ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1947/2011

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 378 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța , în temeiul art. 104 C. pen., în referire la art. 101 lit. c) C. pen. și art. 106 C. pen. s-a aplicat inculpatului minor C.D. - măsura educativă a internării într-un centru de reeducare - respectiv în Centrul de Reeducare Găești - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. Inculpatului minor C.D. i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 108 alin. (1) și (2) C. pen., privind condițiile revocării internării și a liberării. Totodată, în baza art. 350 alin. (3) lit. d) și alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.D.

de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 77 din 06 august 2010 emis de Tribunalul Constanța în baza încheierii nr. 76 din 06 august 2010, pronunțată în dosar nr. 9810/ 118/2010, iar în baza art. 490 C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în executare a măsurii educative luate precum și comunicarea copiei de pe hotărâre organului de poliție de la locul unde se află minorul și centrului de reeducare. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77 din 06 august 2010, de la data de 06 august 2010 și până la data punerii în libertate de îndată. Conform prevederilor art. 346 C. proc. pen., rap. la art. 14, art. 17, art. 18 C. proc.

pen., comb. cu art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.N., către partea vătămată M.M. - prin reprezentant legal M.M.A. iar aceasta din urmă prin procurist C.E. - la plata sumei de 10.000 lei (zece mii lei) cu titlu de daune morale. În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1850 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către statului. În baza art. 189 C. proc. pen. onorariile avocaților din oficiu s-au dispus să fie plătite din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanta.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, pe baza probatoriului administrat, tribunalul a reținut în fapt următoarele : În ziua de 03 august 2010, în jurul orei 15,15, partea vătămată M.M., în vârstă de 9 ani, s-a deplasat de la domiciliul său, pe strada S., la un cetățean pe care l-a ajutat să culeagă prune dintr-un pom aflat în curtea acestuia, după care, în jurul orei 17,15 a plecat de la locuința respectivă și s-a deplasat la cișmeaua amplasată în apropiere, unde văzuse că sunt alte persoane, cu scopul de a se spăla pe picioare și a merge apoi acasă. La cișmea, acesta s-a întâlnit cu inculpatul minor C.D. , pe care îl cunoștea întrucât erau vecini, ambele familii locuind în fosta curte a SA V. BĂNEASA, dar în locații separate.

Între cei doi a avut loc o discuție, timp în care rămași singuri la locul respectiv, inculpatul l-a prins pe M.M. de o mână și piciorul stâng, l-a luat pe sus și s-a deplasat împreună cu acesta circa 100 metri, pe marginea derelei ce se află paralelă cu strada St., iar în dreptul locuinței numitului S.C., a trecut peste derea, unde se afla crescută vegetație sălbatică, loc unde I- a așezat pe minor pe iarba de la sol, a tras de pantalonii acestuia pentru a-i scoate de pe el, cel din urmă s-a împotrivit, însă nu a reușit să-l împiedice pe inculpat în a-și termina acțiunea, acesta dezbrăcându-l. în continuare, inculpatul a scos penisul prin șlițul pantalonului, i l-a pus pe fese și între fese, făcând mai multe mișcări, ocazie cu care l-a penetrat, victima simțind o durere usturătoare la nivelul anusului, timp în care a și ejaculat în anusul părții vătămate.

Apoi, inculpatul l-a întors pe M.M. cu fața în sus și i-a introdus penisul în cavitatea bucală, timp de câteva momente, după care l-a scos și i-a spus minorului să plece acasă. Î n timp ce partea vătămată ieșea din locul respectiv, către strada St. a fost văzut de verișoara lui, C.F. în vârstă de 10 ani, respectiv fiica surorii mamei susnumitului, cu care el locuia efectiv, aceasta l-a văzut fără pantaloni și l-a întrebat de ce este dezbrăcat iar M.M. i-a adus la cunoștință că „a făcut prostii cu D.". L-a întrebat și pe C.D. ce s-a întâmplat iar inculpatul i-a răspuns că nu este treaba ei, moment în care a aruncat pantalonii către partea vătămată, care s-a îmbrăcat și împreună cu verișoara lui, au plecat spre locuința lor, unde au relatat numitei C.E.

cele întâmplate iar aceasta a sesizat organele de poliție. După sesizarea organelor de poliție, inculpatul a fost văzut în zona străzii P. de către lucrătorii de poliție iar când a fost somat să stea pe loc, acesta a fugit printre blocuri, dar după aproximativ o oră s-a prezentat însoțit de mama sa C.N., la sediul poliției, unde a declarat că a fugit întrucât s-a speriat, iar în legătură cu fapta comisă a recunoscut că a fost comisă, susținând însă că toate cele întâmplate au avut loc cu acordul părții vătămate. Minorul M.M.

a fost examinat din punct de vedere medico-legal și conform raportului de constatare medico-legală nr. 52/A1S/2010 din 09 august 2010 întocmit în cadrul Serviciului de Medicină Legală Mina Minovici, s-a constatat că la nivelul regiunii anale, decelează leziuni traumatice de tipul fisurilor anale, ce pot data din 03 august 2010 și care s-au putut produce prin mecanism de comprimare - frecare, iar la examenul secreției anale a rezultat test PSA pozitiv, constatându-se prezența capetelor de spermatozoizi, ceea ce demonstrează întreținerea unui raport sexual anal la data de 03 august 2010, necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale de la data producerii. La examenul secreției bucale, rezultatul a fost „absent lichid spermatic, spermatozoizi". M.M.

a fost examinat de o comisie medico-legală din cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanța la data de 06 august 2010, iar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 176/A1 persoane din 11 august 2010, reiese că minorul nu realizează semnificația și consecințele unui act sexual, concluzionându-se că minorul nu a fost în măsură de a da un consimțământ valabil exprimat la actul sexual. L a aceeași dată, a fost expertizat și inculpatul iar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 175/A1 persoane din 11 august 2010 întocmit în cadrul aceleiași instituții, rezultă că acesta prezintă retard psihic moderat, de dezvoltare dizarmonică de personalitate de tip lezional organic (imatur), iar la data săvârșirii faptei discernământul era diminuat.

Situația de fapt expusă rezultă din următoarele mijloace de probă administrate în cursul procesului penal: plângerea și declarațiile numitei C.E., în calitate de martoră, declarațiile părții vătămate M.M., date în prezența numitei C.E., în calitate de procurist al mamei minorului, M.M.A., conform procurii existente în dosarul de urmărire penală, depozițiile martorilor C.F., C.E., V.N., N.F., N.L.R. procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, rapoartele medico-legale întocmite de Serviciului de Medicină Legală Constanța, dovezile de predare-primire a hainelor celor două părți, declarațiile inculpatului. Declarațiile inculpatului C.D. au fost parțial înlăturate de instanța de fond, motivat de împrejurarea că, sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză și care demonstrează că inculpatul, împotriva voinței părții vătămate, în vârstă de 9 ani și 6 luni, a întreținut cu acesta raport sexual anal și oral.

Date fiind concluziile raportului de expertiză medico - legală psihiatrică a părții vătămate minore, din care se reține că, acesta nu realizează semnificația și consecințele unui act sexual, prima instanță a concluzionat că, minorul M.M. nu a fost în măsură de a da un consimțământ valabil exprimat la actul sexual. Drept urmare, constatând că declarațiile părții vătămate concordă cu consemnările din procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, cu concluziile raportului de expertiză psihiatrică a minorului M.M. și ale inculpatului minor C.D., coroborate cu depozițiile martorilor C.F. și C.E., tribunalul a reținut că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de acesta, urmând a fi tras la răspundere penală.

În drept, s-a reținut că, fapta inculpatului minor C.D. de a întreține raport sexual anal și oral cu victima minoră M.M., în vârstă de 9 ani și 6 luni, împotriva voinței acesteia și profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. La stabilirea și aplicarea sancțiunii penale, prima instanță a ținut seama de dispozițiile art. 100 C. pen., respectiv de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, de vârsta inculpatului de 16 ani și 8 luni la data săvârșirii faptei, de instrucția minimă, respectiv 2 clase, discernământul diminuat, urmare retardului psihic moderat, dezvoltare într-o familie monoparentală ce nu este interesată de însușirea unor norme și valori morale și, în care relațiile de familie nu sunt caracterizate de atașament, precum și de lipsa antecedentelor penale.

În consecință, apreciind că aplicarea unei pedepse ar constitui o măsură excesivă, prima instanță a dispus luarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare a inculpatului minor considerând că, aceasta este cea mai oportună, fiind de natură să asigure izolarea de mediul social nefavorabil, reeducarea și recuperarea socială, schimbarea preocupărilor și asigurarea unei pregătiri minimale pentru desfășurarea unei activități. Inculpatului minor C.D. i s-au adus la cunoștință situațiile în care ar putea să i se revoce internarea și s-a dispus punerea sa în libertate de îndată, constatându-se că a fost arestat preventiv de la 6 august 2010 și până la data punerii efective în libertate.

Pe latură civilă, deși reprezentantul legal al părții vătămate nu a formulat pretenții, tribunalul din oficiu, a admis acțiunea civilă promovată de procuror și a dispus obligarea inculpatului C.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente C.N. la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă M.M. prin reprezentant legal M.M.A. la rândul ei reprezentată de procurist C.E. Urmare sancționării, inculpatul minor a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1850 lei. Împotriva sentinței penale nr. 378 din 17 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanța a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în legătură cu măsura educativă luată față de inculpatul minor - intimat C.D., pe care a apreciat-o ca insuficientă pentru îndreptarea și reeducarea acestuia.

În esență, apelantul parchet a susținut că, în raport de circumstanțele în care a fost comisă fapta, de atitudinea nesinceră a inculpatului și de perioada scurtă de timp în care acesta ar trebui să stea în centrul de reeducare (1 an) mai adecvată este aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție. Î n concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a hotărârii de fond și, urmare rejudecării să se dispună condamnarea inculpatului - intimat la pedeapsa închisorii. Prin decizia penală nr. 1/MP din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANTA.

Examinând sentința penală nr. 378 din 17 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanța în lumina criticii din apelul parchetului, a probatoriului administrat cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că este legală și temeinică. Raportat la probatoriul administrat în cauză, curtea a constatat că, situația de fapt reținută de instanța de fond, constând în aceea că, la data de 3 august 2010, inculpatul - intimat C.D. a întreținut raport sexual anal și oral cu partea vătămată minoră M.M., în vârstă de 9 ani și 6 luni, împotriva voinței acesteia și, profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, este temeinic stabilită.

Apărarea inculpatului - intimat, în sensul că ar fi avut consimțământul victimei la întreținerea de raport sexual anal, a fost în mod just înlăturată, în condițiile în care, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 176/A1 din 11 august 2010 al Serviciului de Medicină-Legală Constanța reiese că minorul M.M. nu realizează semnificația și consecințele unui act sexual, nefiind în măsură să dea un consimțământ valabil exprimat la actul sexual. Vârsta fragedă a părții vătămate M.M., de numai 9 ani și 6 luni la data săvârșirii faptelor, coroborat cu dezvoltarea somatică a acesteia exclude orice eroare cu privire la faptul că acesta este minor, situație în care nu poate fi primită apărarea inculpatului-intimat, potrivit căreia nu avea cunoștință de vârsta victimei.

Declarațiile părții vătămate, în sensul că inculpatul a profitat de imposibilitatea sa de a-și exprima voința și l-a obligat la întreținerea de raport sexual anal și oral sunt concordante cu cele consemnate în procesul - verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, cu concluziile raportului de constatare medico-legală psihiatrică a minorului - victimă, de declarațiile martorilor C.F. și C.E. și, în parte, cu declarațiile inculpatului - intimat C.D. care a recunoscut întreținerea de raport sexual anal cu victima. Situația de fapt reținută de instanță, pe baza probelor menționate anterior, conduc la concluzia că, fapta inculpatului- intimat întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., așa cum corect a reținut și instanța de fond, motiv pentru care este justificată antrenarea răspunderii penale a acestuia.

În condițiile în care la data săvârșirii faptei ( 3 august 2010 ) inculpatul - intimat era minor, având vârsta de 16 ani și 8 luni, față de acesta devin incidente prevederile art. 99 și urm. C. pen. la stabilirea și aplicarea sancțiunii penale. Având în vedere criteriile prevăzute de art. 100 C. pen., în alegerea sancțiunii aplicabile minorului, curtea apreciază că, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare luată fată de inculpatul - intimat C.D. este în măsură să asigure reeducarea acestuia, nefiind cazul să i se aplice o pedeapsă. Gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite a fost valorificat în mod corespunzător prin antrenarea răspunderii penale a inculpatului - intimat C.D., iar sancționarea acestuia cu măsura educativă prevăzută de art. 101 lit. C. pen.

este justificată de lipsa antecedentelor penale, de discernământul diminuat la data comiterii faptei, datorită retardului psihic moderat de care suferă și care a fost evidențiat prin concluziile raportului medico - legal psihiatric nr. 175/A1 din 11 august 2010 și de mediul socio-familial în care s-a dezvoltat și care l-a privat de educație și afecțiune așa cum relevă Referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța. Î n acord cu instanța de fond, curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție nu ar face altceva decât să compromită iremediabil pentru inculpatul - intimat C.D. orice șansă de cunoaștere a valorilor morale și de conformare unei conduite sociale în consens cu acestea.

Perioada de 1 an de zile, cât urmează să dureze măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, este suficientă, în opinia curții, pentru ca inculpatul - intimat să-și însușească un minim de cunoștințe pentru practicarea unei activități lucrative, care să-i asigure veniturile necesare întreținerii pe viitor, motivându-l astfel să adopte o conduită corespunzătoare în familie și societate. Regimul sancționator al minorilor este, potrivit legii, unul mai blând care accentuează latura educativă a sancțiunii în detrimentul celei punitive, tocmai avându-se în vedere că minorul este o persoană în curs de formare și de identificare a valorilor etice pe care să le accepte din convingere.

Pentru considerentele menționate și, având în vedere că apelantul nu a evidențiat convingător rațiunile pentru care s-ar impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim privativ de libertate față de inculpatul - intimat C.D., curtea constatând netemeinicia criticii din apelul parchetului, l-a respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, invocând temeiul art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.. S-a solicitat casarea hotărârilor și aplicarea unei pedepse privative de libertate în loc de măsura educativă, susținând că instanțele nu au luat în considerare împrejurările comiterii faptei, vârsta fragedă a părții vătămate, de 9 ani, atitudinea inculpatului în cursul procesului penal, care a afirmat că partea vătămată a fost de acord cu întreținerea relațiilor sexuale, precum și efectele asupra psihicului părții vătămate.

A susținut că, având în vedere și vârsta inculpatului, de 17 ani, luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru reeducarea acestuia, impunându-se casarea hotărârilor și aplicarea unei pedepse privative de libertate. Recursul este nefondat. Potrivit art. 100 C. pen. față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

Din acest de lege rezultă pe de o parte că pedeapsa, ca sancțiune penală aplicabilă minorului, este o excepție, iar pe de altă parte criteriile de individualizare a sancțiunii sunt mai numeroase decât cele îndeobște avute în vedere la individualizarea pedepselor, ținând seama de particularitățile bio-psiho-fizice ale infractorului minor, persoană aflată în plină dezvoltare și formare. În speță, din actele dosarului rezultă că în data de 3 august 2010 inculpatul minor C.D., în vârstă de 16 ani și 8 luni a întreținut un raport sexual oral și anal cu victima minoră M.M., în vârstă de 9 ani și 6 luni, împotriva voinței acesteia, profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința.

Așa cum corect a apreciat instanța de fond, fapta reținută în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, dedus din circumstanțele în care a avut loc, de vârsta victimei și de urmările acestei fapte, care este de natură a afecta îndeosebi dezvoltarea psihică a părții vătămate. Pe de altă parte, așa cum rezultă din enumerarea cuprinsă în art. 100 C. pen.., gradul de pericol social al faptei săvârșite reprezintă doar unul dintre criteriile ce trebuie avute în vedere cu ocazia individualizării sancțiunii ce urmează a fi aplicată minorului și, prin urmare, acesta nu trebuie absolutizat. Î n ce privește persoana minorului, dincolo de vârsta acestuia (nu împlinise 17 ani la data comiterii faptei), este de observat că acesta avea un discernământ diminuat (a se vedea în acest sens concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, fil.

63 dup), reținându-se între altele că inculpatul are un comportament dezorganizat imatur, orientat doar spre satisfacerea nevoilor bazale, un nivel scăzut de școlarizare, provenind dintr-un mediu socio-familial subcultural, pauper, ale cărui consecințe se însumează cu deficitul cognitiv de tip retard psihic moderat, neavând acces la norme sociale și morale. Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune (fil. 79 și urm. ds. fond) rezultă că retardul psihic de care suferă l-a determinat pe inculpat să prefere să își petreacă timpul liber în compania unor copii cu vârste mai reduse decât vârsta sa cronologică, printre care se număra și partea vătămată, activitățile de timp liber nefiind cele specifice unui adolescent cu vârsta pe care o are inculpatul minor.

În concluziile acestui referat se arată că recunoașterea faptei comise, absența unui comportament infracțional sau a unor abateri semnificative de la normele sociale anterior comiterii faptei, existența unui minim suport moral acordat de familie, precum și implicarea sa în trecut în desfășurarea unor activități prosociale (cum ar fi cele lucrative, generatoare de venituri) reprezintă factori care ar putea inhiba pe viitor dezvoltarea unui comportament infracțional, condiționat însă de urmarea unui tratament de specialitate, având în vedere retardul psihic moderat de care suferă. Aceste date ce caracterizează persoana inculpatului minor au fost în mod corespunzător valorificate de către instanța de fond și cea de apel, apreciindu-se că prin luarea unei măsuri educative adecvate se pot crea condiții favorabile pentru reeducarea și recuperarea socială a minorului.

Este adevărat că măsura internării într-un centru de reeducare nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani, însă este de observat că potrivit art. 106 alin. (2) C. pen., la data când minorul devine major, instanța poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării, ceea ce face inutilă orice temere în legătură cu eficacitatea acestei măsuri, prin raportare la vârsta minorului (actualmente, 17 ani și 6 luni). Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul Parchetului, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 1/MP din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat C.D. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2011.