ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3252/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 25 din 21

ianuarie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât validarea

rezultatelor concursului de admitere în magistratură din data de 15 noiembrie

2009 și aplicarea criteriului privind vechimea în specialitatea juridică și

pentru departajarea candidaților cu medii egale la efectuarea repartiției.

Prin Hotărârea nr. 34 din 21

ianuarie 2010 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii s-a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege de către

54 de candidați, declarați admiși la concursul de admitere în magistratură

organizat la data de 15 noiembrie 2009, pentru ocuparea a 70 de posturi de

judecător la judecătorii, precum și neîndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute de art. 22

6

alin. (2) din Regulamentul privind organizarea

și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de

numire în funcțiile de judecător și procuror fără concurs, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 01 martie 2006,

astfel cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 123 din 07 februarie 2008, de

către J.E.

Prin Hotărârea nr. 72 din 28

ianuarie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus

înaintarea către Președintele României a propunerilor de numire în funcția de

judecător și procuror a candidaților admiși, care îndeplinesc condițiile legale

la concursul de admitere în magistratură organizat la data de 15 noiembrie

2009.

Împotriva Hotărârii nr. 34

din 21 ianuarie 2010 a Secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior

al Magistraturii și a Hotărârii nr. 72 din 28 ianuarie 2010 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, J.E. a formulat plângere prealabilă,

înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 9 februarie 2010,

sub nr. 1/3365/1154/2010, ulterior precizată prin cererea înregistrată la data

de 18 martie 2010, sub nr. 1/7359/1154/2010.

Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii a apreciat plângerea ca nefondată, reținând următoarele:

Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, stabilește în art. 12 că „admiterea în magistratură a

judecătorilor și procurorilor se face prin concurs, pe baza competenței profesionale,

a aptitudinilor și a bunei reputați„.

Reține Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii că în privința domnului J.E., în urma verificărilor

efectuate potrivit dispozițiilor legale și regulamentare, s-a reținut că în

perioada 15 aprilie 1989-10 decembrie 1990, a exercitat funcția de procuror în

cadrul Procuraturii Locale Sighetu Marmației.

S-a mai reținut că în

calitate de procuror acesta a comis în mod repetat abateri de la disciplina

muncii, prin întârzieri la program, părăsirea unității de parchet fără învoirea

conducerii, având totodată o atitudine nepotrivită față de conducerea

procuraturii locale și a celei județene.

Astfel s-a apreciat de către

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere natura faptelor

reținute în sarcina acestuia, că Secția pentru Judecători a constatat în mod

corect că J.E. nu îndeplinește condiția bunei reputații, prevăzută de art. 12

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva Hotărârii nr. 25

din 21 ianuarie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a

Hotărârii nr. 34 din 21 ianuarie 2010 a Secției pentru Judecători din cadrul

Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 72 din 28 ianuarie

2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a declarat recurs J.E.

Recurentul a solicitat

admiterea recursului, anularea Hotărârilor atacate, cu consecința constatării

îndeplinirii condiției bunei reputații.

In motivarea căii de atac,

recurentul susține, în esență, faptul că faptele reținute de Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii nu prezintă o gravitate de natură ca, în prezent, să

lezeze demnitate și prestigiul funcției de magistrat.

Consideră recurentul că

faptele s-au petrecut cu mult timp în urmă, în anumite circumstanțe, nefiind

sancționat disciplinar pentru acestea.

La termenul de judecată din 18

iunie 2010, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția de necompetență

materială, iar reprezentanta intimatului a solicitat admiterea acesteia și

stabilirea competenței de soluționare a, cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Analizând actele dosarului,

prin prisma excepției invocate de Înalta Curte din oficiu și a dispozițiilor

legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată următoarele:

In cauza dedusă judecății au

fost contestate Hotărârea nr. 25 din 21 ianuarie 2010 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, Hotărârea nr. 34 din 21 ianuarie 2010 a Secției

pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea

nr. 72 din 28 ianuarie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 34 din 21

ianuarie 2010 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii s-a constatat neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute

de art. 22

6

alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de

numire în funcțiile de judecător și procuror fără concurs, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 01 martie 2006,

astfel cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 123 din 07 februarie 2008, de

către J.E.

Trebuie precizat faptul că solicitantul

a promovat recurs împotriva acestor acte administrative, în temeiul art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, privind Consiliul Superior al

Magistraturii.

Potrivit acestui text

normativ, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și

procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen

de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios

administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

In baza art. 84 C. proc. civ.,

instanța poate califica din punct de vedere juridic o cerere pentru exercitarea

unei căi de atac, chiar dacă poartă o denumire greșită.

In speță, rezultă cu evidență

că hotărârile atacate nu privesc drepturile și cariera magistraților.

In raport de această situație

de fapt, recurentul nu se poate prevala de dispozițiile art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004, republicată, întrucât nu este vorba despre o hotărâre care

privește drepturile și cariera magistraților.

Cu alte cuvinte, pentru stabilirea

competenței instanței de contencios administrativ prezintă relevanță situația

profesională a petentului la momentul investirii autorității publice.

Față de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborate

cu cele ale art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

instanța competentă în soluționarea prezentei cauze este Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de prevederile art.

158 alin. (3) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția

necompetenței materiale și va trimite cauza spre competentă soluționare la

Curtea de București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței

materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă

soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.