ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.11.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8479/2011

HOTĂRÂRE
30.11.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8479/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 18/A din 12 ianuarie

2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de

pârâtul Statul Român, prin M.F.P. împotriva Sentinței civile nr. 973 din 2

iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă. A schimbat în

parte sentința în sensul că a respins în totalitate acțiunea formulată de

reclamanta B.A.A.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.

Acest text, care

reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantei și-a încetat efectele. Nu se

poate reține nici că reclamanta avea, anterior acestei decizii un

"

bun

"

în sensul

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Avea doar posibilitatea de

a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o putea pune în

executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta care a formulat următoarele critici:

Instanța a încălcat

dispozițiile art. 16 din Constituție pentru că face o diferențiere vădită între

persoanele care au apucat să introducă cererea de despăgubiri mai înainte și la

momentul la care s-a pronunțat excepția de neconstituționalitate obținuseră o

hotărâre definitivă și aceia care din diferite motive au ajuns numai în faza

apelului.

Analizând recursul în

limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l

respinge, pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare

respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate

din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta B.A.A. împotriva Deciziei nr. 18/A din 12

ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 458/2012
ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința și a respins acțiunea, reținând că prin Decizia nr. 1358/20 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale disp. art.
ÎCCJ 2012-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2583/2012
apel a reținut că nu mai prezintă nici o relevanță și nu se mai impun a fi analizate criticile aduse de apelanți hotărârii primei instanțe cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât art. I și art. II din O.U.G. nr. 62/2
ÎCCJ 2012-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3933/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 833 din 3 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, pri
ÎCCJ 2012-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 788/2012
în raport cu ideea procurării unei satisfacții de ordin moral, pe cât posibil susceptibilă a înlocui valorile lezate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul S.R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș, solic
ÎCCJ 2012-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4755/2012
despăgubiri morale doar persoanele condamnate politic și că prejudiciul invocat, și reținut de către prima instanță a fost remediat prin aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990, ceea ce exclude o nouă reparație în acest sens, nefiind justi
Sursă