ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3602/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 309 din 05 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 17137/3/2011 al Tribunalului București, secția a II-a penală, instanța de fond, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.M.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a confiscat cantitatea de 0,14 grame heroină, rămasă în urma analizelor de laborator. A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 21 februarie 2011, martorul T.L.T., cercetat în altă cauză penală, a formulat, în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, un denunț față de „M.”, despre care are cunoștință că vinde heroină, zilnic, în zona străzii Z., sectorul 5, cu suma de 25 RON pe doză. A fost identificată martora denunțătoare T.F.M., care a precizat că este consumatoare de heroină și obișnuiește să cumpere de la M. Martora a formulat, în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, un denunț față de M., fiind de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală în vederea prinderii și tragerii la răspundere penală a numitului M. În urma cercetărilor efectuate de organele de poliție a reieșit că numitul M. este inculpatul M.I.M.D.

Cu procedura prevăzută pentru astfel de situații, organele de poliție împreună cu martora T.F.M. s-au deplasat în zona străzii Z., unde lucrătorii de poliție au format un dispozitiv de supraveghere, iar martora denunțătoare, având asupra sa suma de 100 RON, s-a deplasat pe strada respectivă și a intrat în scară, a bătut la aprtamentul nr. x, unde a intrat și l-a găsit pe inculpatul M.I.M.D. Martora i-a spus inculpatului că vrea să cumpere 4 doze de heroină și i-a dat acestuia suma de 100 RON. Inculpatul a băgat hârtia de 100 RON în buzunar, după care a ieșit pe holul blocului de unde s-a întors la scurt timp aducând 4 punguțe din material plastic de culoare albă, în care se afla heroină, pe care le-a înmânat martorei.

După ce a luat cele 4 doze de heroină, martora T. a purtat o scurtă discuție cu inculpatul, timp în care au pătruns în locuință organele de poliție. Raportul de constatare tehnico-științifică a concluzionat în sensul că proba constând în cele 4 punguțe din material plastic de culoare albă conține 0,16 grame de heroină. Instanța a reținut că fapta inculpatului M.I.M.D. constând în aceea că la data de 23 februarie 2011 a vândut martorei T.F.M. 4 doze conținând 0,16 grame heroină, cu suma de 100 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând fapta comisă încă din faza de urmărire penală, iar în declarația sa dată în fața instanței de judecată a declarat că este de acord ca judecata să se facă pe baza materialului probator administrat de procuror, potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. La individualizarea pedepsei instanța a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și cele ale art. 320 1 C. proc. pen., de faptul că inculpatul mai este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare, tot pentru infracțiunea de trafic de droguri, săvârșită în formă agravată prevăzută de art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, întrucât s-a folosit de copiii săi minori în activitatea de comercializare a drogurilor. Împotriva hotărârii primei instanțe inculpatul M.I.M.D. a declarat apel, solicitând redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut de lege, în raport de faptul că a recunoscut săvârșirea faptei, are cinci copii minori în întreținere și un loc de muncă.

Prin decizia penală nr. 219/A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința atacată și, rejudecând în fond, a redus cuantumul închisorii aplicate inculpatului la 6 ani și 8 luni închisoare. În motivarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut că încadrarea juridică corectă impunea reținerea dispozițiilor stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., cu referire la condamnări succesive, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, termenul de reabilitare calculat în funcție de pedeapsa cea mai grea împlinindu-se numai la data de 23 februarie 2011, ulterior săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.

Instanța de apel a apreciat că, în discuție fiind o singură vânzare și o cantitate mică de droguri, o pedeapsă egală cu minimul special de 6 ani și 8 luni închisoare reflectă atât gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, cât și datele care caracterizează persoana inculpatului. Reiterând motivele apelului, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și solicitând reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Examinând cauza în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele: Situația de fapt este corect stabilită, susținută de materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale.

Încadrarea juridică a faptei este greșită, cu referire la nereținerea recidivei postexecutorii, deși din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat în mod succesiv la mai multe pedepse privative de libertate și, în funcție de pedeapsa cea mai grea, termenul de reabilitare nu era îndeplinit la data săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză. Având în vedere că numai inculpatul a exercitat căile de atac în prezenta cauză, în mod judicios instanța de apel a reținut că nu poate fi agravată situația acestuia prin reținerea recidivei postexecutorii. Instanța de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate de prima instanță până la nivelul minimului prevăzut de norma incriminatoare, prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Inculpatul a solicitat în recurs reindividualizarea pedepsei, în sensul stabilirii unei pedepse sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, prin reținerea unor situații și împrejurări ca circumstanțe atenuante. Ori, din dispozițiile art. 73 și art. 74 C. pen. rezultă că circumstanțele atenuante, având ca efect reducerea pedepsei principale sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, sunt acele stări, împrejurări ori calități ce țin de infracțiune sau inculpat care preced, însoțesc sau succed activitatea infracțională și care micșorează gradul de pericol social al infracțiunii sau de periculozitate a făptuitorului.

Din modul de redactare a art. 74 C. pen., privitor la circumstanțele atenuante judiciare, rezultă că existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în textul menționat, sau altele asemănătoare, nu justifică prin ea însăși considerarea lor ca atare, deoarece recunoașterea acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului.

Cu alte cuvinte, această apreciere impune o rațională interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări judicoase a circumstanțelor atenuante exclusiv în acele situații în care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsa stabilite în norma incriminatoare. Ori, este adevărat că în discuție în prezenta cauză este o singură vânzare a unei cantități mici de heroină, astfel cum în mod judicios a reținut instanța de apel. Însă, pentru aplicarea art. 74-76 C. pen. împrejurările ce ar putea fi reținute ca circumstanțe atenuante trebuie să caracterizeze un comportament social pozitiv special, evidențiat printr-o activitate socială meritorie sau în calități morale deosebite, în raport de care săvârșirea infracțiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat.

Dimpotrivă, antecedența inculpatului relevă perseverența infracțională, o lipsă de respect pentru valorile sociale ocrotite de lege, precum și faptul că pedepsele succesive aplicate inculpatului nu și-au dovedit eficiența. Prin urmare, în cauză nu se constată motive care să justifice reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege, așa încât hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat. În fine, alte motive de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată. În consecință, pentru motivele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.M.D. împotriva deciziei penale nr. 219/A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata detenției preventive. Va obliga recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.M.D. împotriva deciziei penale nr. 219/A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 23 februarie 2011 la 17 octombrie 2011. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2011.