ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3602/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3602/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei penale
de față;
În baza actelor și
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 309 din 05 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 17137/3/2011 al
Tribunalului București, secția a II-a penală, instanța de fond, în baza art. 2
alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320
1
C.
proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.M.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C.
pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a
II-a lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 C.
pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.
În baza art. 17 alin.
(1) din Legea nr. 143/2000, a confiscat cantitatea de 0,14 grame heroină, rămasă în urma analizelor de laborator.
A obligat inculpatul
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 21 februarie 2011, martorul T.L.T.,
cercetat în altă cauză penală, a formulat, în baza art. 16 din Legea nr.
143/2000, un denunț față de „M.”, despre care are cunoștință că vinde heroină,
zilnic, în zona străzii Z., sectorul 5, cu suma de 25 RON pe doză.
A fost identificată
martora denunțătoare T.F.M., care a precizat că este consumatoare de heroină și
obișnuiește să cumpere de la M.
Martora a formulat,
în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, un denunț față de M., fiind de acord să
colaboreze cu organele de urmărire penală în vederea prinderii și tragerii la
răspundere penală a numitului M.
În urma cercetărilor
efectuate de organele de poliție a reieșit că numitul M. este inculpatul M.I.M.D.
Cu procedura
prevăzută pentru astfel de situații, organele de poliție împreună cu martora T.F.M.
s-au deplasat în zona străzii Z., unde lucrătorii de poliție au format un
dispozitiv de supraveghere, iar martora denunțătoare, având asupra sa suma de
100 RON, s-a deplasat pe strada respectivă și a intrat în scară, a bătut la
aprtamentul nr. x, unde a intrat și l-a găsit pe inculpatul M.I.M.D.
Martora i-a spus
inculpatului că vrea să cumpere 4 doze de heroină și i-a dat acestuia suma de
100 RON.
Inculpatul a băgat
hârtia de 100 RON în buzunar, după care a ieșit pe holul blocului de unde s-a
întors la scurt timp aducând 4 punguțe din material plastic de culoare albă, în
care se afla heroină, pe care le-a înmânat martorei.
După ce a luat cele 4
doze de heroină, martora T. a purtat o scurtă discuție cu inculpatul, timp în
care au pătruns în locuință organele de poliție.
Raportul de constatare
tehnico-științifică a concluzionat în sensul că proba constând în cele 4
punguțe din material plastic de culoare albă conține 0,16 grame de heroină.
Instanța a reținut că
fapta inculpatului M.I.M.D. constând în aceea că la data de 23 februarie 2011 a vândut martorei T.F.M. 4 doze conținând 0,16 grame heroină, cu suma de 100 RON, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) din
Legea nr. 143/2000.
Inculpatul a avut o
atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând fapta comisă încă
din faza de urmărire penală, iar în declarația sa dată în fața instanței de
judecată a declarat că este de acord ca judecata să se facă pe baza
materialului probator administrat de procuror, potrivit dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.
La individualizarea
pedepsei instanța a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și
cele ale art. 320
1
C. proc. pen., de faptul că inculpatul mai este
condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare, tot pentru
infracțiunea de trafic de droguri, săvârșită în formă agravată prevăzută de
art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, întrucât s-a folosit de copiii săi
minori în activitatea de comercializare a drogurilor.
Împotriva hotărârii
primei instanțe inculpatul M.I.M.D. a declarat apel, solicitând redozarea
pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut
de lege, în raport de faptul că a recunoscut săvârșirea faptei, are cinci copii
minori în întreținere și un loc de muncă.
Prin decizia penală
nr. 219/A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a
admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința atacată și,
rejudecând în fond, a redus cuantumul închisorii aplicate inculpatului la 6 ani
și 8 luni închisoare.
În motivarea acestei
hotărâri instanța de fond a reținut că încadrarea juridică corectă impunea
reținerea dispozițiilor stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37
lit. b) C. pen., cu referire la condamnări succesive, astfel cum rezultă din
fișa de cazier judiciar, termenul de reabilitare calculat în funcție de
pedeapsa cea mai grea împlinindu-se numai la data de 23 februarie 2011,
ulterior săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în
prezenta cauză.
Instanța de apel a
apreciat că, în discuție fiind o singură vânzare și o cantitate mică de
droguri, o pedeapsă egală cu minimul special de 6 ani și 8 luni închisoare
reflectă atât gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, cât și datele
care caracterizează persoana inculpatului.
Reiterând motivele
apelului, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri,
invocând cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
și solicitând reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Examinând cauza în
raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 385
9
alin. (3)
C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Situația de fapt este
corect stabilită, susținută de materialul probator administrat în cauză în
cursul urmăririi penale.
Încadrarea juridică a
faptei este greșită, cu referire la nereținerea recidivei postexecutorii, deși
din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat în mod
succesiv la mai multe pedepse privative de libertate și, în funcție de pedeapsa
cea mai grea, termenul de reabilitare nu era îndeplinit la data săvârșirii
infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru care a fost trimis în
judecată în prezenta cauză.
Având în vedere că
numai inculpatul a exercitat căile de atac în prezenta cauză, în mod judicios
instanța de apel a reținut că nu poate fi agravată situația acestuia prin
reținerea recidivei postexecutorii.
Instanța de apel a
redus cuantumul pedepsei aplicate de prima instanță până la nivelul minimului
prevăzut de norma incriminatoare, prin aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.
Inculpatul a
solicitat în recurs reindividualizarea pedepsei, în sensul stabilirii unei
pedepse sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, prin reținerea unor
situații și împrejurări ca circumstanțe atenuante.
Ori, din dispozițiile
art. 73 și art. 74 C. pen. rezultă că circumstanțele atenuante, având ca efect
reducerea pedepsei principale sub minimul prevăzut de norma incriminatoare,
sunt acele stări, împrejurări ori calități ce țin de infracțiune sau inculpat
care preced, însoțesc sau succed activitatea infracțională și care micșorează
gradul de pericol social al infracțiunii sau de periculozitate a făptuitorului.
Din modul de
redactare a art. 74 C. pen., privitor la circumstanțele atenuante judiciare,
rezultă că existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ
în textul menționat, sau altele asemănătoare, nu justifică prin ea însăși
considerarea lor ca atare, deoarece recunoașterea acestora este lăsată la
aprecierea instanței de judecată.
În această apreciere
se ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul
împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de
orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului.
Cu alte cuvinte,
această apreciere impune o rațională interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen.,
în sensul unei aplicări judicoase a circumstanțelor atenuante exclusiv în acele
situații în care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui
pericol social concret mai redus decât cel avut în vedere de legiuitor,
ilustrat de limitele de pedeapsa stabilite în norma incriminatoare.
Ori, este adevărat că
în discuție în prezenta cauză este o singură vânzare a unei cantități mici de
heroină, astfel cum în mod judicios a reținut instanța de apel.
Însă, pentru
aplicarea art. 74-76 C. pen. împrejurările ce ar putea fi reținute ca
circumstanțe atenuante trebuie să caracterizeze un comportament social pozitiv
special, evidențiat printr-o activitate socială meritorie sau în calități
morale deosebite, în raport de care săvârșirea infracțiunilor să poată fi
apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat.
Dimpotrivă,
antecedența inculpatului relevă perseverența infracțională, o lipsă de respect
pentru valorile sociale ocrotite de lege, precum și faptul că pedepsele
succesive aplicate inculpatului nu și-au dovedit eficiența.
Prin urmare, în cauză
nu se constată motive care să justifice reținerea circumstanțelor atenuante și
coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege, așa încât hotărârile
pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.
În fine, alte motive
de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată.
În consecință, pentru
motivele expuse, conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.M.D.
împotriva deciziei penale nr. 219/A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Va deduce din
pedeapsa aplicată inculpatului durata detenției preventive.
Va obliga
recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform
dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul M.I.M.D. împotriva deciziei penale nr. 219/A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,
durata prevenției de la 23 februarie 2011 la 17 octombrie 2011.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de
500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 17 octombrie 2011.