ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1312/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1312/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 17 martie 2010, sub

nr. 1125/115/2010, reclamantele M.I. și A.M. au chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de

1.000.000 euro, cu titlu de daune morale pentru măsura administrativă cu

caracter politic luată în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951 împotriva mamei

sale și a familiei acesteia.

Prin sentința civilă

nr. 1057 din 10 iunie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis, în parte,

acțiunea și l-a obligat pe pârât să plătească fiecărei reclamante echivalentul

în lei la data plății a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea

soluției, tribunalul a reținut că mama reclamantelor, în vârstă de 4 ani,

împreună cu părinții, două surori și bunicii, au fost strămutați în Câmpia

Bărăganului, în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951, în perioada 18 iunie 1951 -

20 decembrie 1955.

Prin hotărârea nr.

295/1990, emisă în baza Decretului-lege nr. 118/1990, i s-a acordat mamei

reclamantelor o indemnizație lunară de 914 lei.

Față de dispozițiile

art. 3 și 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, raportat la consecințele negative

suportate de autori ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic la

care au fost supuși în perioada comunistă și la măsurile reparatorii deja acordate

în baza Decretului-lege nr. 118/1990, tribunalul a apreciat că suma de 10.000

euro pentru fiecare reclamantă reprezintă o despăgubire echitabilă.

Prin decizia civilă

nr. 317 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a admis

apelul declarat de pârât împotriva sentinței susmenționate, pe care a

schimbat-o, în sensul respingerii acțiunii.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut lipsa de temei legal a cererii de acordare de

daune morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale, aplicabilă în speță în raport de dispozițiile art. 147

alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamante, care au

invocat motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Fără a dezvolta

separat aceste motive, recurentele-reclamante au arătat că, în mod nelegal,

curtea de apel a invocat motivul de ordine publică referitor la declararea

neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010. Instanța trebuia să judece în

limitele în care a fost învestită prin cererea de apel, or apelantul-pârât nu a

venit cu probe sau motive noi care să justifice schimbarea soluției fondului.

Temeiul juridic care

a stat la baza acțiunii deduse judecății a fost Legea nr. 221/2009 în

totalitate și nu doar art. 5 alin. (1) lit. a), așa cum a apreciat curtea de

apel. În acest caz, trebuia să se țină cont și de art. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, privind repararea totală și în întregime a

tuturor drepturilor ce au fost încălcate în mod ilegal.

Aplicarea deciziei

Curții Constituționale generează un tratament juridic diferit în privința unor

persoane aflate în aceeași situație, împrejurare de care curtea de apel nu a

ținut seama la pronunțarea soluției.

De altfel, curtea de

apel a recunoscut că reclamantele au făcut dovada prejudiciului încercat de

autori și că în mod corect la fond le-au fost acordate daune morale, pentru ca

apoi să respingă acțiunea în totalitate, deși în apel nu a fost adus nici un

element nou care să justifice schimbarea soluției primei instanțe.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la

încadrarea în drept a recursului, este de observat că motivul prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, deoarece nu a fost

dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezelor pe care acest

motiv le reglementează, nemotivarea hotărârii atacate, motivarea contradictorie

sau străină de natura pricinii.

Criticile

recurentelor vizează, în fapt, depășirea limitelor învestirii de către instanța

de apel, prin invocarea motivului de ordine publică privind declararea

neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, precum

și greșita aplicare la speță a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

ceea ce atrage încadrarea recursului în cazurile de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., din a căror perspectivă va fi analizat,

potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

apelul este devolutiv în limitele cererii de apel, numai că acest principiu,

consacrat de art. 295 alin. (1) teza I C. proc. civ., nu împiedică invocarea,

de către oricare dintre părți sau de instanță din oficiu, a motivelor de ordine

publică. În acest sens, teza a doua a textului prevede, în mod expres, că

„motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.”

În speță, după cum

rezultă din practicaua deciziei recurate, la termenul de dezbateri din 22

februarie 2011, instanța de apel a pus în discuția părților incidența deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010, prin care s-a declarat

neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar pe

acest aspect au pus concluzii părțile prezente, respectiv

intimatele-reclamante, precum și reprezentantul Ministerului Public.

Efectele deciziilor

de neconstituționalitate asupra litigiului aflat în curs de soluționare pe

rolul instanței reprezintă o problemă de ordine publică, așa încât curtea de

apel a fost îndrituită să o pună în discuție din oficiu, conform art. 295 alin.

(1) teza a doua C. proc. civ., chiar dacă apelantul-pârât nu a invocat-o. De

altfel, apelantul-pârât nici nu ar fi putut invoca o astfel de critică prin

motivele de apel, deoarece decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie

2010 a fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010,

ulterior înregistrării cererii de apel (16 august 2010), fiind un motiv de

ordine publică ivit ulterior învestirii instanței de apel.

Prin urmare, curtea

de apel nu a încălcat limitele judecății, ci a pronunțat hotărârea ca urmare a

examinării unui motiv de ordine publică pus în discuție din oficiu, cu

respectarea prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Criticile formulate

în acest sens sunt astfel nefondate, cu consecința inaplicabilității cazului de

casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

stabilirea greșită de către instanța de apel a efectelor, în cauză, ale

deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 sunt, de asemenea, nefondate.

Contrar susținerilor

recurentelor, curtea de apel a dezlegat corect problema de drept care se punea

în speță, aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate

fi aplicat cauzei deduse judecății, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

În acest sens, în mod

legal curtea de apel a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010,

publicată în M. Of. în timp ce procesul era în curs de judecată în faza

procesuală a apelului, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat

neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune

morale, cu consecința respingerii acțiunii.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. al

României nr. 789 din 07 noiembrie 2011, decizie pe care instanța de recurs

trebuie să o aibă în vedere la soluționarea cauzei, fiind general obligatorie

de la data publicării, conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte

a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantele nu sunt titularele unui

„bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum greșit pretind prin motivele

de recurs, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă care să le fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

De asemenea, nu se

poate reține nici că prin aplicarea la speță a deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 s-ar fi încălcat principiul nediscriminării, cum s-a invocat în

recurs.

Acest principiu

cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

Situația de

dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi reclamantele, dat fiindcă

cererea lor nu fusese soluționată de o manieră definitivă la momentul

pronunțării deciziei Curții Constituționale, are o justificare obiectivă,

întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând

raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit,

acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare,

lipsite de previzibilitate.

Izvorul

„discriminării” constă în pronunțarea deciziei Curții Constituționale și a-i

nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de

constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de

neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are

atribuțiile și funcțiile bine definite.

Rezultă că, dând

eficiență deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, curtea de apel a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor constituționale și

legale în materie, ceea ce face inoperant cazul de modificare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Cât privește

susținerile recurentelor referitoare la prejudiciul moral încercat de autorii

lor ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic la care au fost

supuși în perioada comunistă, acestea nu pot conduce la o altă soluție decât

cea pronunțată de curtea de apel, în condițiile în care nu mai există temeiul

juridic al cererii lor de acordare de daune morale, ca efect al deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010.

Față de

considerentele expuse, recursul reclamantelor apare ca nefondat și va fi

respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele M.I. și A.M., împotriva deciziei

nr. 317 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.