ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 131

din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Iași a respins plângerea formulată de

petentul M.F. împotriva rezoluțiilor nr. 809/II/2008 din 8 septembrie 2008 și,

respectiv, nr. 169/P/2008 din 21 iulie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Iași, rezoluții ce au fost menținute.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Petentul M.F. a formulat

plângere penală, prin care a sesizat faptul că, la B.N.P. M.P. au fost

autentificate mai multe acte, care au avut drept consecință juridică pierderea

dreptului de proprietate asupra imobilului amplasat pe str. Cuza-Vodă, județul

Iași.

În conținutul plângerii, M.F.

susține că, la data de 19 aprilie 2005, a fost autentificată la B.N.P. M.P.

procura nr. 847/2005, prin care P.C. a fost împuternicit de către sus-numit să

îndeplinească formalitățile necesare în vederea vânzării imobilului situat în

Iași, str. Cuza Vodă, către B.N.P. Asociați N.I. și M.M.C. La același notariat

și în aceeași zi, a fost autentificat și un testament, prin care petentul a

instituit un legat cu titlu particular, în favoarea numitului P.C., cu privire

la același imobil.

Despre existența celor două

înscrisuri, petentul pretinde că ar fi aflat în cursul anului 2007, fapt pentru

care, la data de 4 iulie 2007, a revocat efectele procurorii cu nr. 847/2005.

Declarația de revocare a fost făcută la același birou notarial (B.N.P. M.P.) și

autentificată sub nr. 1548 din 4 aprilie 2007 și despre acest înscris petentul

susține că ar conține mențiuni false, respectiv or autentificării, precum și

numărul actului, în sensul că numărul real ar fi fost 1543 și nu 1548.

În susținerea acuzațiilor pe

care M.F. a înțeles să le formuleze, a depus xerocopii ale actelor contestate,

precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu R.A. Locuința, în

vederea comparării semnăturilor.

Petentul a fost citat în

vederea audierii pentru data de 7 iulie 2008, însă nu a dat curs invitației.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză au rezultat următoarele:

La B.N.P. M.P. au fost

autentificate mai multe înscrisuri, după cum urmează:

- procura nr. 847 din 19

aprilie 2005;

- testament nr. 848 din 19

aprilie 2005;

- antecontract de

vânzare-cumpărare nr. 2462 din 31 octombrie 2005;

- declarație de revocare nr.

1548 din 4 iulie 2007;

- antecontract de

vânzare-cumpărare nr. 1544 din 4 iulie 2007.

De menționat este faptul că

autentificarea actelor menționate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

legale, respectiv identificarea persoanei, verificarea calității pe baza

actelor prezentate în original, citirea și semnarea actelor de către titularii

acestora.

Din adresa nr. 75 din 11

iulie 2008, prin care a fost înaintată documentația care a stat la baza

autentificării actelor pretins a fi fost falsificate, rezultă în mod

incontestabil faptul că au fost respectate întocmai dispozițiile legale

referitoare la activitatea ce precede autentificarea notarială.

Nu lipsit de semnificație

este faptul că autentificarea actelor contestate de către M.F. a fost

consecința unei convenții încheiate încă din anul 1995 între petent și numitul

P.C., convenție la care însă M.F. nu face vreo referire.

Astfel, din declarația

numitului P.C. rezultă că, în anul 1995 l-a cunoscut pe petent prin intermediul

unui prieten comun, N.S., prilej cu care a fost rugat să preia datoriile la un

imobil în care M.F. locuia cu chirie. Termenii convenției au fost ca P.C. să

achite contravaloarea imobilului pe care petentul urma să-l cumpere de la R.A.

Locuința și, de asemenea, să-i achiziționeze acestuia o garsonieră, urmând ca

după expirarea termenului de 10 ani, prevăzut în contractul de

vânzare-cumpărare ca și interdicție de înstrăinare, între cele două părți să se

încheie un nou contract de vânzare-cumpărare prin care imobilul urma să intre

în proprietatea lui P.C.

Aspectele evocate au fost

confirmate prin declarația martorului B.I., precum și printr-o serie de

înscrisuri, de care P.C. a înțeles să se folosească în dovedirea susținerilor

sale, și anume:

- procură autentificată prin

încheierea nr. 3005 din 23 octombrie 1998 la B.N.P. P.C.I., prin care petentul

M.F. l-a mandatat pe P.C. să îndeplinească, în numele său și pentru el,

formalitățile necesare în vederea închirierii locuinței proprietate personală,

situată pe str. Cuza-Vodă;

- înscris sub semnătură

privată, respectiv o „chitanță”, care conține convenția despre care P.C. face

vorbire în declarația sa;

- înscris sub semnătură

privată, „chitanță”, care atestă primirea unei sume de bani de către M.F. de la

numitul P.C., în vederea predării contractului imobilului de pe str. Cuza-Vodă;

- procură autentificată sub nr.

4187 din data de 8 august 1998 la B.N.P. K.N., prin care M.F. l-a mandatat pe P.C.

să îndeplinească formalitățile legale la Primăria Municipiului Iași, DAFIS, în

vederea achitării integrale a locuinței proprietate personală a mandantului,

situată în Iași, str. Cuza Vodă;

- declarație autentificată

sub nr. 2316 din 11 septembrie 2001 la B.N.P. N.I., prin care se atestă

primirea sumei de 100.000.000 lei vechi de către M.F. de la P.C. Din conținutul

aceleiași declarații rezultă că suma primită a reprezentat a doua și ultima

rată din suma totală pe care P.C. o datora petentului pentru imobilul în

discuție. Totodată, prin declarația evocată, petentul M.F. confirmă primirea

unei garsoniere (pe care, la intervalul de o lună a înstrăinat-o) și a sumei de

28.710 lei de la P.C.

Prin aceeași declarație,

petentul renunță la toate drepturile sale asupra imobilului din str. Cuza-Vodă,

obligându-se ca până la data de 1 noiembrie 2008 să încheie cu P.C. contractul

de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul evocat.

Din succesiunea actelor

notariale și a celor sub semnătură privată, încheiate între petentul M.F. și

numitul P.C. rezultă, fără echivoc, faptul că întrei cei doi a fost încheiată

convenția despre care P.C. face vorbire și, mai mult, rezultă fără putință de

tăgadă, intenția petentului de înstrăinare a imobilului proprietatea sa.

De altfel, prin compararea

semnăturilor de pe înscrisurile depuse de către P.C., și despre care petentul

nu face vorbire, cu cele de pe înscrisurile contestate de M.F., se poate lesne

observa că acestea sunt identice.

Mai mult, chiar semnăturile

de pe actele depuse de către petent spre comparație (respectiv contractul de

vânare-cumpărare încheiat cu R.A. Locuința, precum și declarația de revocare)

și pe care acesta le recunoaște, sunt identice cu toate celelalte semnături.

De menționat este faptul că,

deși petentul recunoaște semnăturile de pe cele două acte evocate anterior, și

pe care personal le-a depus spre comparație, acestea sunt total diferite de

cele realizate de M.F. pe împuternicirea avocațială depusă la dosar, precum și

pe plângerea de tergiversare formulată la data de 30 iunie 2008.

Din perspectiva celor

constatate, în cauză nu poate fi reținută incidența legii penale, în condițiile

în care actele autentificate la B.N.P. P.M. reprezintă în mod real manifestarea

de voință a titularilor acestora.

Această împrejurare rezultă

și din actele ce le-au precedat celor contestate și pe care petentul

neamintindu-le și necontestându-le, implicit le recunoaște.

Mai mult, documentația care

a stat la baza autentificării fiecăruia dintre actele menționate de petent în

plângerea penală conține și acte în posesia cărora notarul nu poate intra decât

prin prezentarea lor de către titularul acestora, respectiv cartea de

identitate a petentului, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între M.F. cu

R.A. Locuința, procesul-verbal de predare a locuinței.

Prin rezoluția nr. 169/P/2008

din 21 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de P.M., N.I., notari publici și P.C.,

privind infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 289 C.

pen. și art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul a formulat plângere în condițiile art. 278 C. proc. pen., care a

fost respinsă prin rezoluția procurorului general nr. 809/II/2/2008 din 8

septembrie 2008.

Ulterior, petiționarul a

formulat plângere la instanță în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

Curtea de Apel Iași reținând că din actele dosarului rezultă neîndoielnic că

activitățile efectuate de persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere

penală se circumscriu obligațiilor de serviciu ce le revin, îndeplinite în

condiții de legalitate, cu respectarea tuturor procedurilor incidente în

materia respectivă.

Solicitarea petentului

privind efectuarea unei expertize grafologice a fost în mod temeinic respinsă,

o astfel de probă nefiind concludentă și utilă cauzei, câtă vreme aspectele

contestate de către acestea au putut fi verificate în mod direct și nemijlocit

de către procuror, care a statuat în mod just asupra netemeiniciei lor.

Pentru a putea fi reținute

în sarcina intimaților săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (l)

și (3), art. 289 și 291 C. pen., trebuie îndeplinite toate condițiile prevăzute

de art. 17 și 18 C. pen., precum și toate elementele prevăzute de lege pentru

infracțiunile respective, atât în ceea ce privește latura obiectivă cât și în

ceea ce privește latura subiectivă.

Împotriva acestei sentințe

în termen legal a declarat recurs petiționarul M.F.

Petiționarul nu a arătat

care sunt motivele pentru care critică hotărârea primei instanțe și nici nu s-a

prezentat în instanță pentru a-l susține.

Examinând din oficiu sub

toate aspectele hotărârea recurată conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit art. 228 alin. (1) C.

proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile

prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când

din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu

rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b

1

).

În speță, din actele

premergătoare efectuate, declarația făptuitorului P.C., a martorului B.I.,

înscrisurile aflate la dosar, rezultă că faptele reclamate de către petiționar

ca fiind săvârșite de către intimați nu există, astfel că rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, fiind incidente

dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Petiționarul M.F. a formulat

plângere penală împotriva notarilor publici P.M. și N.I., precum și împotriva

făptuitorului P.C., acuzându-i de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen., întrucât la B.N.P. P.M. au fost autentificate mai multe

acte ce au avut drept consecință pierderea dreptului său de proprietate asupra

apartamentului.

Din conținutul actelor

premergătoare efectuate rezultă că în realitate între petiționarul M.F. și

intimatul P.C. s-a încheiat o convenție prin care acesta trebuia să achite

contravaloarea imobilului pe care petiționarul urma să îl achiziționeze de la

R.A. Locuința și să-i achiziționeze o garsonieră, iar după 10 ani, termen

prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare ca și interdicției de înstrăinare,

între petiționar și intimat să se încheie un contract de vânzare-cumpărare prin

care imobilul să intre în proprietatea lui P.C.

Declarația intimatului P.C.

în acest sens se coroborează cu declarația martorului B.I., precum și cu o

serie de înscrisuri aflate la dosar, respectiv procura autentificată sub nr. 3005

din 23 octombrie 1998 la B.N.P. P.C.I., înscrisul sub semnătură privată

intitulat „chitanță”, încheiat între cei doi, chitanța prin care se atestă

primirea unei sume de bani de către M.F. de la P.C. în vederea predării

contractului imobilului de pe str. Cuza-Vodă, procura autentificată sub nr. 4187

din 8 august 1998 la B.N.P. K.N., declarația autentificată sub nr. 2316 din 11

septembrie 2001 la B.N.P. N.I. prin care se atestă primirea sumei de

100.000.000 ROL de către M.F. de la P.C., care reprezintă a doua și ultima dată

din suma totală pe care P.C. o datora intimatului pentru imobil.

Prin aceeași declarație,

petiționarul confirmă primirea unei garsoniere și a sumei de 28.710.000 de la P.C.

și precizează că renunță la toate drepturile sale asupra imobilului din str. Cuza

Vodă, obligându-se ca până la data de 1 noiembrie 2008 să încheie cu P.C.

contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul respectiv.

Ulterior, la B.N.P. M.P. au

fost autentificate mai multe înscrisuri, respectiv procura nr. 847 din 19

aprilie 2005, testamentul nr. 848 din 19 aprilie 2005, antecontractul de

vânzare-cumpărare nr. 2462 din 31 octombrie 2008, declarația de revocare nr. 1548

din 4 iulie 2007 și antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1544 din 4 iulie

2007.

Autentificarea acestor acte

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv s-au identificat

persoanele, s-a verificat calitatea mandatarului pe baza actelor prezentate în

original, persoanele respective au citit și semnat actul pe care l-au

solicitat.

În vederea autentificării

actelor au fost depuse la B.N. contractul de vânzare-cumpărare încheiat între M.F.

și R.A. Locuința, procesul-verbal de predare a locuinței, acte în posesia

cărora notarul nu putea intra decât prin prezentarea lor de către petiționar.

Din examinarea actelor

contestate de petiționar se constată că semnătura acestuia este identică cu

semnătura de pe actele depuse de intimatul P.C., precum și cu semnătura

petiționarului de pe alte înscrisuri necontestate, respectiv declarația de

revocare și contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu R.A. Locuința.

Referitor la declarația de

revocare a procurii nr. 847/2005, petiționarul susține că și aceasta ar conține

mențiuni false, respectiv ora autentificării și nr. actului, în sensul că

acesta ar fi 1543 și nu 1548.

Din examinarea registrului

general notarial rezultă că susținerile petiționarului sunt nefondate,

declarația acestuia din 4 iulie 2007 fiind autentificată sub nr. 1548, și nu

1543, ce privește o procură a altor persoane.

Față de considerentele

expuse, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar și îl va obliga

pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul M.F. împotriva sentinței penale nr. 131 din

30 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2009.