ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1893/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 43 din 10 noiembrie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.D. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 40/ P din 03 iunie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași față de intimata notar public V.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Instanța a constatat că prin rezoluția atacată de petentul R.D. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public V.L. din cadrul Camerei Notarilor Publici Iași, față de care s-au administrat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”, prevăzută de art. 246 C. pen.

Au fost respinse pretențiile civile pentru daune morale ca neîntemeiate. Petentul s-a adresat cu plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluția din 15 iulie 2005, dată în dosarul nr. 715/II/2/2005, a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin rezoluția atacată s-a reținut faptul că petentul R.D. a sesizat organele de urmărire penală privind pe notarul public V.L., pentru care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că, în calitatea pe care o are a rectificat prin încheierea nr. 256 din 10 februarie 2005, clauze din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între familia R. în calitate de cumpărător și familia C. în calitate de vânzător, referitoare la momentul intrării în stăpânirea de drept și de fapt a cumpărătorilor asupra imobilului reprezentând casă, obiect al vânzării.

S-a mai reținut că numita R.V. este nepoata maternă a vânzătoarei C.G., precum și a numitei M.I. care locuia în casă și că în luna aprilie 2002 la propunerea acesteia din urmă familia R. a fost de acord să cumpere casa de la familia C. Foștii proprietari au fost de acord să vândă imobilul dar le-au spus soților R. că există un drept de habitație a numitei M.I. asupra casei de locuit pe toată durata vieții ei. În aceste condiții, după tehnoredactarea contractului, notarul public a dat fiecăreia dintre părți actul să-l citească și constatând că nu a existat nici o obiecțiune, pe lângă lămuririle date de C.G., notarul a dat explicații privind cauza, respectiv că vor intra în stăpânirea de drept a imobilului cumpărat în momentul autentificării contractului, iar în stăpânirea de fapt vor intra numai după încetarea din viață a beneficiarei dreptului de habitație.

La data întocmirii contractului, notarul nu a sesizat că s-a făcut o eroare, respectiv o neconcordanță cu privire la momentul intrării în stăpânirea de fapt, eroare ce a fost înlăturată urmare cererii numitei M.I., în condițiile în care consimțământul dat de părți a fost pentru un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de habitație. Instanța a constatat că actul încheiat de intimată conține mai multe clauze din cuprinsul cărora rezultă fără dubiu că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de habitație, pentru înstrăinarea imobilului dându-și acordul și beneficiara dreptului de habitație cu condiția menținerii acestui drept în favoarea sa.

La alin. (6) al contractului dintr-o eroare de tehnoredactare s-a menționat că, cumpărătorii intră în stăpânirea de fapt și de drept asupra imobilului la data autentificării în loc a se menționa că stăpânirea de fapt le revine acestora după încetarea din viață a beneficiarei dreptului de habitație, astfel că la solicitarea acesteia din urmă intimata printr-o încheiere de rectificare efectuată în temeiul art. 53 din Legea nr. 36/1995 a dispus îndreptarea acestei erori. În aceste condiții instanța a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimata a intenționat să îndeplinească defectuos actul notarial, respectiv încheierea de rectificare, cauzând o vătămare a intereselor legale ale cumpărătorilor, astfel încât rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză este legală, neputând fi reținută vinovăția intimatei cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs petiționarul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit i-a fost respinsă plângerea și menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimată, considerând că în mod abuziv și nelegal notarul a rectificat prin încheiere clauze din contractul de vânzare-cumpărare în care petiționarul a avut calitatea de cumpărător, interesele sale fiind astfel prejudiciate. Verificând hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționar este nefondat. Din cuprinsul actului notarial autentificat sub nr. 783 din 21 august 2003 de către Biroul Notarului Public V.L.

rezultă fără putință de tăgadă că voința părților contractante a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cu clauză de habitație în favoarea unei terțe persoane. Astfel, potrivit alin. (2) și (4) ale contractului, petiționarul R.D. și soția sa R.V. pe de o parte, în calitate de cumpărători și numiții C.C. și C.G. pe de altă parte în calitate de vânzători s-au înțeles să vândă și respectiv să cumpere un imobil asupra căruia potrivit alin. (3) al aceluiași act, se menține dreptul de habitație rezervat de M.I. până la sfârșitul vieții acesteia. Este evident așadar că părțile contractante au cunoscut la momentul încheierii actului natura juridică a acestuia, aspect care rezultă de altfel și în raport de conținutul alin. (1) și (8) al contractului de vânzare-cumpărare, în care se stipulează că M.I.

în calitate de beneficiară a unui drept de habitație până la sfârșitul vieții este de acord cu înstrăinarea imobilului cu condiția menținerii dreptului său, semnând în această calitate actul de vânzare-cumpărare alături de vânzători și cumpărători. Așa fiind, prin încheierea de rectificare nr. 206 din 10 februarie 2005 întocmită de intimată în calitatea sa de notar, în baza unei cereri formulate de beneficiara dreptului de habitație, încheiere prin care în raport de cuprinsul alin. (3) din contractul de vânzare-cumpărare, s-a rectificat și alin. (6) al actului, în sensul că de la data autentificării contractului „cumpărătorii intră în stăpânirea de drept, urmând ca în stăpânirea de fapt să intre la încetarea din viață a doamnei M.I.” s-a înlăturat o eroare materială evidentă, de tehnoredactare, fără a fi vizată substanța actului.

Rezultă așadar că intimata a dorit ca pe această cale legală să înlăture eroarea strecurată în actul notarial, fără a rezulta intenția acesteia de a cauza o vătămare a intereselor petiționarului (cumpărător al imobilului). Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata, „cu știință”, astfel cum prevăd dispozițiile art. 246 C. pen., a îndeplinit în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu în mod defectuos actul de vânzare-cumpărare, respectiv, cauzând o vătămare a intereselor cumpărătorilor, așa încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta. Pe cale de consecință, nereținându-se vinovăția intimatei sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., pretențiile civile formulate de petiționar au fost respinse justificat.

Pentru considerentele arătate recursul declarat de petentul R.D. apare, ca nefondat, astfel că Înalta Curte urmează a-l respinge, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b), menținând implicit dispozițiile hotărârii atacate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.D. împotriva sentinței penale nr. 43 din 10 noiembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2006.