ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4642/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele :

Prin încheierea din 13 decembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie, pronunțată în dosarul nr. 3671/116/2010, în baza dispozițiilor art.

160

b

rap. la art. 300

1

C. proc. pen. și art. 5 pct. 1

lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive a inculpatului V.I.E., dispunându-se menținerea acestei măsuri.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul V.I.E.

împotriva sentinței penale nr. 108 din 04 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul

penal nr. 3671/116/2010 (652/P/2010) Tribunalul Călărași, secția penală, a

constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive

a inculpatului se mențin și în prezent, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpatul V.I.E., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai subzistă

temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, întrucât a recunoscut

săvârșirea faptelor.

Înalta Curte, examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele următoare:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Călărași din data de 10 septembrie 2010 a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul V.I.E., pentru comiterea în

concurs, a infracțiunilor de violare de domiciliu și viol prev. de art. 192 alin.

(2) C. pen. și art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și violare de domiciliu, viol și omor calificat, prev. de art. 192 alin. (2) C.

pen., art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 174 alin. (1) art. 175 alin. (1) lit.

h) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a

reținut că, în noaptea de 12/13 iulie 2009, inculpatul a pătruns fără drept în

locuința părții vătămate M.T. și prin constrângerea acesteia a întreținut

raport sexual cu aceasta, iar în noaptea de 12/13

martie 2010 a pătruns fără

drept în locuința victimei C.P. și prin

constrângerea acesteia a întreținut raport sexual cu aceasta după care a

omorât-o, prin sugrumare.

Măsura arestării preventive a

inculpatului a fost luată prin încheierea de ședință din 30 martie 2010 a

Tribunalului Călărași, în temeiul art. 143, art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 19/U din 30 martie 2010.

Prin sentința

penală nr. 108 din 04 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul penal

nr. 3671/116/2010 (652/P/2010)

Tribunalul Călărași, secția penală, a hotărât următoarele:

în baza art. 192 alin. (1) și (2) C.

pen. a condamnat pe inculpatul V.I.E., la 5 ani închisoare.

în baza art. 197 alin.

(1) C. pen. a condamnat pe același inculpat la

10 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza II și lit. b) C. pen.

în baza art. 192 alin. (1) și (2) C.

pen. a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare.

în baza art. 197 alin. (1) C. pen. a

condamnat pe același inculpat

la 10 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza

a II-a și lit. b) C. pen.

în baza art. 174

alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen. a condamnat pe

același inculpat la 25 ani închisoare

și 4 ani interzicerea

drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza

II

și lit. b) C. pen.

În baza art. 33-34

lit. b) C. pen. s-a stabilit că inculpatul V.I.E. va executa pedeapsa cea mai

grea, respectiv 25 ani închisoare și

4

ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului pe durata executării

pedepsei

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și în baza art. 88 C. pen.

,

s-a dedus prevenția acestuia de la 29 martie 2010 la zi.

Împotriva acestei sentințe penale a

declarat apel inculpatul V.I.E..

La termenul din

13 decembrie 2010, instanța de control judiciar a

menținut starea de arest a

inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a

instanței, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5

paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are

dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această

regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de prevederile

art. 5 paragraful 1 lit. c). Conform

textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată

sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia.

Înalta Curte constată că, în cauza

supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în

legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să

verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată, conform art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În prezenta cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

impuse de legea procesual penală și a constatat corect că temeiurile de fapt și

de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte constată că sunt

îndeplinite în continuare condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148

lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din același cod, avute în vedere

la luarea

măsurii arestării preventive față

de inculpatul V.I.E., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de

care este acuzat este mai

mare de 4 ani închisoare și există probe certe

că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea

publică.

Condiția existenței pericolului social

concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile

pentru care inculpatul a fost cercetat și condamnat de instanța de fond,

acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori ocrotite de lege,

cum ar fi dreptul la viață și la inviolabilitate sexuală, iar lăsarea în

libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște

și neîncredere în rândul

membrilor societății, sporindu-se nejustificat

gradul de insecuritate socială la nivel local (Letelliervs.Franța).

In prezenta

cauză, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit

fapte grave, care prin modalitatea de

comitere, caracterul repetat al acestora și urmările produse duc la concluzia

existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Lăsarea în

libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea

penală, creându-se un climat de insecuritate socială și

de neîncredere al cetățenilor în actul

de justiție.

Mai mult decât atât, manifestările

nejustificate de clemență ale

instanței nu

ar face decât să încurajeze la modul general, astfel de tipuri

de

comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în

instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor.

În jurisprudența sa, CEDO e expus

patru motive fundamental

acceptate pentru

arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui

inculpat,

suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller

contra Austriei) riscul ca acuzatul, odată pus în libertate să împiedice

aplicarea justiției (Wemhoff c.Germaniei), riscul

să comită noi infracțiuni (Matzeneter c.Austriei) sau să tulbure

ordinea

publică (Lettelier c.Franței).

Înalta Curte constată că în cauză este

îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca acuzatul să

tulbure ordinea publică.

Potrivit CEDO

(cauza Labita c.Hatier) detenția preventivă poate fi

justificată atâta timp cât există

indicii cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere

prezumției de nevinovăție, are o pondere

mai

mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.

Or, în această

cauză un asemenea interes este evident. Evaluând gravitatea infracțiunilor

pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată,

reacția publică declanșată datorită faptelor presupus a fi comise de acesta,

starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în libertate a

inculpatului, Înalta Curte constată că în această fază a procesului penal nu se

impune luarea unor măsuri alternative neprivative de libertate față de acesta.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.E. împotriva încheierii din 13

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 3671/116/2010.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.I.E. împotriva încheierii din 13 decembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 3671/116/2010.

Obligă pe recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 29 decembrie 2010.