ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4642/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin încheierea din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3671/116/2010, în baza dispozițiilor art. 160 b rap. la art. 300 1 C. proc. pen. și art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V.I.E., dispunându-se menținerea acestei măsuri. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul V.I.E.

împotriva sentinței penale nr. 108 din 04 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul penal nr. 3671/116/2010 (652/P/2010) Tribunalul Călărași, secția penală, a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V.I.E., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, întrucât a recunoscut săvârșirea faptelor. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din data de 10 septembrie 2010 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul V.I.E., pentru comiterea în concurs, a infracțiunilor de violare de domiciliu și viol prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și violare de domiciliu, viol și omor calificat, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 174 alin. (1) art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în noaptea de 12/13 iulie 2009, inculpatul a pătruns fără drept în locuința părții vătămate M.T.

și prin constrângerea acesteia a întreținut raport sexual cu aceasta, iar în noaptea de 12/13 martie 2010 a pătruns fără drept în locuința victimei C.P. și prin constrângerea acesteia a întreținut raport sexual cu aceasta după care a omorât-o, prin sugrumare. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată prin încheierea de ședință din 30 martie 2010 a Tribunalului Călărași, în temeiul art. 143, art. 148 lit. f) C. proc. pen., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 19/U din 30 martie 2010. Prin sentința penală nr. 108 din 04 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul penal nr. 3671/116/2010 (652/P/2010) Tribunalul Călărași, secția penală, a hotărât următoarele: în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

a condamnat pe inculpatul V.I.E., la 5 ani închisoare. în baza art. 197 alin. (1) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare. în baza art. 197 alin. (1) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în baza art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen. a condamnat pe același inculpat la 25 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 33-34 lit. b) C. pen. s-a stabilit că inculpatul V.I.E. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 25 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. , s-a dedus prevenția acestuia de la 29 martie 2010 la zi. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul V.I.E.. La termenul din 13 decembrie 2010, instanța de control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c). Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Totodată, conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În prezenta cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și a constatat corect că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite în continuare condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din același cod, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul V.I.E., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de care este acuzat este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și condamnat de instanța de fond, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori ocrotite de lege, cum ar fi dreptul la viață și la inviolabilitate sexuală, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letelliervs.Franța). In prezenta cauză, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte grave, care prin modalitatea de comitere, caracterul repetat al acestora și urmările produse duc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor. În jurisprudența sa, CEDO e expus patru motive fundamental acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller contra Austriei) riscul ca acuzatul, odată pus în libertate să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff c.Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzeneter c.Austriei) sau să tulbure ordinea publică (Lettelier c.Franței).

Înalta Curte constată că în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca acuzatul să tulbure ordinea publică. Potrivit CEDO (cauza Labita c.Hatier) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate. Or, în această cauză un asemenea interes este evident. Evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, reacția publică declanșată datorită faptelor presupus a fi comise de acesta, starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în libertate a inculpatului, Înalta Curte constată că în această fază a procesului penal nu se impune luarea unor măsuri alternative neprivative de libertate față de acesta.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.E. împotriva încheierii din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3671/116/2010. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.E. împotriva încheierii din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 3671/116/2010. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 decembrie 2010.