ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5056/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5056/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Asupra plângerii formulată de petenții A.E. și A.S. împotriva rezoluției Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 423/II/2/2006. Examinând actele și lucrările dosarului s-au reținut: Petenții A.E. și A.S. au formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 14 martie 2006 în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați privind pe T.R., notar public cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 și art. 289 C. pen. Din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că petenții A.E.
și A.S. au solicitat efectuarea de cercetări față de notarul public T.R. din Focșani deoarece în mod greșit a consemnat că vânzătorii imobilului C.G. și C.E. au devenit proprietarii acestui imobil prin decizia penală nr. 1218 din 26 noiembrie 1998 a Curții de Apel Galați. Aceștia au susținut că prin hotărârea Curții de Apel Galați s-a dispus numai anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 20724/1993 nu și repunerea părților în situația anterioară. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați prin rezoluția nr. 217/P/2005 a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public T.R., în baza art. 288 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar pentru făptuitorii B.V., C.A., G.Z.M.S.
și N.F. a dispus disjungerea cauzei și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani pentru continuarea cercetărilor. Examinând actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că soluția emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este legală și temeinică. Cu privire la prețul de vânzare-cumpărare al imobilului s-a precizat că acesta a fost stabilit la suma de 40.000 dolari, consemnându-se din eroare că reprezintă 900.000.000 lei deși s-a convenit la 30.000 lei cursul de schimb. Eroarea a fost posibilă și datorită faptului că prețul s-a achitat în rate, la data semnării achitându-se suma de 10.000 dolari, iar restul de 30.000 dolari să fie achitat ulterior. Ca urmare a acestei consemnări și onorariul notarului a fost mai mic, deci acesta nu putea cu intenție să-și prejudicieze propriile interese.
Petenții au contestat și calitatea de proprietari ai vânzătorilor imobilului, dar cu privire la aceasta Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a pronunțat în dosarul nr. 114/P/2002. S-a reținut în motivarea rezoluției de neînceperea urmăririi penale față de notarul public T.R., că perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a fost legală deoarece instanța de judecată a constatat că este vorba de o nulitate absolută prin decizia penală nr. 1218 din 26 noiembrie 1998 a Curții de Apel Galați. Deși în această hotărâre nu s-a precizat că părțile vor fi repuse în situația anterioară, actul cu privire la proprietatea terenului a rămas valabil cel care-i indica proprietari pe numiții C.B.G.
și C.G.E. deoarece contractul de vânzare-cumpărare nr. 20724 din 18 octombrie 1993 a fost anulat, petenții A.S. și A.E. nemaiavând calitate de proprietari. Petenții în plângerea formulată precizează că din probele administrate în cauză rezultă că intimata T.R., a săvârșit infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., deoarece a consemnat în declarațiile date de contractanți date nereale și 246 C. pen., abuz în serviciu, deoarece intimata, în calitate de notar public a autentificat un act de înstrăinare a unui imobil fără ca vânzătorul să dețină un titlu de proprietate. Primind prețul, precizează petenții, nu este adevărat că notarul a înregistrat greșit prețul, ci că în realitate actul a fost fictiv, deoarece cumpărătorul nu a achitat vânzătorului nici o sumă de bani.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele: Petenții A.S. și A.E. au mai formulat o plângere penală împotriva intimatei T.R. și a numiților C.G., C.E. și P.P., reclamând că în mod greșit notarul a consemnat că vânzătorii au devenit proprietarii imobilului în baza deciziei penale nr. 1218/1998 a Curții de Apel Galați. Cauza a fost obiectul dosarului penal nr. 114/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel care a fost soluționat prin rezoluția nr. 217/2005, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de intimata T.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen., rezoluție care nu a fost contestată de petenți în termenul prevăzut de lege.
În aceste condiții, Curtea urmează a analiza cauza dar sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2004. Faptul că cumpărătorul a achitat sau nu prețul vânzătorului, petenții susținând că a fost o tranzacție fictivă, excede conținutului constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005. Din actele premergătoare efectuate în cauză de către organele de urmărire penală rezultă că prețul imobilului a fost stabilit la suma de 40.000 dolari, consemnându-se în mod greșit că reprezintă 900.000.000 lei, deși părțile au convenit la 30.000 lei cursul de schimb. Ca urmare a acestei consemnări și onorariul notarului a fost mai mic, dar acesta nu putea cu intenție să-și prejudicieze propriile interese, respectiv propriul onorariu.
De altfel, petenții nu au stabilit nici un prejudiciu față de această faptă, și pe cale de consecință, deși au conform legii posibilitatea de a sesiza organele de urmărire penală, legat de această faptă, nu pot avea nici o calitate procesuală în raport de infracțiunea de evaziune fiscală față de care s-au efectuat cercetări. În fapt, petenții contestă titlul prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv sentința penală nr. 1218/1998 a Curții de Apel Galați, care a dispus anularea antecontractului de vânzare-cumpărare și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 20724/1993 a fostului Notariat de Stat Județean Vrancea. Deși în această hotărâre nu s-a precizat expres că părțile vor fi repuse în situația anterioară, deoarece contractul de vânzare-cumpărare nr. 20224/1993 a fost anulat, petenții A.S.
și A.E. nu mai aveau calitatea de proprietari. În acest context, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public T.R., dată prin rezoluția de 217/P/2005, este temeinică deoarece instanța de judecată a constatat că este vorba de o nulitate a actului de vânzare-cumpărare, conform deciziei civile nr. 1219/1998 a Curții de Apel Galați. Fiind deci desființat acest act nu mai există, nu-și mai produce efecte juridice între părțile contractante. Față de aceste considerente, Curtea de Apel Galați a apreciat că rezoluția de respingere a plângerii nr. 423/II/2/2006 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați este legală și temeinică, iar prin sentința penală nr. 33 din 31 mai 2006, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții A.E.
și A.S. împotriva rezoluției de respingere a plângerii nr. 423/II/2 din 12 mai 2006 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Nemulțumiți și de această sentință petiționarii A.E. și A.S. au declarat recursul de față, reiterând în notele scrise depuse la dosar motivele invocate anterior și au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței ca netemeinică și nefondată, admiterea plângerii și trimiterea cauzei pentru continuarea cercetărilor. Examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. În considerentele sentinței penale atacate sunt prezentate pe larg aspectele examinate, nemaifiind necesară reluarea acestora.
De altfel, în speță, petenții contestă actul prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate și anume sentința penală nr. 1218/1998 a Curții de Apel Galați prin care s-a dispus anularea antecontractului de vânzare cumpărare și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 20724/1993 a fostului Notariat de Stat Județean, având ca urmare faptul că petenții A.S. și A.E. nu au mai avut calitate de proprietari. Așa încât, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public T.R., dată prin rezoluția nr. 217/P/2005, este temeinică întrucât instanța a constatat că este vorba de nulitatea actului de vânzare cumpărare care, fiind desființat, nu mai produce efecte juridice între părțile contractante.
În consecință, sentința penală atacată este temeinică și legală, iar recursul formulat de petenți este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Se vor aplica dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarii A.E. și A.S. împotriva sentinței penale nr. 33 din 31 mai 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenții petiționari la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 60 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.