ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1882/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42

din 18 martie 2008, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul D.G. împotriva rezoluției procurorului din 11

ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 437/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Iași și a rezoluției procurorului ierarhic din 18 februarie 2008, pe

care le-a menținut.

S-a menținut că în motivarea

plângerii înregistrată pe rolul instanței sub nr. 160/45/2008 petentul a arătat

că în mod greșit procurorii au constatat că notarul public M.R.T., intimat în

cauza de față, nu ar fi încălcat legea, în condițiile în care, în vederea

întocmirii unui act de vânzare-cumpărare a solicitat acte care nu erau

necesare, refuzând ulterior întocmirea actului pe motiv că hotărârea care

stătea la baza tranzacției era greșită, iar mai apoi notarul a oprit actele

originale pe care a refuzat să le restituie petentului, astfel că în opinia

acestuia din urmă rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de

intimat este nelegală și netemeinică.

Examinând actele și

lucrările dosarului prima instanță a constatat că activitatea notarului care

luând act de erorile conținute în actele prezentate de părți în vederea

încheierii unei tranzacții, a adus la cunoștința părților respective erorile

constatate, precum și consecințele juridice pe care le-ar putea avea un act

autentificat pe baza unei hotărâri care conținea date contradictorii față de

cele consemnate în titlul de proprietate, a fost o activitate desfășurată în

deplină concordanță cu dispozițiile Legii nr. 36/1995 care reglementează

activitatea notarială.

În ce privește susținerea

petentului referitor la refuzul notarului de a restitui actele originale s-a

reținut că articolul 55 din același act normativ reglementează modul în care se

restituie părților actele depuse la biroul notarului public, stabilindu-se că

restituirea se face la solicitarea expresă a părților.

S-a concluzionat că în

sarcina notarului public nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte penale,

activitatea desfășurată de acesta respectând obligațiile impuse de Legea nr. 36/1995,

astfel că rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de

intimat este întemeiată, justificându-se menținerea ei.

Împotriva sentinței penale

pronunțată de prima instanță a declarat recurs petentul care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și a susținut că nu a avut parte de un proces

echitabil în condițiile în care la termenul din 18 martie  2008 când s-a

judecat cauza în primă instanță a solicitat să i se acorde un termen pentru

a-și angaja un avocat și a depune probe, respectiv înscrisuri în dovedirea

plângerii sale, cereri care i-au fost respinse nelegal de către instanță.

Pe fondul cauzei recurentul

a criticat hotărârea atacată pentru greșita respingere a plângerii sale, deși

actele și lucrările de la dosar demonstrează, în opinia petentului, că

intimatul se face vinovat de faptele imputate, astfel că se impunea admiterea

plângerii, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de

intimat și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

pentru începerea urmăririi penale și continuarea cercetărilor sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Recursul declarat de petent

nu este întemeiat.

Examinând hotărârea atacată,

respectiv actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată, că susținerea

recurentului referitor la încălcarea dreptului său la un proces echitabil nu

este confirmată.

Din actele depuse la dosarul

primei instanțe cât și din cuprinsul hotărârii nu rezultă că petentul ar fi

solicitat acordarea unui nou termen de judecată, la data de 18 martie 2008,

pentru a-și angaja apărător și a depune acte în dovedirea plângerii sale,

dimpotrivă, întrebat fiind de instanță petentul a declarat la termenul

respectiv că nu mai are de formulat alte cereri, așa cum de altfel s-a

consemnat în practicaua hotărârii, astfel încât s-a acordat cuvântul părților

pentru dezbateri.

Cât privește critica

referitoare la greșita respingere a plângerii sale de către instanță, Înalta

Curte constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași față de intimat este corectă, atâta

timp cât faptele imputate de petent nu există, astfel că sentința primei

instanțe care a menținut rezoluția atacată este legală și temeinică.

Acțiunea intimatului care,

în calitatea sa de notar, verificând actele prezentate de petiționar în vederea

perfectării unei tranzacții a sesizat o neconcordanță în ceea ce privește

amplasamentul terenurilor față de precizările petentului care dorea să le

înstrăineze, împrejurare pe care a adus-o la cunoștința părților, solicitând

remedierea acestora, nu realizează conținutul constitutiv al vreunei

infracțiuni.

Dimpotrivă, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 35/1995 și a Regulamentului de punere în aplicare a

acesteia, notarul are obligația de a verifica actele pe care le instrumentează,

de a solicita și de a da lămuriri părților asupra conținutului actelor

respective și a efectelor juridice ale celor ce urmează a fi întocmite, astfel

că activitatea intimatului s-a desfășurat în aceste limite legale.

Așa fiind, în cauză nu

existau temeiuri pentru a se dispune începerea urmăririi penale față de intimat

sub aspectul faptelor imputate de către petent, chiar dacă acesta din urmă s-a

dovedit a fi nemulțumit de activitatea desfășurată de notar, astfel că

hotărârea de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale este legală și temeinică și va fi menținută ca urmare a

respingerii recursului formulat de petent, potrivit art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul D.G. împotriva sentinței penale nr. 42 din 18

martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2008.