ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1893/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1893/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.
43 din 10 noiembrie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată,
plângerea formulată de petiționarul R.D. împotriva rezoluției de neîncepere a
urmăririi penale nr. 40/ P din 03 iunie 2005 dată de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Iași față de intimata notar public V.L. sub aspectul săvârșirii
infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
Instanța a constatat că
prin rezoluția atacată de petentul R.D. s-a dispus neînceperea urmăririi penale
față de notarul public V.L. din cadrul Camerei Notarilor Publici Iași, față de
care s-au administrat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii
de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”, prevăzută de art. 246 C.
pen.
Au fost respinse
pretențiile civile pentru daune morale ca neîntemeiate.
Petentul s-a adresat cu
plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași,
conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluția din 15 iulie 2005,
dată în dosarul nr. 715/II/2/2005, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin rezoluția atacată
s-a reținut faptul că petentul R.D. a sesizat organele de urmărire penală
privind pe notarul public V.L., pentru care s-au efectuat acte premergătoare
sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constând în
aceea că, în calitatea pe care o are a rectificat prin încheierea nr. 256 din 10
februarie 2005, clauze din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între
familia R. în calitate de cumpărător și familia C. în calitate de vânzător,
referitoare la momentul intrării în stăpânirea de drept și de fapt a
cumpărătorilor asupra imobilului reprezentând casă, obiect al vânzării.
S-a mai reținut că
numita R.V. este nepoata maternă a vânzătoarei C.G., precum și a numitei M.I. care
locuia în casă și că în luna aprilie 2002 la propunerea acesteia din urmă
familia R. a fost de acord să cumpere casa de la familia C.
Foștii proprietari au
fost de acord să vândă imobilul dar le-au spus soților R. că există un drept de
habitație a numitei M.I. asupra casei de locuit pe toată durata vieții ei.
În aceste condiții, după
tehnoredactarea contractului, notarul public a dat fiecăreia dintre părți actul
să-l citească și constatând că nu a existat nici o obiecțiune, pe lângă
lămuririle date de C.G., notarul a dat explicații privind cauza, respectiv că
vor intra în stăpânirea de drept a imobilului cumpărat în momentul
autentificării contractului, iar în stăpânirea de fapt vor intra numai după
încetarea din viață a beneficiarei dreptului de habitație.
La data întocmirii
contractului, notarul nu a sesizat că s-a făcut o eroare, respectiv o
neconcordanță cu privire la momentul intrării în stăpânirea de fapt, eroare ce
a fost înlăturată urmare cererii numitei M.I., în condițiile în care
consimțământul dat de părți a fost pentru un contract de vânzare-cumpărare cu
clauză de habitație.
Instanța a constatat că
actul încheiat de intimată conține mai multe clauze din cuprinsul cărora
rezultă fără dubiu că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare
cu clauză de habitație, pentru înstrăinarea imobilului dându-și acordul și
beneficiara dreptului de habitație cu condiția menținerii acestui drept în
favoarea sa.
La alin. (6) al
contractului dintr-o eroare de tehnoredactare s-a menționat că, cumpărătorii
intră în stăpânirea de fapt și de drept asupra imobilului la data
autentificării în loc a se menționa că stăpânirea de fapt le revine acestora
după încetarea din viață a beneficiarei dreptului de habitație, astfel că la
solicitarea acesteia din urmă intimata printr-o încheiere de rectificare
efectuată în temeiul art. 53 din Legea nr. 36/1995 a dispus îndreptarea acestei
erori.
În aceste condiții
instanța a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimata a intenționat să
îndeplinească defectuos actul notarial, respectiv încheierea de rectificare,
cauzând o vătămare a intereselor legale ale cumpărătorilor, astfel încât
rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză este legală,
neputând fi reținută vinovăția intimatei cu privire la săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 246 C. pen.
Împotriva sentinței
primei instanțe a declarat recurs petiționarul care a criticat-o pentru
nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit i-a fost respinsă
plângerea și menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de
intimată, considerând că în mod abuziv și nelegal notarul a rectificat prin
încheiere clauze din contractul de vânzare-cumpărare în care petiționarul a
avut calitatea de cumpărător, interesele sale fiind astfel prejudiciate.
Verificând hotărârea
atacată, respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că
recursul declarat de petiționar este nefondat.
Din cuprinsul actului
notarial autentificat sub nr. 783 din 21 august 2003 de către Biroul Notarului
Public V.L. rezultă fără putință de tăgadă că voința părților contractante a
fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cu clauză de
habitație în favoarea unei terțe persoane.
Astfel, potrivit alin.
(2) și (4) ale contractului, petiționarul R.D. și soția sa R.V. pe de o parte,
în calitate de cumpărători și numiții C.C. și C.G. pe de altă parte în calitate
de vânzători s-au înțeles să vândă și respectiv să cumpere un imobil asupra
căruia potrivit alin. (3) al aceluiași act, se menține dreptul de habitație
rezervat de M.I. până la sfârșitul vieții acesteia.
Este evident așadar că
părțile contractante au cunoscut la momentul încheierii actului natura juridică
a acestuia, aspect care rezultă de altfel și în raport de conținutul alin. (1)
și (8) al contractului de vânzare-cumpărare, în care se stipulează că M.I. în
calitate de beneficiară a unui drept de habitație până la sfârșitul vieții este
de acord cu înstrăinarea imobilului cu condiția menținerii dreptului său,
semnând în această calitate actul de vânzare-cumpărare alături de vânzători și
cumpărători.
Așa fiind, prin
încheierea de rectificare nr. 206 din 10 februarie 2005 întocmită de intimată
în calitatea sa de notar, în baza unei cereri formulate de beneficiara
dreptului de habitație, încheiere prin care în raport de cuprinsul alin. (3)
din contractul de vânzare-cumpărare, s-a rectificat și alin. (6) al actului, în
sensul că de la data autentificării contractului „cumpărătorii intră în
stăpânirea de drept, urmând ca în stăpânirea de fapt să intre la încetarea din
viață a doamnei M.I.” s-a înlăturat o eroare materială evidentă, de
tehnoredactare, fără a fi vizată substanța actului.
Rezultă așadar că
intimata a dorit ca pe această cale legală să înlăture eroarea strecurată în
actul notarial, fără a rezulta intenția acesteia de a cauza o vătămare a
intereselor petiționarului (cumpărător al imobilului).
Din actele premergătoare
efectuate în cauză nu a rezultat că intimata, „cu știință”, astfel cum prevăd
dispozițiile art. 246 C. pen., a îndeplinit în exercitarea atribuțiilor sale de
serviciu în mod defectuos actul de vânzare-cumpărare, respectiv, cauzând o
vătămare a intereselor cumpărătorilor, așa încât în mod corect s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de aceasta.
Pe cale de consecință,
nereținându-se vinovăția intimatei sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246
C. pen., pretențiile civile formulate de petiționar au fost respinse
justificat.
Pentru considerentele
arătate recursul declarat de petentul R.D. apare, ca nefondat, astfel că Înalta
Curte urmează a-l respinge, ca atare, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit.
b), menținând implicit dispozițiile hotărârii atacate.
Văzând și dispozițiile art.
192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de petiționarul R.D. împotriva sentinței penale nr. 43 din 10
noiembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la
plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23
martie 2006.