ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1174/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 iunie 2008, reclamanta SC C.A.O. SA Craiova a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. și A.F.P.C.M. - Serviciul impunere fiscală nr. 1 să se dispună anularea parțială a raportului de inspecție fiscală din 28 februarie 2008, a deciziei de impunere fiscală nr. 37 din 29 februarie 2008 și anularea deciziei nr. 173 din 30 mai 2008 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva primelor două acte administrativ-fiscale. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin actele contestate a fost nelegal stabilită obligația fiscală suplimentară pentru suma de 1.722.239 lei, reprezentând TVA, majorări și penalități de întârziere aferente.

Cu privire la TVA în sumă de 4.958 lei, reclamanta a susținut că în mod eronat inspectorii fiscali au stabilit pierderi de apă peste normele legale, considerând diferența ca prestare de servicii. Cu privire la TVA în sumă de 10.128 lei, reprezentând livrări de apă menajeră și canal în perioada iunie 2005 - decembrie 2006 către Asociația de Proprietari Al.I.C. stornate conform facturilor fiscale nr. 6379120 și nr. 6379121 din 29 decembrie 2006, reclamanta a susținut că motivația organului de control este nefundamentată și se bazează pe declarațiile unor persoane anonime, fără a se fi avut în vedere că stornarea acestei diferențe și a TVA aferentă a fost dispusă în urma punctajului realizat cu asociația susmenționată.

Referitor la TVA în sumă de 5.979 lei stornată conform facturilor nr. 6379122, nr. 6379123, 6379124 și 6379125/29 decembrie 2006, s-a arătat că în mod nelegal inspectorii fiscali au considerat că stornarea s-a datorat refuzului de plată reprezentând livrări de apă și canal către Asociația de Proprietari N.T., pentru că asociația respectivă a refuzat la plată cantitățile trecute în plus fără temei legal în facturi și care nu au fost livrate în fapt.

Cu privire la TVA în sumă de 129.357 lei, reclamanta a arătat că în mod nelegal a fost considerată de inspectorii fiscali ca diferență de plată pentru livrările de apă în anul 1999 conform citirii contoarelor, deși constatarea s-a efectuat în 2007-2008, după împlinirea termenului de prescripție de 5 ani în decembrie 2004. Reclamanta a contestat și obligația de plată pentru TVA în sumă de 286.119 lei aferentă perioadei ianuarie - decembrie 2005, precum și constatările de la pct. 2.8.6 și pct. 2.8.7 din raportul de inspecție fiscală pentru TVA în sumă de 379.778 lei și respectiv, 216.318 lei, cu motivarea că nu a fost avută în vedere situația reală, prin trecerea pe costuri a pierderilor de apă ca o componentă indispensabilă a ceea ce se numește apă caldă menajeră și încălzire.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 277/9 iulie 2009, prin care a respins acțiunea ca nefondată, constatând legalitatea actelor administrativ-fiscale deduse judecății. Pe baza înscrisurilor prezentate de părți și a concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, instanța de fond a reținut că reclamanta datorează sumele stabilite de organele fiscale cu titlu de TVA, majorări și penalități de întârziere. În privința sumei de 4.958 lei reprezentând diferență TVA colectată aferentă prestărilor de servicii, cât și consumurilor de substanțe efectuate pentru pierderi de apă, instanța de fond a respins apărările reclamantei, constatând că pârâții au determinat corect pierderile de apă în raport de procentul de pierdere aprobat de Consiliul local al municipiului Craiova și au stabilit diferența de TVA aferentă achizițiilor necesare pentru tratare și livrare în cazul pierderilor de apă peste limitele legale.

Instanța de fond a apreciat ca fiind în concordanță cu dispozițiile art. 155 alin. (1) C. fisc. și obligațiile de plată stabilite de pârâți pentru sumele de 10.128 lei și 5.979 lei, reprezentând diferență TVA aferentă livrărilor de apă facturate către asociațiile de proprietari A.I.C. și N.T., stornate ulterior, întrucât au fost refuzate la plată, dar nu s-a dovedit că livrările respective nu au fost realizate. Excepția prescripției dreptului de a stabili TVA în sumă de 129.375 lei aferentă contravalorii apei livrate către R.A. T. în anul 1999 a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că, operațiunea respectivă a fost stornată prin factura nr. 8756970 din 11 aprilie 2005 și controlul a vizat perioada 1 iunie 2003 - 31 august 2007, astfel că nu s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani.

Referitor la suma de 286.119 lei stabilită suplimentar cu titlul de TVA aferentă cantităților de apă efectiv livrate în anul 2005 către R.A. T., instanța de fond a constatat că aceasta devenise exigibilă, potrivit dispozițiilor art. 134 coroborat cu art. 115 C. fisc., la data emiterii facturii nr. 9259353 din 29 iunie 2006, care a fost nejustificat stornată la data de 30 iunie 2006, fără a se emite un document justificativ în acest sens. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC C.A.O. SA Craiova, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit apărările formulate pentru anularea obligației de plată a diferenței de TVA în sumă de 4.958 lei și nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea valorii pierderilor tehnologice din rețele, întrucât expertul contabil desemnat în cauză nu are calitatea și pregătirea necesară în acest sens. Cu privire la sumele stabilite cu titlul de TVA aferentă livrărilor de apă rece către asociațiile de proprietari A.I.C. și N.T., s-a arătat că instanța de fond nu a analizat hotărârile judecătorești depuse la dosar, prin care s-a constatat că s-au facturat cantități de apă în plus pentru care s-a refuzat plata, astfel că a fost justificată operațiunea de stornare efectuată.

Recurenta a criticat și soluția de respingere a excepției prescripției extinctive privind livrările către R.A. T. Craiova, susținând că termenul legal de 5 ani trebuia calculat de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă, respectiv din anul 1999. Cu privire la suma de 286.119 lei reprezentând diferența TVA livrată în anul 2005 către R.A. T. Craiova, recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că facturile care au generat calculul TVA sunt încă în litigiu, nefiind certă cantitatea de apă livrată către beneficiar în 2005. În ultimul motiv de recurs, recurenta a arătat că nu au fost analizate criticile formulate cu privire la majorările și penalitățile de întârziere, dat fiind că acestea nu au fost calculate pe fiecare factură în parte, în raport și de sumele prescrise, stornate sau anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat judicios legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate de recurenta-reclamantă cu privire la obligații fiscale în sumă de 1.722.239 lei, reprezentând TVA, majorări și penalități de întârziere și a înlăturat corect motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. Din analiza documentelor contabile, coroborate cu concluziile expertizei contabile efectuată în cauză, s-a reținut întemeiat că recurenta datorează TVA colectată în sumă de 4.958 lei aferentă prestărilor de servicii, cât și consumurilor de substanțe efectuate pentru pierderi de apă peste aprobările legale în baza prevederilor art. 22 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 345/2002, cu modificările și completările ulterioare și prevederile pct. 60 alin. (3) din H.G.

nr. 598/2002. Această sumă a fost corect determinată pentru perioada iunie - decembrie 2003, în care recurenta a înregistrat cheltuieli cu transportul de substanțe și pentru tratarea apei brute în vederea livrării către consumatori, dar nu toată cantitatea de apă primită și tratată a fost facturată consumatorilor, fiind înregistrate pierderi de apă peste limitele aprobate legal. Recurenta a contestat neîntemeiat procentul de pierderi de apă stabilit de organele fiscale, susținând că era necesară efectuarea unei expertize de specialitate, deși la instanța de fond nu a formulat o asemenea cerere.

Susținerea recurentei privind legalitatea operațiunii de stornare a TVA în sumă de 10.128 lei aferentă facturilor fiscale nr. 6379120 și nr. 6379121 din 29 decembrie 2006 a fost respinsă de instanța de fond în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, întrucât nu s-a dovedit recuperarea contravalorii livrărilor de apă și canal menajer din perioada iunie 2005-decembrie 2006 către asociația de proprietari A.I.C. din Craiova. Aceeași concluzie se impune și cu privire la TVA colectată în sumă de 5.979 lei aferentă facturilor fiscale nr. 6379122, 6379123, 6379124 și 6379125 din 29 decembrie 2006 pentru livrările de apă și canal menaj către asociația de proprietari N.T. și aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta nu a depus nici la instanța de fond și nici în recurs hotărârile judecătorești menționate ca temei al operațiunii de stornare efectuată.

Excepția prescripției extinctive a fost neîntemeiat reiterată în recurs cu privire la TVA în sumă de 129.375 lei aferentă contravalorii apei livrate în anul 1999 și stornată cu factura nr. 8756970 din 11 aprilie 2005, întrucât termenul de prescripție de 5 ani se calculează de la data operațiunii de stornare, prin care a fost diminuată în mod nelegal obligația de plată datorată bugetului de stat. În privința diferenței suplimentare de TVA în sumă de 286.119 lei aferentă apei livrate către R.A. T. Craiova în perioada ianuarie - decembrie 2005, instanța de fond a constatat, de asemenea, întemeiat legalitatea actelor administrativ-fiscale, întrucât recurenta a diminuat nejustificat TVA colectată conform notei contabile nr. 29 din 30 iunie 2006, fără a emite factură fiscală de stornare sau alt document justificativ.

Susținerea din recurs privind existența unui litigiu cu privire la suma respectivă nu a fost dovedită și nu poate fi reținută drept cauză de exonerare a recurentei de obligația de plată stabilită de organele de control fiscal. Critica recurentei se dovedește a fi neîntemeiată și în privința majorărilor și penalităților de întârziere aferente debitului principal, întrucât sumele stabilite cu acest titlu au fost confirmate prin concluziile expertizei contabile efectuate în cauză. Astfel, se reține că, față de obiecțiunile formulate de recurentă, expertul contabil a precizat că penalitățile de întârziere au fost calculate pentru perioada iunie 2003 - decembrie 2005, iar majorările de întârziere au fost calculate pentru perioada iunie 2003 - 22 februarie 2008, potrivit anexelor nr. 1 și 2 la raportul de expertiză, care au confirmat debitele stabilite prin actele de control.

Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.A.O. SA Craiova împotriva sentinței civile nr. 277 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.