ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2074/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2074/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 2356/115/2009 la Tribunalul Caraș-Severin, ulterior

precizată, reclamanta Ș. (fostă D.) A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin ca instanța, prin hotărârea ce va

da, să constate că împotriva sa, a tatălui său S.I.P. și a bunicului său S.I. a

fost luată măsura administrativă cu caracter politic a strămutării prin decizia

nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne; să oblige pârâtul la plata

sumei de 2.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit în

nume personal, dar și ca descendentă a sus-menționaților antecesori.

În motivare a învederat că în data 18 iunie 1951,

când avea vârsta de 1 an și patru luni, împreună cu părinții și bunicul său, au

fost strămutați în Câmpia Bărăganului, unde, au fost supuși la suferințe fizice

și psihice. La întoarcerea acasă, în localitatea de unde au fost deportați,

casa familiei a fost găsită vandalizată, toate bunurile fiind furate. Mai arată

că a beneficiat de măsuri reparatorii în baza Decretului-Lege nr. 118/1990. În

drept, a invocat dispozițiile Legii 221/2009.

Prin sentința civilă

nr. 128 din 4 februarie 2010 acțiunea a fost admisă în parte, iar pârâtul a

fost obligat să plătească reclamantei echivalentul în lei, la data plății, a

sumei de 125.000 euro.

Curtea de Apel Timișoara,

secția litigii de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea

apelului declarat de pârât, prin decizia nr. 160 din 19 mai 2010, a admis calea

de atac și a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul la plata

echivalentului în lei la data plății a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune

morale; celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute pentru motivele ce

urmează.

Susținerile

apelantului potrivit cu care daunele morale s-ar cuveni doar persoanelor

condamnate sau, după caz, descendenților acestora, sunt nefondate.

Această

interpretare contravine atât normelor legale [art. 5 alin. (1) din lege], cât

și scopului adoptării Legii nr. 221/2009, cel de reparare a prejudiciilor

cauzate prin condamnări și măsuri administrative asimilate acestora.

Pe de

altă parte, cum în mod corect a reținut prima instanță, măsurile restrictive

impuse persoanelor strămutate și metodele folosite pentru asigurarea

strămutării echivalează cu o adevărată privare de libertate.

În

continuare, instanța reține că tribunalul s-a referit în concret și pe larg la

toate împrejurările ce se constituie în criterii de evaluare a daunelor morale

cuvenite reclamantei, aspect ce rezultă cu evidență din considerentele

sentinței apelate.

La cuantificarea

sumei ce se va acorda, instanța trebuie să pună accentul pe importanța

prejudiciului din punct de vedere chiar al victimei, în mod repetat

jurisprudența Înaltei Curți statuând că cea mai în măsură a cuantifica un

astfel de prejudiciu este chiar persoana în cauză, victima unui asemenea

prejudiciu.

Particularitatea

prezentei cauze constă în aceea că, prin cererea înregistrată sub nr.

2355/115/2009 la Tribunalul Caraș-Severin, mama reclamantei a solicitat în nume

propriu obligarea aceluaiși pârât la plata de despăgubiri morale rezultate din

aceeași măsură a strămutării, invocând că, împreună cu concubinul său (tatăl

reclamantei din prezenta acțiune), cu fiica sa (reclamanta actuală) și tatăl

concubinului (bunicul reclamantei) a fost strămutată în Bărăgan.

Prin decizia civilă

nr. 93/A din 21 aprilie 2010 instanța de apel a menținut în parte hotărârea

primei instanțe, obligând pârâtul la plata către mama reclamantei din prezenta

acțiune a sumei de 80.000 euro.

Pentru a acorda

această sumă, instanța a avut în vedere că reclamanta a suferit un prejudiciu

moral alături de fiica sa minoră (actuala reclamantă) și de concubin (tatăl reclamantei

pentru care s-au cerut, de asemenea, despăgubiri morale).

Or, nu doar

principiul echității ci și normele morale impun ca invocarea unor suferințe

(personale sau ale celor apropiați) să nu devină o sursă de câștig necuvenit,

realizarea unui echilibru între necesitatea reparării prejudiciului moral și

evitarea îmbogățirii fără justă cauză fiind de esență în domeniul

despăgubirilor morale, domeniu unde nu există limite sau criterii de evaluare

expres prevăzute de lege.

În respectarea

acestor exigențe, instanța de apel a apreciat că o sumă de 50.000 euro se

constituie într-o reparație echitabilă pentru reclamantă, suma fiind stabilită

în acest cuantum avându-se în vedere și particularitatea speței deduse

judecății, mai sus arătată.

Împotriva deciziei au

declarat recurs ambele părți.

Reclamanta, prin

recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

apreciază că cererea sa nu are nicio particularitate pentru că a solicitat

despăgubiri în numele său cât și în numele tatălui și bunicului, mama sa

solicitând despăgubiri în nume propriu.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor se apreciază că instanța de apel trebuia să ia în

calcul și practica judiciară, arătându-se că despăgubirile morale trebuie să

reprezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă

reputației, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite,

intensitatea și gravitatea atingerii adusă acesteia.

Totodată, față de

împrejurarea că suma acordată este inferioară sumelor acordate în spețe similare,

recurenta invocă cauza Beian contra României pentru practică neunitară.

Statul român, prin

Ministerul Finanțelor, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

și 304

1

C. proc. civ., invocă pe cale de excepție Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 referitoare la art. 5 alin. (1),

lit. a), teza întâi din Legea nr. 221/2009. Totodată, se arată că doar

persoanele condamnate pot primi despăgubiri morale, reclamanta nefiind

îndrituită la acordarea acestora.

Se apreciază că suma

acordată este nejustificat de mare în raport cu întinderea prejudiciului real

suferit, fiind acordată cu nerespectarea principiului proporționalității daunei

cu despăgubirea acordată și fără a se ține seama de criteriul echității.

Reclamanta, prin întâmpinarea

formulată solicită respingerea recursului declarat de pârât.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor

administrate, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010

și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei reține caracterul nefondat al

ambelor recursuri pentru argumentele ce succed.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în M. Of. nr. 761/15.10.2010

au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

întâi din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit pe persoanele condamnate politic în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic.

În raport de această

decizie, cu ocazia dezbaterilor, recurentul Statul român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, a susținut că nu mai există o reglementare legală pentru

acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale.

Față de această

susținere, ce se constituie în motiv de ordine publică, se constată că potrivit

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și

funcționarea C. civ. „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare

constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de

zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval

Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestei termen,

dispozițiile contestate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.

Prin urmare, în

situația în care puterea legiuitoare sau executivă nu își respectă această

obligație sancțiunea care intervine este încetarea efectelor juridice ale

dispoziției constatate ca fiind neconstituțională, pentru viitor.

Însă, în cauza de

față, se constată că Decizia Curții Constituționale nu produce niciun efect în

privința situației reclamantei, având în vedere că aceasta a intervenit în

cursul soluționării recursului, care a fost declarat la 18 iunie 2010. Cu alte

cuvinte, Decizia Curții Constituționale din 21 octombrie 2010 nu se poate

aplica în etapa procesuală a recursului.

O atare soluție se

impune și din perspectiva normelor convenționale care reglementează dreptul la

respectarea bunurilor.

Astfel, aplicarea Deciziei

Curții Constituționale nu se poate realiza în recurs, fiind incompatibilă cu

dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional din C.E.D.O., față de

împrejurarea că decizia pronunțată în apel este definitivă și executorie,

potrivit dispozițiilor art. 376 alin. (1) C. proc. civ. dând astfel naștere

unei „valori patrimoniale” în sensul Convenției, care intră în sfera de

protecție a art. 1 din protocolul nr. 1.

Statul român a susținut

că prin decizie s-au aplicat greșit prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 221/2009 deoarece reclamanta și familia ei au fost supuși unor măsuri

administrative cu caracter politic și nu au suferit o condamnare.

Susținerea este

neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, de

măsurile reparatorii beneficiată și persoana care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane,

soțul sau descendenții acesteia până la gradul II inclusiv.

Familia reclamantei a

făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, ce a constat în

dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu al acesteia în aproprierea

localității S. din Bărăgan, în temeiul deciziei nr. 200/1951 a M.A.I., potrivit

art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.

Prin urmare,

reclamanta beneficiază de dreptul de a obține despăgubiri morale de la stat, în

condițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.

Recurentul-pârât a

contestat și cuantumul daunelor morale, cuantum contestat și de

recurenta-reclamantă însă în sens contrar celor susținute pârât.

Măsura administrativă

cu caracter politic a produs reclamantei și familiei sale un prejudiciul real

ce poate fi reparat în condițiile acestui act normativ.

Astfel, strămutarea

obligatorie din localitatea de domiciliu T.M. în Câmpia Bărăganului a produs

suferințe morale, de natură să lezeze demnitatea și onoarea tatălui și

bunicului reclamantei.

Referitor la daunele

cuvenite reclamantei pentru propria suferință trebuie avută în vedere și vârsta

extrem de mică a reclamantei la data dislocării, 1 an și 4 luni, vârstă la care

copiii nu sunt conștienți de valori precum onoarea și demnitatea și chiar de

lipsa bunurilor materiale necesare unei existențe normale.

În speță, instanța de

apel, a apreciat legal că stabilirea domiciliului obligatoriu a fost

susceptibilă de a produce suferințe morale ce constituie fundamentul daunelor

solicitate.

Or, prin raportare la

datele concrete ale cauzei, inclusiv a împrejurării că și mama reclamantei este

beneficiara unei despăgubiri de 80.000 euro în temeiul aceluiași act normativ,

rezultate din același fapt al strămutării și de faptul că reclamanta a

beneficiat de indemnizații în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 și cu

respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată,

întinderea despăgubirii acordată reclamantei de instanța de apel, 50.000 euro,

față de perioada deportării 18 iunie 1951 - 15 februarie 1956, de vârsta

reclamantei, de atingerea adusă de această măsură prestigiului, demnității și de

suferințele fizice și psihice cauzate tatălui și bunicului reclamantei precum

și acesteia din urmă, este echitabilă și justificată.

Cauza Beian împotriva

României, invocată de reclamantă în susținerea cuantumului daunelor morale

solicitate, nu este incidentă în cauză, câtă vreme cererea sa de acordare a

unor daune morale a fost admisă pentru faptul strămutării politice.

Cuantumul diferit al

daunelor morale acordate în cauze având temei de drept Legea nr. 221/2009 nu semnifică

practică neunitară, în sensul dezlegării problemei de drept în mod diferit

pentru situații de fapt identice. Diminuarea daunelor morale se apreciază

concret în fiecare pricină, funcție de datele concrete ale cauzei.

Cât privește

aprecierile recurentului-pârât de ordin general, pur teoretic, privitoare la

daunele morale, acestea nu pot face obiectul unei analize în recurs atâta timp

cât nu se constituie în critici de nelegalitate care să se raporteze, în

concret, la decizia pronunțată în apel.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, va respinge recursurile în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta Ș. (fostă D.) A. și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș

Severin împotriva deciziei civile nr. 160/A din 19 mai 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2011.