în opinia curții, pentru ca inculpatul - intimat

să-și însușească un minim de cunoștințe pentru practicarea unei activități

lucrative, care să-i asigure veniturile necesare întreținerii pe viitor,

motivându-l astfel să adopte o conduită corespunzătoare în familie și

societate.

Regimul sancționator al minorilor este, potrivit

legii, unul mai blând care accentuează latura educativă a sancțiunii în

detrimentul

celei punitive, tocmai avându-se în vedere că minorul este o

persoană în curs de formare și de identificare a valorilor etice pe care să le

accepte din convingere.

Pentru

considerentele menționate și, având în vedere că apelantul nu a evidențiat

convingător rațiunile pentru care s-ar impune aplicarea unei pedepse cu

executare în regim privativ de libertate față de inculpatul - intimat C.D.,

curtea constatând netemeinicia criticii din apelul parchetului, l-a respins ca

nefondat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanța, invocând temeiul art. 385/9 pct. 14

C.

proc. pen.. S-a solicitat casarea hotărârilor și aplicarea unei pedepse

privative de libertate în loc de măsura educativă, susținând că instanțele nu

au luat în considerare

împrejurările

comiterii faptei, vârsta fragedă a părții vătămate, de 9

ani, atitudinea

inculpatului în cursul procesului penal, care a afirmat că partea vătămată a

fost de acord cu întreținerea relațiilor sexuale, precum și efectele asupra

psihicului părții vătămate. A

susținut că,

având în vedere și vârsta inculpatului, de 17 ani, luarea

unei măsuri

educative nu este suficientă pentru reeducarea acestuia, impunându-se casarea

hotărârilor și aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art. 100 C. pen. față de minorul care

răspunde penal se

poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o

pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de

comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de

alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Pedeapsa se

aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este

suficientă pentru îndreptarea minorului.

Din acest de

lege rezultă pe de o parte că pedeapsa, ca sancțiune penală aplicabilă

minorului, este o excepție, iar pe de altă parte criteriile de individualizare

a sancțiunii sunt mai numeroase decât cele îndeobște avute în vedere la individualizarea

pedepselor, ținând seama de particularitățile bio-psiho-fizice ale

infractorului minor, persoană aflată în plină dezvoltare și formare.

În speță, din

actele dosarului rezultă că în data de 3 august 2010 inculpatul minor C.D., în

vârstă de 16 ani și 8 luni a întreținut un raport sexual oral și anal cu

victima minoră M.M., în vârstă de 9 ani și 6 luni, împotriva voinței acesteia,

profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința.

Așa cum corect a apreciat instanța de fond, fapta

reținută în

sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social,

dedus din circumstanțele în care a avut loc,

de vârsta victimei și de

urmările acestei fapte, care este de natură a

afecta îndeosebi dezvoltarea psihică a părții vătămate.

Pe de altă

parte, așa cum rezultă din enumerarea cuprinsă în art. 100 C. pen.., gradul de

pericol social al faptei săvârșite reprezintă doar unul dintre criteriile ce

trebuie avute în vedere cu ocazia individualizării sancțiunii ce urmează a fi

aplicată minorului și, prin urmare, acesta nu trebuie absolutizat.

Î

n ce privește persoana minorului, dincolo de

vârsta acestuia

(nu împlinise 17 ani la data comiterii faptei), este de

observat că acesta avea un discernământ diminuat (a se vedea în acest sens

concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, fil. 63 dup),

reținându-se între altele că inculpatul are un comportament dezorganizat

imatur, orientat doar spre satisfacerea nevoilor bazale, un nivel scăzut de

școlarizare, provenind dintr-un mediu socio-familial subcultural, pauper, ale

cărui consecințe se însumează cu deficitul cognitiv de tip retard psihic

moderat, neavând acces la norme sociale și morale.

Din referatul

de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune (fil. 79 și urm. ds. fond)

rezultă că retardul psihic de care suferă l-a determinat pe inculpat să prefere

să își petreacă timpul liber în compania unor copii cu vârste mai reduse decât

vârsta sa cronologică, printre care se număra și partea vătămată, activitățile

de timp liber nefiind cele specifice unui adolescent cu vârsta pe care o are

inculpatul minor.

În concluziile

acestui referat se arată că recunoașterea faptei comise, absența unui

comportament infracțional sau a unor

abateri

semnificative de la normele sociale anterior comiterii faptei,

existența

unui minim suport moral acordat de familie, precum și implicarea sa în trecut

în desfășurarea unor activități prosociale

(cum

ar fi cele lucrative, generatoare de venituri) reprezintă factori

care

ar putea inhiba pe viitor dezvoltarea unui comportament infracțional,

condiționat însă de urmarea unui tratament de specialitate, având în vedere

retardul psihic moderat de care suferă.

Aceste date ce

caracterizează persoana inculpatului minor au fost în mod corespunzător

valorificate de către instanța de fond și cea de apel, apreciindu-se că prin

luarea unei măsuri educative adecvate se pot crea condiții favorabile pentru

reeducarea și recuperarea socială a minorului.

Este adevărat

că măsura internării într-un centru de reeducare nu poate dura decât până la

împlinirea vârstei de 18 ani, însă este de observat că potrivit art. 106 alin.

(2) C. pen., la data când minorul devine major, instanța poate dispune

prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este

necesară pentru realizarea scopului internării, ceea ce face inutilă orice

temere în legătură cu eficacitatea acestei măsuri, prin

raportare la vârsta minorului (actualmente, 17 ani și 6 luni).

Pentru toate

aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul Parchetului,

conform art. 385/15 pct. 1 lit. b)

C. proc.

pen., cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe

lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 1/MP

din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat C.D.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 12 mai 2011.