ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1174/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

iunie 2008, reclamanta SC C.A.O. SA Craiova a solicitat ca în contradictoriu cu

pârâții A.N.A.F. și A.F.P.C.M. - Serviciul impunere fiscală nr. 1 să se dispună

anularea parțială a raportului de inspecție fiscală din 28 februarie 2008, a

deciziei de impunere fiscală nr. 37 din 29 februarie 2008 și anularea deciziei nr.

173 din 30 mai 2008 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva

primelor două acte administrativ-fiscale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că prin actele contestate a fost nelegal stabilită obligația fiscală

suplimentară pentru suma de 1.722.239 lei, reprezentând TVA, majorări și

penalități de întârziere aferente.

Cu privire la TVA în sumă de 4.958

lei, reclamanta a susținut că în mod eronat inspectorii fiscali au stabilit

pierderi de apă peste normele legale, considerând diferența ca prestare de

servicii.

Cu privire la TVA în sumă de 10.128

lei, reprezentând livrări de apă menajeră și canal în perioada iunie 2005 - decembrie

2006 către Asociația de Proprietari Al.I.C. stornate conform facturilor fiscale

nr. 6379120 și nr. 6379121 din 29 decembrie 2006, reclamanta a susținut că

motivația organului de control este nefundamentată și se bazează pe

declarațiile unor persoane anonime, fără a se fi avut în vedere că stornarea

acestei diferențe și a TVA aferentă a fost dispusă în urma punctajului realizat

cu asociația susmenționată.

Referitor la TVA în sumă de 5.979

lei stornată conform facturilor nr. 6379122, nr. 6379123, 6379124 și 6379125/29

decembrie 2006, s-a arătat că în mod nelegal inspectorii fiscali au considerat

că stornarea s-a datorat refuzului de plată reprezentând livrări de apă și

canal către Asociația de Proprietari N.T., pentru că asociația respectivă a

refuzat la plată cantitățile trecute în plus fără temei legal în facturi și

care nu au fost livrate în fapt.

Cu privire la TVA în sumă de 129.357

lei, reclamanta a arătat că în mod nelegal a fost considerată de inspectorii

fiscali ca diferență de plată pentru livrările de apă în anul 1999 conform

citirii contoarelor, deși constatarea s-a efectuat în 2007-2008, după

împlinirea termenului de prescripție de 5 ani în decembrie 2004.

Reclamanta a contestat și obligația

de plată pentru TVA în sumă de 286.119 lei aferentă perioadei ianuarie - decembrie

2005, precum și constatările de la pct. 2.8.6 și pct. 2.8.7 din raportul de

inspecție fiscală pentru TVA în sumă de 379.778 lei și respectiv, 216.318 lei,

cu motivarea că nu a fost avută în vedere situația reală, prin trecerea pe

costuri a pierderilor de apă ca o componentă indispensabilă a ceea ce se

numește apă caldă menajeră și încălzire.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 277/9 iulie 2009,

prin care a respins acțiunea ca nefondată, constatând legalitatea actelor

administrativ-fiscale deduse judecății.

Pe baza înscrisurilor prezentate de

părți și a concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, instanța de fond

a reținut că reclamanta datorează sumele stabilite de organele fiscale cu titlu

de TVA, majorări și penalități de întârziere.

În privința sumei de 4.958 lei

reprezentând diferență TVA colectată aferentă prestărilor de servicii, cât și

consumurilor de substanțe efectuate pentru pierderi de apă, instanța de fond a

respins apărările reclamantei, constatând că pârâții au determinat corect pierderile

de apă în raport de procentul de pierdere aprobat de Consiliul local al

municipiului Craiova și au stabilit diferența de TVA aferentă achizițiilor

necesare pentru tratare și livrare în cazul pierderilor de apă peste limitele

legale.

Instanța de fond a apreciat ca fiind

în concordanță cu dispozițiile art. 155 alin. (1) C. fisc. și obligațiile de

plată stabilite de pârâți pentru sumele de 10.128 lei și 5.979 lei,

reprezentând diferență TVA aferentă livrărilor de apă facturate către

asociațiile de proprietari A.I.C. și N.T., stornate ulterior, întrucât au fost

refuzate la plată, dar nu s-a dovedit că livrările respective nu au fost

realizate.

Excepția prescripției dreptului de a

stabili TVA în sumă de 129.375 lei aferentă contravalorii apei livrate către

R.A. T. în anul 1999 a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că,

operațiunea respectivă a fost stornată prin factura nr. 8756970 din 11 aprilie

2005 și controlul a vizat perioada 1 iunie 2003 - 31 august 2007, astfel că nu

s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani.

Referitor la suma de 286.119 lei

stabilită suplimentar cu titlul de TVA aferentă cantităților de apă efectiv

livrate în anul 2005 către R.A. T., instanța de fond a constatat că aceasta

devenise exigibilă, potrivit dispozițiilor art. 134 coroborat cu art. 115 C.

fisc., la data emiterii facturii nr. 9259353 din 29 iunie 2006, care a fost

nejustificat stornată la data de 30 iunie 2006, fără a se emite un document

justificativ în acest sens.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamanta SC C.A.O. SA Craiova, solicitând casarea hotărârii

ca nelegală și netemeinică și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susținut că instanța de

fond a respins în mod greșit apărările formulate pentru anularea obligației de plată

a diferenței de TVA în sumă de 4.958 lei și nu a dispus efectuarea unei

expertize tehnice pentru stabilirea valorii pierderilor tehnologice din rețele,

întrucât expertul contabil desemnat în cauză nu are calitatea și pregătirea

necesară în acest sens.

Cu privire la sumele stabilite cu

titlul de TVA aferentă livrărilor de apă rece către asociațiile de proprietari

A.I.C. și N.T., s-a arătat că instanța de fond nu a analizat hotărârile

judecătorești depuse la dosar, prin care s-a constatat că s-au facturat

cantități de apă în plus pentru care s-a refuzat plata, astfel că a fost

justificată operațiunea de stornare efectuată.

Recurenta a criticat și soluția de

respingere a excepției prescripției extinctive privind livrările către R.A. T.

Craiova, susținând că termenul legal de 5 ani trebuia calculat de la data când

creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă, respectiv din anul 1999.

Cu privire la suma de 286.119 lei

reprezentând diferența TVA livrată în anul 2005 către R.A. T. Craiova,

recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că facturile care

au generat calculul TVA sunt încă în litigiu, nefiind certă cantitatea de apă

livrată către beneficiar în 2005.

În ultimul motiv de recurs,

recurenta a arătat că nu au fost analizate criticile formulate cu privire la

majorările și penalitățile de întârziere, dat fiind că acestea nu au fost

calculate pe fiecare factură în parte, în raport și de sumele prescrise,

stornate sau anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond a constatat

judicios legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate de

recurenta-reclamantă cu privire la obligații fiscale în sumă de 1.722.239 lei,

reprezentând TVA, majorări și penalități de întârziere și a înlăturat corect

motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Din analiza documentelor contabile,

coroborate cu concluziile expertizei contabile efectuată în cauză, s-a reținut

întemeiat că recurenta datorează TVA colectată în sumă de 4.958 lei aferentă

prestărilor de servicii, cât și consumurilor de substanțe efectuate pentru

pierderi de apă peste aprobările legale în baza prevederilor art. 22 alin. (4) lit.

c) din Legea nr. 345/2002, cu modificările și completările ulterioare și

prevederile pct. 60 alin. (3) din H.G. nr. 598/2002.

Această sumă a fost corect

determinată pentru perioada iunie - decembrie 2003, în care recurenta a înregistrat

cheltuieli cu transportul de substanțe și pentru tratarea apei brute în vederea

livrării către consumatori, dar nu toată cantitatea de apă primită și tratată a

fost facturată consumatorilor, fiind înregistrate pierderi de apă peste limitele

aprobate legal.

Recurenta a contestat neîntemeiat procentul

de pierderi de apă stabilit de organele fiscale, susținând că era necesară

efectuarea unei expertize de specialitate, deși la instanța de fond nu a

formulat o asemenea cerere.

Susținerea recurentei privind

legalitatea operațiunii de stornare a TVA în sumă de 10.128 lei aferentă

facturilor fiscale nr. 6379120 și nr. 6379121 din 29 decembrie 2006 a fost

respinsă de instanța de fond în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003,

întrucât nu s-a dovedit recuperarea contravalorii livrărilor de apă și canal

menajer din perioada iunie 2005-decembrie 2006 către asociația de proprietari

A.I.C. din Craiova.

Aceeași concluzie se impune și cu

privire la TVA colectată în sumă de 5.979 lei aferentă facturilor fiscale nr. 6379122,

6379123, 6379124 și 6379125 din 29 decembrie 2006 pentru livrările de apă și

canal menaj către asociația de proprietari N.T. și aceasta cu atât mai mult cu

cât recurenta nu a depus nici la instanța de fond și nici în recurs hotărârile

judecătorești menționate ca temei al operațiunii de stornare efectuată.

Excepția prescripției extinctive a

fost neîntemeiat reiterată în recurs cu privire la TVA în sumă de 129.375 lei aferentă

contravalorii apei livrate în anul 1999 și stornată cu factura nr. 8756970 din 11

aprilie 2005, întrucât termenul de prescripție de 5 ani se calculează de la

data operațiunii de stornare, prin care a fost diminuată în mod nelegal

obligația de plată datorată bugetului de stat.

În privința diferenței suplimentare

de TVA în sumă de 286.119 lei aferentă apei livrate către R.A. T. Craiova în

perioada ianuarie - decembrie 2005, instanța de fond a constatat, de asemenea,

întemeiat legalitatea actelor administrativ-fiscale, întrucât recurenta a

diminuat nejustificat TVA colectată conform notei contabile nr. 29 din 30 iunie

2006, fără a emite factură fiscală de stornare sau alt document justificativ.

Susținerea din recurs privind

existența unui litigiu cu privire la suma respectivă nu a fost dovedită și nu

poate fi reținută drept cauză de exonerare a recurentei de obligația de plată

stabilită de organele de control fiscal.

Critica recurentei se dovedește a fi

neîntemeiată și în privința majorărilor și penalităților de întârziere aferente

debitului principal, întrucât sumele stabilite cu acest titlu au fost

confirmate prin concluziile expertizei contabile efectuate în cauză. Astfel, se

reține că, față de obiecțiunile formulate de recurentă, expertul contabil a

precizat că penalitățile de întârziere au fost calculate pentru perioada iunie

2003 - decembrie 2005, iar majorările de întârziere au fost calculate pentru

perioada iunie 2003 - 22 februarie 2008, potrivit anexelor nr. 1 și 2 la

raportul de expertiză, care au confirmat debitele stabilite prin actele de

control.

Față de considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.A.O.

SA Craiova împotriva sentinței civile nr. 277 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 martie 2010.