ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3933/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 833 din 3 mai 2011,

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul

Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P. Timiș, împotriva sentinței civile nr. 2745

din 18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș. A schimbat sentința în

sensul că a respins în totalitate acțiunea reclamanților G.M. și B.V. A respins

ca neîntemeiate apelurile declarate de reclamanți împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, faptul că după publicarea în M.

Of. a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și trecerea unui interval de 45 de zile în care Parlamentul nu a pus de acord prevederile

declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției, a fost desființat temeiul

juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamanților.

Reclamanții au

declarat recurs prin care, după ce au expus situația de fapt și de drept a

cauzei, au arătat că cererea de acordare a despăgubirilor morale este

admisibilă și în prezent pentru că trebuia făcută aplicarea prevederilor art. 20

din Constituție.

A fost nesocotit art.

1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului pentru că

reclamanții aveau o speranță legitimă, precum și practica Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Chiar dacă art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai produce efecte juridice, instanța

trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.

Decizia nr. 1358 din

21 octombrie 2010 a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzelor aflate

pe rol.

Recursul nu este

întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Problema de drept

care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamanților la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei,

în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei

Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M.

Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut nici un element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul lor.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Nu poate fi primită

nici susținerea legată de incidența, în subsidiar, a prevederilor art. 998 - 999 C. civ. Acest temei de drept a fost invocat pentru prima dată în apel, cu nesocotirea art. 294 alin.

(1) C. proc. civ., conform cu care în apel nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face alte cereri noi.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul, cu consecința rămânerii irevocabile a

hotărârii atacate, întrucât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții B.V. și G.M. împotriva deciziei nr. 833 din 03

mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 mai 2012.