ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3165/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 15 din 18 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 4484/88/2010, în temeiul art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.N., la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului începând cu data de 18 ianuarie 2011.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 31 octombrie 2010 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 709/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a trimis în judecată pe inculpatul C.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

S-a reținut în rechizitoriu că în noaptea de 30/31 octombrie 2010, inculpatul C.N., pe fondul unui conflict, și-a lovit fratele cu un corp contondent în regiunea capului, provocându-i decesul.

Numiții C.F., C.N. și C.G. locuiesc în com. Izvoarele, sat Alba, jud. Tulcea, într-un imobil care a aparținut părinților.

Fiecare din cei trei frați ocupă câte o parte din imobil, cu mențiunea că numitul C.N. și-a amenajat pe cheltuiala proprie o încăpere.

În luna aprilie 2010, C.N. a cunoscut-o pe P.C., care era mai în vârstă cu șase ani decât el.

Din aprilie și până în luna octombrie 2010, cei doi se vizitau reciproc, însă frații inculpatului nu priveau cu ochi buni această relație dată fiind diferența de vârstă, precum și faptul că numita P.C. era mamă a doi copii și avusese mai multe relații cu alte persoane.

În dimineața zilei de 30 octombrie 2010, numitul C.N. a mers la o persoană din localitate unde urma să îl ajute la diferite treburi gospodărești, iar în jurul orelor 14,30 s-a întors.

În cursul serii, în jurul orelor 19,00, C.N. a plecat de acasă cu scopul de a-și aduce un cal pe care îl avea pe câmp.

În jurul orelor 19,30 - 20,00, numita P.C., s-a deplasat la locuința lui C.N., însă nu l-a găsit acasă și, împreună cu fiul său, Ș., au rămas să îl aștepte.

În jurul orelor 21,00, C.G. s-a întors împreună cu C.N., primul având asupra sa și o sticlă de vin.

Cu toții au ocupat încăperea pe care o renovase practic inculpatul C.N.

În această încăpere, C.N. se afla pe pat împreună cu martora P.C. și fiul acesteia, Ș., în timp ce C.F. și C.G. se așezaseră la o masă, aflată vis-a-vis de pat și consumau din vinul adus de C.G.

În jurul orelor 23,00 sau 24,00, C.N. le-a spus fraților săi că ar dori să se culce, rugându-i să își ia băutura și să plece.

Acest lucru l-a făcut și P.C., aspect care i-a deranjat foarte tare pe frații inculpatului și, după cum a arătat P.C., cei doi au început să spargă geamurile locuinței cu pumnii.

În schimb, C.G. a arătat că a consumat băuturi alcoolice cu fratele său, C.F., și că, într-adevăr, C.N. le-a atras atenția să își ia băutura și să plece în camerele lor.

C.G. a arătat că, deși în camerele lor era mai frig, ar fi plecat, însă C.F., cel care avea să devină victimă, și-a pus întrebarea de ce nu o dau afară pe P.C., discuție pe care a perceput-o și C.N., care le-a spus fraților săi că nu o pot da afară pe martoră pentru că el s-a însurat cu ea.

Atunci C.G. i-a spus să se gândească bine la ce a făcut pentru că P.C. avusese mai mulți bărbați și atunci inculpatul i-a zis că nu îl interesează ce vorbește lumea.

Martorul a mai arătat că inculpatul s-a luat la ceartă cu C.F. și că la un moment dat, P.C. chiar a vrut să plece, dar a fost oprită de inculpat.

A urmat apoi o discuție contradictorie între victimă și inculpat, iar C.F. i-a reproșat lui C.N. că le făcuse familia de râs, aducând-o pe acea femeie în casă.

La un moment dat, a arătat martorul, C.N. a ieșit afară iar ei au început să audă zgomote de geamuri sparte și rupturi, C.N. afirmând că el este cel care a cumpărat acele bunuri.

Același martor a relatat faptul că inculpatul a început să distrugă singur geamurile aruncând pietre pe care le desprindea din prispa casei prin geam, către interiorul camerei, provocând distrugerea elementelor de tâmplărie ale geamurilor și ușilor.

La un moment dat, C.F. a ieșit afară spunându-i lui C.N. să se gândească că a dat o groază de bani pe acele bunuri, însă inculpatul a lovit cu un obiect dur, cu muchii, în regiunea capului, provocându-i decesul.

În cauză, actul medico-legal a concluzionat că moartea numitului C.F., în vârstă de 28 ani, a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei subarahnoidiene și contuziei cerebrale cu edem cerebral determinate de o traumă contuză cranio-cerebrală gravă cu fractură cu înfundare a oaselor bolții craniene iradiată la bază. Leziunile traumatice au putut fi cauzate prin lovire de mare intensitate cu un corp contondent acționat în forță de sus în jos. S-a reținut că între trauma contuză a capului și deces există legătură cauzală directă, iar sângele conține 1,10 gr.‰ alcool.

S-a stabilit că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, comis sub forma intenției directe, dovedită prin atestarea medico-legală a loviturii de intensitate foarte mare aplicată de inculpat fratelui său în regiunea capului.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2010, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare, și nu a solicitat administrarea altor probe, cererea sa de judecare potrivit procedurii simplificate fiind admisă.

Aplicând dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța a redus limitele pedepsei închisorii aplicabile inculpatului cu o treime.

În contextul în care inculpatul este la primul conflict cu legea penală și a avut o conduită bună până la momentul incidentului petrecut în familia sa, instanța a reținut în beneficiul inculpatului și circumstanța prev. de art. 74 lit. a) C. pen., prin raportare la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare a aplicării procedurii simplificate.

Împotriva sus-menționatei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpatul C.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv buna conduită a inculpatului anterior comiterii faptei.

În apelul formulat de apelantul inculpat C.N. s-a susținut că instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului, aceasta fiind mult prea mare în raport de circumstanțele reale în care s-a comis fapta și de circumstanțele persoanele ale inculpatului.

În acest sens s-a solicitat să se aibă în vedere că fapta a fost comisă pe fondul unei stări conflictuale, comportamentul violent nefiind caracteristic inculpatului.

S-a făcut trimitere și la regretul manifestat de inculpat față de fapta comisă, la atitudinea sinceră anterioară și ulterioară comiterii faptei și la vârsta inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 55/P din 3 mai 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul C.N. împotriva Sentinței penale nr. 15 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4484/88/2010.

În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, împotriva aceleiași sentințe penale, pe care a desființat-o în parte și, rejudecând:

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.N. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. de la 7 ani închisoare la 10 ani și 6 luni închisoare, prin înlăturarea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe, care nu sunt contrare deciziei.

În baza art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen. în ref. la art. 350 din același cod, a menținut starea de arest a inculpatului C.N.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus arestul preventiv de la 18 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat C.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 500 RON.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul avocat oficiu, în sumă de 200 RON, să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut în mod greșit în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv buna conduită a inculpatului anterior comiterii faptei, dispunând în mod greșit aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. În acest sens, s-a reținut că lipsa antecedentelor penale, ca element singular și raportat la circumstanțele reale în care s-a comis fapta, nu poate conduce la stabilirea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Au fost avute în vedere violența deosebită cu care s-au aplicat loviturile, obiectul folosit, zona vizată, care conduc la concluzia că inculpatul a urmărit suprimarea vieții fratelui său.

Totodată, s-a stabilit că aspectele legate de vârsta inculpatului, de lipsa antecedentelor penale și de faptul că a recunoscut că a aplicat lovituri victimei, nu pot conduce la reținerea de circumstanțe atenuante, cu consecința stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, acestea urmând să fie luate în considerare la stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.N., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței primei instanțe, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că, pe fondul unui conflict spontan izbucnit între acesta și frații săi, numiții C.F. și C.G., i-a aplicat victimei C.F. o lovitură cu un obiect dur, cu muchii, în regiunea capului, provocându-i decesul, de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Cât privește solicitarea recurentului inculpat de reținere în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, urmările produse, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată de instanța de apel este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare consfințit prin disp. art. 52 C. pen.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 31 octombrie 2010 la 21 septembrie 2011.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 55/P din 3 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 31 octombrie 2010 la 21 septembrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2011.