ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 108/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2549 din 8

aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte

de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cererii

de revizuire formulată de S.A., împotriva deciziei civile nr. 1107 din 15

februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în contradictoriu cu

intimata Casa Județeană de Pensii Dolj, având ca obiect obligație de a face, în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 1107 din 15

februarie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis recursul pârâtei, a modificat

sentința, în sensul că a respins acțiunea reclamantei.

Instanța a reținut că potrivit

adeverinței nr. 3012 din 20 iunie 2008 emisă de SC I. SA Craiova, în perioada

lucrată în cadrul acestei unități, contestatoarea a beneficiat, în afara

drepturilor salariale menționate în carnetul de muncă, de adaosuri cu caracter

permanent și care s-au acordat in funcție de manopera repartizată (suma

globală) pe lucrare (pentru colectivul elaborator). Din aceeași adeverință a

rezultat că sumele acordate în plus față de retribuția tarifară au făcut parte

din fondul de salarii pentru care unitatea a calculat și virat CAS, dar

salariatului nu i s-a calculat, reținut și virat contribuția pentru pensia suplimentară.

Potrivit dispozițiilor anexei la O.U.G.

nr. 4/2005, pct. VI, acestea nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului

mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform

legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. Dispozițiile O.U.G. nr. 4/2005

sunt clare, imperative, în vigoare și aplicabile tuturor persoanelor aflate în

această situație.

Împotriva deciziei civile nr. 1107

din 15 februarie 2010 a formulat cerere de revizuire,revizuenta S.A.,

întemeiată in drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că,

prin pronunțarea unor decizii contradictorii, Curtea de Apel Craiova a provocat

o discriminare a pensionarilor aflați în aceeași situație de fapt si de drept

cu a reclamantei.

Această practică a instanței de judecata

este contrară principiului siguranței publice și contravine art. 6 alin. (1)

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 și art. 1 din Protocolul nr.

12 la Convenție.

In apărare, s-a susținut, referitor

la pretențiile revizuientei întemeiate in drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7

C. proc. civ., că acestea sunt neîntemeiate întrucât, prin motivare, se face

referire la spețe având părți diferite, or, pentru a fi aplicabile dispozițiile

legale sus-menționate este necesar ca hotărârile să fie pronunțate între

aceleași părți și cu privire la același litigiu.

S-a invocat inclusiv jurisprudența instanței

supreme - respectiv decizia civila nr. 614/1999 - conform căreia revizuirea

pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri ale căror

dispozitive conțin prevederi de neconciliat, care nu se pot executa simultan,

iar hotărârile sunt date în aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate. Prin „una și aceiași pricină,, se înțelege întrunirea

condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți cu privire la

două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua

să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest

caz fiind, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua

hotărâri.

În concluzie, având în vedere

motivația de mai sus, s-a concluzionat in sensul că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, în consecință, s-a

solicitat respingerea cererii de revizuire.

Cererea de revizuire nu poate fi

primita pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, „dacă există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate”.

Rațiunea reglementării prevăzută de

dispoziția legală sus-menționată o constituie necesitatea de a se înlătura o a

doua hotărâre judecătorească pronunțată cu încălcarea principiului lucrului

judecat.

Se poate, astfel, concluziona că

textul de lege invocat anterior are ca fundament instituția puterii de lucru

judecat.

Pentru a fi admisibilă o cerere de

revizuire în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca cele două

hotărâri judecătorești să fie pronunțate în cauze (dosare) diferite, între

același părți și cu același obiect.

Ipoteza de fapt invocată de

revizuentă în cauza de față, întemeiată pe faptul că instanța Curții de Apel

Craiova, învestită cu soluționarea unor cauze similare cu a sa, a pronunțat

hotărâri potrivnice celei atacate cu revizuire, nu poate fi valorificată în

contextul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1)

pct. 7 C. proc. civ., întrucât, așa cum rezultă cu prisosința din expunerea de

motive, hotărârile sunt pronunțate în dosare diferite, privind părți diferite,

ceea ce înseamnă neîndeplinirea cumulativa a cerințelor textului de lege

susmenționat.

Așa fiind, pentru considerentele de

fapt și de drept prezentate anterior, Înalta Curte va constata că nu sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate de fond prevăzute de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. și, drept consecința, cererea de revizuire va fi respinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr.

1107 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și

pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuenta S.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2011.